Raiul de stat sau iadul… „privat”?

Dacă ar fi să punem cap la cap tot mai desele hotărâri ale parcă nesfântului sinod, nu poţi să nu te întrebi: care este de fapt scopul? De ce această poziţie tot mai discreţionară, chiar o atitudine de forţă, care nu serveşte nicidecum protejării ortodoxismului de asaltul celorlate culte, ci, mai de grabă, sădeşte seminţele neîncrederii? Pentru că, imitând parcă felul de poziţionare a statului în raport cu cetăţenii săi, ca decident unilateral indiferent la nevoile, aşteptările şi posibilităţile fiecăruia dintre noi, capii bisericii pun citadela de suflet şi speranţă a românilor majoritari otodocşi într-o situație nefiresc de distantă față de credincioşi.

Astfel, chiar dacă nu am văzut ca Biserica să se pronunțe în cazul problemelor esenţiale ale românilor, să riposteze când statul a luat măsuri nedrepte faţă de cetăţenii săi, de la închiderea spitalelor (pe care ar fi putut, măcar în parte, să le preia ca aşezământe puse în slujba celor mai săraci), la desfiinţarea şcolilor în mediul rural, Patriarhia s-a transformat într-un adevărat delaţionist. Nu a ştiut să fie, în clipe grele ale ţării, dascălul luminat de care avea nevoie Poporul Român… Dar ştie să-şi protejeze interesele tot mai comerciale, pentru a-și motiva deciziile tot mai aiuritoare folosindu-se astăzi chiar şi de texte culese din legi sau ordine de miniştri date în epoca cenuşie. Iar după impunerea unei candele „oficiale” de Înviere, de trei ori mai scumpă decât una din magazin, pentru care „nesacrul comerciant” mai plăteşte şi TVA, a lumânărilor care nu trebuie cumpărate decât din biserică (în zona rurală fiind lăcaşuri în care dacă intri cu lumânări aduse „de afară” eşti luat la rost), după înmulţirea dărilor de rânduială, cei care nu îşi platesc „cotizaţiile” fiind citiţi în biserică spre ruşinea colectivităţii, biserica s-a transformat şi într-un delaţionist ce stă la până.

Să nu uităm cum, la sfârşitiul anului trecut, Patriarhia cerea asmuţirea Gărzii financiare peste acele publicații care şi-au permis să insereze calendare bisericeşti în paginile lor. În loc să sprijine răspândirea rânduielilor bisericeşti, Patriarhia a cerut Poliţiei şi Oficiului pentru Protecţia Consumatorului să cerceteze editorul care a vândut dimpreună cu revista pe care o tipărea și un „Calendar creştin 2013 – Sărbători religioase şi populare”. De parcă sărbătorile religioase şi populare nu sunt ale poporului!

E adevărat, „juridic”, era un drept al bisericii. Dar asta numai pentru că şi l-a asigurat ea printr-o lege din 1992 care prevede că „Biserica Ortodoxă Română are dreptul exclusiv de tipărire a calendarelor ortodoxe şi de comercializare a acestora numai în biserici, mănăstiri şi propriile magazine bisericeşti”. O lege care a fost scrisă „cu dedicaţie” în zorii democraţiei, de parcă Patriarhia ar fi o instituţie SRL inclusă în registrul comerţului. O lege cu dedicaţie cum multe s-au dat la vremea respectivă pentru fel şi fel de firme care smulgeau părţi din averea noastră pentru a „croi” economia de piaţă.

Mai apoi, a venit poziţia dură şi de neînţeles faţă de dreptul unui muritor de a-şi fi ales felul de a pleca din această lume. A făcut un adevărat circ mediatic la incinerarea regizorului Sergiu Nicolaescu, şi-a trimis argaţii să supravegheze intrările Crematorului uman pentru a nu intra vreun preot gata să-şi rişte „cariera” pentru a împlini dorinţa familiei de a avea o slujbă la căpătâiul defunctului (deşi nu a avut nici o problemă în a asigura slujbe unor sinucigaşi „celebri”), ba, a declanşat şi o acţiune de închidere a crematoriilor umane (într-un oraş transilvănean reușind să blocheze construirea unuia).

Acum, dând dovadă de aceaşi febrilă preocpare în a-şi apăra rânduielile… comerciale, Patriarhia s-a năpustit asupra cimitirelor private. Pe care, le-ar vrea în propria-i „gospodărire”, cu toate foloasele ce decurg din „găzduirea” morţilor. Iar primul pas a fost să impună preoţilor, asa cum a făcut cu cei ce oficiau slujbe la crematoriile umane, să nu mai calce în cimitirele private. Pentru a-şi motiva cererea, Sinodul nu s-a ferit să facă apel la un ordin al Ministerului Sănătăţii din vremurile trecute (anii ’80), precizând că acolo stă scris, spre venică aflare!, că  se acordă „dreptul exclusiv al administraţiilor publice şi al unităţilor de cult de a administra cimitire”. Iar precizările care urmează sfideză secolul în care trăim, după părerea Sinodului înfiinţarea şi administrarea cimitirelor de către întreprinzătorii privaţi producând consecinţe deosebit de grave, precum „tulburarea păcii confesionale în perimetrul cimitirelor deţinute de operatori economici, fundaţii şi asociaţii”. A acelor fundaţii, asociaţii, şi chiar „operatori economici” (despre care Patriarhia spune netulburată că „nu au nimic sacru”), care nu par a fi tulburat pacea confesională când făceau donaţii şi sponsorizau construirea sau refacerea unor lăcaşuri de cult. Că bani nu tulbură liniştea bisericii dacă sunt puşi sub prapor…

Patriarhia a reamintit şi decizia Sinodului, din februarie 2012, de a continua demersurile pentru anularea certificatelor de urbanism eliberate pentru amenajarea cimitirelor private, dar a dat de înțeles că nu se va da înlături nici de la o „rechiziţionare” a cimitirelor private existente, solicitând ca toate cimitirele care nu mai sunt sub administrarea sa să revină sub păstorirea Patriarhiei.

Or, poate că sunt deja prea multe pretenţii. Şi poate că a venit vremea ca Statul, prin departamentul de culte dar şi organismele fiscale, să pună un pic de „rânduială” în activităţile tot mai comerciale ale societății autonome extinse „Biserica SRL”. Iar cum buticarul este încălţat pentru un covrig pe care l-a vândut fără bon fiscal, poate ar fi timpul ca protecţia consumatorilor, Fiscul și Poliția la care Patriarhia face apel când vrea să-şi apere exclusivităţile să apere şi drepturile simplul cetăţean!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*