Pentru cei mai mulţi dintre noi, exprimarea îngrijită se pare că nu reprezintă o prioritate, toate cunoştinţele acumulate fiind deprinse de-a lungul şcolii generale şi a liceului la orele de limba şi literatura română. Acest lucru se poate constata cu uşurinţă observând vocabularul sărac de expresie al prezentatorilor de emisiuni radiotelevizate şi al invitaţilor din platourile de emisie, fapt perpetuat la nivelul limbajului stradal plin de invective, expresii argotice, mai precis înjurături, şi false neologisme preluate dintr-un fel de engleză internaţională de pe net, cert fără vreo legătură directă cu engleza din ţara ei de origine.
Mă amuz când vizionez la televizor emisiuni în care vedetele se întrec în a folosi un limbaj cât mai ridicol, mai stâlcit şi mai „cool”, cel puţin din punctul lor de vedere. Nici invitaţii nu se lasă mai prejos, fiind cel mai adesea aleşi după aceleaşi reguli ale stupidităţii de exprimare, care la rândul ei generează un efect de avalanşă asupra publicului neavizat. Dar ce pot spune în plus despre pronunţia oribilă a cuvintelor, multe dintre ele prelungindu-se neglijent cu un „..ăăă” mai mult sau mai puţin definit în funcţie de timpul necesar rostirii următorului cuvânt?
Aceste „..ăăă-uri” sunt un deliciu la toate emisiunile, fie ele de radio sau de televizor, fiindcă denotă o coborâre semnificativă a standardului de limbaj, la fel ca „î-ul” final pus la anumite cuvinte pentru a le întări cumva semnificaţia. De aceea, nu de puţine ori a fost necesar să îmi ajut semenii să se debaraseze de „î-urile” finale, cu ecouri de protoistorie, adică din vremea omului de peşteră, când limbajul nu depăşise prea mult nivelul interjecţiilor, răcnetelor şi exprimărilor primitive înrudite cumva cu regnul animal.
Urmărind degenerarea formelor de exprimare din societatea modernă la nivel de mass-media, nu pot decât să trag concluzia că undeva în interiorul nostru s-a produs o resuscitare a mult apuselor trăsături specifice omului de peşteră, sau de Neanderthal, acel strămoş violent, ce se exprima mai mult prin răcnete decât prin limbaj. Să ne aflăm oare la capătul unui ciclu istoric ce se apropie inexorabil de finalul civilizaţiei şi de începutul unei noi ere de barbarie? Nu aş putea răspunde cu siguranţă, însă peisajul urban al zilelor noastre este din plin caracterizat de grobianism, înstrăinare şi violenţă, fapt ce ar putea indica o astfel de evoluţie.
Dar pe de altă parte, multe rele sunt cauzate de folosirea constantă a unor exprimări neîngrijite, indolente şi contrare celor mai elementare noţiuni de cultură generală. Ca orice altă deprindere, vorbirea nu se poate menţine la un nivel ridicat, dacă nu este în mod constant educată şi cultivată. Pentru mulţi dintre noi, universul exprimării se aseamănă cu o grădină în care am plantat mai multe răsaduri frumoase undeva în trecut, dar ulterior am neglijat să ne mai ocupăm de întreţinerea lor şi de smulgerea buruienilor care inevitabil apar într-un loc nelucrat.
Şi de aceea, am convingerea că o principală cauză pentru multe probleme din societatea contemporană derivă din lipsa de preocupare pentru cultivarea unei exprimări îngrijite, a unui limbaj ales şi a simţului artistic. Acest lucru nu se rezumă doar la parcurgerea la şcoală a orelor de limbă şi literatură, ci se extinde la scara întregii vieţi, făcând parte din „toaletarea” zilnică a oricărei persoane cu adevărat civilizate. În lipsa unui astfel de exerciţiu, genele omului de Neanderthal ajung să se manifeste nestingherit instaurând un climat de violenţă verbală şi fizică, care pune în pericol întreaga construcţie socială.
Este de-a dreptul şocantă realitatea de a vedea oameni care investesc foarte mult în îmbrăcăminte şi în achiziţia de articole scumpe, cum ar fi maşini şi case de tot felul, în timp ce de îndată ce vorbesc se face simţită educaţia precară, vulgaritatea şi prostul gust. Să fie aceasta o cauză posibilă, graţie mediatizării excesive, pentru pierderea interesului faţă de adevăratele valori artistice, în special din partea tinerilor?
Sau ce se poate spune despre faptul că în multiplele emisiuni cu „rating” se prezintă cu precădere mulţimea banilor şi mai puţin a educaţiei? Sau se promovează mai degrabă dezvelirea corpului ignorându-se, voit sau nu, valoarea inteligenţei? Dar în felul acesta se ignoră exact acele lucruri care conferă valoarea reală a unei persoane. Nici mulţimea banilor şi nici frumuseţea trupului nu pot să recomande un om care altfel este lipsit de educaţie şi de bun-simţ. Nici un fel de cosmetizare a înfăţişării exterioare nu va putea schimba aspectul interior, care se va trăda la prima ocazie printr-o exprimare neîngrijită, lipsită de stil şi incorectă la capitolele de gramatică şi de pronunţie.
De-a lungul întregii vieţi fiinţa umană este chemată să evolueze către noţiunea de „om”, în acest sens unealta principală fiind educarea exprimării. Cu cât aceasta este mai elevată, cu atât creşte şi calitatea gândurilor, implicit a percepţiei realităţii. Din nefericire, de cele mai multe ori avem tendinţa de privi numai partea negativă a lucrurilor, fiindcă limbajul nostru s-a restrâns dramatic, iar registrul de expresie s-a redus atât de mult încât în minte nu ne mai vin decât cuvinte ce au o încărcătură întunecată.
Astfel, dacă ar fi să contabilizăm cuvintele pe care le spunem pe parcursul unei zile, nu mică ne-ar fi mirarea să constatăm că am hrănit prin intermediul exprimării exact acele trăsături de caracter ce ne aduc nefericire, angoasă şi nemulţumire. Din această cauză, cred că este necesară o educare continuă a exprimării, care să se continue de-a lungul întregii vieţi. Este nevoie de parcurgerea din nou a cunoştinţelor de gramatică, vocabular şi fonetică, însoţite obligatoriu de studiul literaturii pe care o consider „regina” exprimării artistice. Un astfel de demers ar fi capabil să înalţe fiinţa umană din animalitate şi să-i transmită cele mai nobile idealuri pentru devenirea sa obligatorie către statutul de „om”.
Lasă un răspuns