De-ale lui Tache şi Agache

Tache şi Agache, doi ţărani din Vadul Leca, erau prieteni la cataramă încă din îndepărtata copilărie. Semaşii lor de mult coc gutui sub foc de lună din ponoarele cimitirului de la lilieci, iar pe işti doi dimoni nu-i ia nicio troahnă. Ca un tăvălug s-au împânzit peste sat molime grele cum ar fi holera, ciuma, tifosul, pojarul, brânca, lepra, dar ei au rămas neatinşi. Băbătiile lor tot pe picioare se ţin, dar la şotii nu-i întrec. Doar baba Klara, care are sânge ovreiesc îşi mai aminteşte ghiduşii din Odessa dragă.

În zilele obişnuite fiecare îşi caută de-ale gospodăriei, iar pe la chindie, când soarele e la poalele mărului lui Agache, e lucru ştiut că ambii pornesc spre centrul satului pe drumuri felurite şi se întâlnesc în hudiţa lui Cihaia. Aici este o fântână cu apă dulce şi cu sete sau fără de sete beau direct din ciutură până le ajunge apa în dreptul mărului lui Adam, se aşază pe uluce, se odihnesc un sfert de oră şi iarăşi gâlgâie răcoarea din afundurile pomântului. Istimp amândoi tac, se uită într-un punct anume şi din când în când îşi scobesc dinţii cu un fir de mălai, rupt din mătura ce sprijină ţanţoş poarta lui Ilie Bechet, semn că gospodarul lipseşte de acasă. Pe urmă, ca la un semn, mai întâi se ridică de pe uluce Agache şi abia după asta sare ţanţoş Tache, scuturându-şi fundul pantalonilor.

Tineretul adunat în centrul satului pentru spectacolul ce urmează se preface a nu le da nicio importanţă, dar de-aici aşteaptă întâlnirea cu aceşti frumoşi zurbagii. Sub un plop tremurător este o bancă solitară de care nu se atinge nimeni. Este proprietatea privată nedeclarată a lui Tache şi Agache. Primul o populează Tache pentru că el e mai în etate cu o lună, apoi ia loc Agache, mai într-un colţ spre soare. I-a intrat frigul în picioare încă din timpul războiului şi nu suferă roua, umbra şi negura.

Începe ritualul tăcerii. Tinerii nu mai au răbdare şi un nepot de-al lui Agache întreabă sfioc:

– Da-i drept, unchiule, că badea Tache l-o împuşcat pe Hitler?

– El ţi-i ţie bade, cum mi-i mie tată. De unde să ştiu eu, măi Nicuşor, dacă noi eram o grămadă de soldaţi din Vadul Leca şi toţi împuşcam ca nebunii. În vălmăşala ceea puta să-l ochească şi glontele meu şi al lui Gavrilă, al lui Petru, Ilie. Că glontele îi orb, nu ştie carte. El păleşte la nimereală. După atâţia ani îi greu să-i mai dai de capăt. Iaca Tache mi-i martor, el nu mă lasă să mint. Ce zici, Tache?

– Ce-o fost o fost, ce va fi va fi…

Cum o capră a mâncat un pui

E ziua Sfântului Ilie. Femeile au sfinţit la biserică mere, pere şi struguri. Tache şi Agache s-au înţeles ca de data aceasta să se întâlnească după slujbă în ograda bisericii sub umbrar, poate le cade şi lor vreo pară mălăiaţă. După ce preotul şi corul au intonat Tatăl nostru, ei s-au grăbit să iasă în ograda bisericii. Aşteaptă să iasă babele cu daruri sfinţite, dar se vede că mai au de pomenit reposaţii, de ridicat ciururi şi alte rânduieli. Ca să mai spulbere din aşteptare Tache începe… Să-ţi spun eu, măi Agache ce avu-i a păţi. Mă trezesc dimineaţă şi ce-mi văd ochii… Cornorata de capră mânca un pui.

– Da a mea, zice Agache, cum înfuleca un gânsac, aşa mi ţi-l murseca. Dacă nu mă băgam cu un ciomag, cred că nu mai aveam nici capră nici gânsac.

– Că prost te-o mai făcut mă-ta, sare triumfător Tache, capra mea mânca un pui. Dar ce fel de pui să-mi spui?

– Cred că de găină…

– Dar de zarzăr nu mai vrei?

Prietenul meu, Iosif Stalin

Tache îi povesteşte lui Agache… Eu am venit de la război cu vreo săptămână înaintea ta. Şi în loc de bucurie, îl zăresc pe Mişa meu pe prispă. Plângea bietul copil de se usca. După ce l-am cuprins şi l-am scăldat în cadouri îl întreb ce amar are.

– Tată, pe mine mă iau la FZO.

Tu de-amu ştii ce înseamnă FZO. Te duceau chipurile să te înveţe o meserie, dar de acolo, te pomeneai tocmai la minele din Donbas. Şi i-am zis lui Mişa să nu plângă că am eu un prieten la Moscova. Trebuie să-l cunoşti şi tu, măi Agache. Stalin îl cheamă.

– N-am prea auzit, zice Agache, dar ce-o fost o fost.

Dar la Stalin n-ai să te duci cu mâinile în şolduri. M-o încărcat a mea cu de toate. Mi-o mai pus în praporniţă şi un şip cu samohon din cel de frunte. Am ajuns eu cu bine la Kremlin. Stalin de-amu era înştiinţat că eu vin şi aşa m-o cuprins, m-o pupat şi m-o înghimpat cu musteţile celea a lui galbene şi puturoase de tutun. Şi unde mă ia la întrebări. Ce mai faci, moş Tache, cum o mai duci, ai dat în colhoz inventarul, caii, boii? Şi dacă-i gruzin şmecher, se tot uită ce am eu în sân. Acolo era samohonca şi el m-a prins. A scos din dulap două căni din aluminiu şi le-a umplut rase cu basamac. A tras o cană şi nici nu s-a încreţit. După asta zice, iaca amu putem vorbi ca doi djighiţi. Şi am stat noi de vorbă până ne-o alungat muierea lui la culcare.

Când am ajuns acasă Mişa meu trăgea coasa. Stalin vorbise cu cine trebuie şi mi-au lăsat băiatul în pace.

(va urma)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*