Trusturile de presă din România implicate în lupta politică au fost atenţionate săptămâna trecută prin Raportul pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) al Comisiei Europene în legătură cu unele atingeri aduse independenţei justiţiei. Desigur că atacurile acestor trusturi de presă au vizat, direct sau indirect, şi statul de drept, stabilitatea acestuia, însă Raportul, în respect pentru opţiunea politică a fiecăruia, nu a analizat aceste aspect, ci numai le-a evocat ca premise neîndoielnice.
Observaţia este explicită: „…revizuirea standardelor existente pentru a se garanta existenţa unor mijloace de informare în masă libere şi pluraliste, asigurându-se, totodată, măsuri reparatorii eficiente împotriva încălcării drepturilor fundamentale ale omului şi împotriva exercitării de presiuni nejustificate şi a recurgerii la acte de intimidare de către mijloacele de informare în masă asupra sistemului judiciar şi a instituţiilor implicate în combaterea corupţiei.” După publicarea Raportului, nimeni nu a mai vorbit ca altădată despre nevoia de acte normative sau chiar despre o Lege a presei, însă spiritele s-au încălzit pe toate canalele media, cu predilecție pe cele din audiovizual.
Jurnaliștii s-au acuzat între ei, şi-au imputat, cu argumente mai vechi sau mai noi, rele intenţii. Au protestat în numele dreptului constituțional de liberă exprimare, al dreptului la opinie uitând că de cealaltă parte ființează un drept la imagine și o autoritate judecătorească în care nu prea este loc de opinie, de impresie și cu atât mai mult de atitudine emoțională. Justiţia nu face comentarii politice, ci constată şi dispune în conformitate cu un cadru legislativ în vgoare. Politicienii au protestat și ei cu suficientă ipocrizie în urma Raportului, mai mult sau mai puţin explicit, dar preponderent împotriva „amestecului în treburile interne”, uitând însă că am subscris unor reguli comunitare pe care trebuie nu numai să le respectăm, dar trebuie să ne lăsăm și evaluaţi în legătură cu ele. În ce privește presa, am mai notat câte ceva în aceste pagini, nu numai în calitatea de cititor sau de cetățean, ci și în aceea de jurnalist de linia I (prezența mea în paginile Romaniei libere timp de 12 ani cred că îmi dă încă această legitimitate).
Sfidarea oricăror norme deontologice, fie ele autocenzurate de știința profesiei sau de conștiință, ori reglementate de CNA arată că lucrurile au scăpat de sub control nu atât sub presiunea concurenței mediatice, cât mai ales sub cea a angajării politice. De aici lipsa autocontrolului asupra efectelor colaterale. În condiţiile amintite, presa românească a ratat instituţia jurnalistului freelancer. Un astfel de jurnalist este posibil doar acolo unde ştiinţa profesiei şi conştiinţa acestuia fac politica editorială. La nivelul ziarelor, lucrul acesta se poate controla mai greu, dar, la nivelul televiziunilor, CNA ar trebui să aibă un cuvânt mai autoritar. Cum însă ar putea să se exercite o astfel de autoritate instituţia, când ea însăşi este ținta atacurilor presei și „eficacitatea activității sale” stârnește îndoieli, cum se constată în Raport. Și cum ar putea fi altfel, din moment ce Comisia constată că în România chiar și recomandările sale sunt puse în aplicare selectiv: „Prezenta evaluare arată că România a pus în aplicare doar unele dintre recomandările Comisiei care vizau restabilirea statului de drept și a independenței sistemului judiciar!” Așadar, răului făcut în vara anului 2012 de atacurile asupra statului de drept şi continuarea promovării unor justiţiabili în funcţii de demnitate publică, presa le adaugă erodările lente, dar sigure, ale imaginii unor instituții fie prin ele însele, fie prin slujitorii lor.
Nimeni nu contestă meritul presei de a fi de veghe, de a fi scos la vedere o mulțime de informații despre unele persoane politice al căror CV ascundea unele informații nu prea onorabile, nu se contestă atitudinea de prevenție promovată prin presă, dar de aici până la a sluji cu obediență ridicolă cauza unei personalități politice influente sau o anume idee se poate vorbi despre o adevărată abdicare de la propriul statut al presei; ceea ce de altfel Raportul MCV a observat și a sugerat doar în numele revenirii la normalitatea așteptată de spiritul european al presei într-un stat de drept funcţional.
Lasă un răspuns