Am declarat şi vom continua să declarăm că nu suntem împotriva nimănui, ci suntem pur şi simplu, dacoromâni. Cei care simţim româneşte nu putem sta deoparte când se continuă cu diversiunea. Astfel, suntem acuzaţi de naţionalism-extremist. Se confundă, în mod voit şi premeditat, naţionalismul cu extremismul. Chiar şi actualul preşedinte al ţării declară că nu este naţionalist, că este împotriva naţionalismului. De unde se trage concluzia că el nu-şi iubeşte ţara, nu iubeşte naţiunea română, aşa, cum, de exemplu francezii, germanii, ungurii, evreii, polonezii, americanii, şi toate naţiunile, sunt, prin fapte, naţionalişti.
În mod voit sau din ignoranţa înţelegerii sensului cuvântului „naţionalist”, a făcut această declaraţie, la o întâlnire cu secuii. Dezideratul naţionalism=extremism face parte dintr-o voinţă criminală, aceea de a ni se falsifica, în ultimă instanţă, originea, vechimea, autohtonia, vatra etnogenezei. Unii dintre aşa-zişii „istorici”, sau chiar unii conducători de comunităţi etnice din ţara noastră, propagă şi induc în conştiinţa unei anumite categorii de populaţie (cetăţeni români de altă etnie) că nu suntem europeni – când, de fapt, suntem naţiunea-matcă din care au roit populaţiile europene -, că suntem neam de slugi -, când istoria noastră este nobilă, de patru ori imperială prin Troia, Alexandru cel Mare, Burebista şi Roma, că nu am avut limbă scrisă – şi se trece sub tăcere că limba şi scrierea noastră provin din limba pelasgo-dacă, dezvoltată de latini şi devenită limba ştiinţifică a întregii lumi.
Astăzi, tot ce-i românesc este socotit că nu mai este bun şi trebuie îndepărtat, radiat. Încă din şcoală, în rândul copiilor şi a tineretului se induce în conştiinţă o cultură străină, falsă, copiată slugarnic din a altor state. În România actuală, servilismul a ajuns la rang de virtute. Ne închinăm în faţa străinilor, cărora le dăm totul, fără să cerem nimic în schimb. Tinerii noştri mor pe meleaguri străine pentru apărarea sau cucerirea de către americani (de exemplu) a bogăţiilor altor ţări, cu care România nu are nimic de împărţit. Dăm totul, (carne de tun, tehnică de luptă, muniţie, echipament, solde, crearea de baze militare străine pe teritoriul nostru etc.) fără să ni se dea nimic, pentru aceste sacrificii enorme. Şi toate se fac datorită corupţiei şi servilismului celor de la putere, lipsiţi de o minimă demnitate.
Elevilor, prin manualele execrabile din licee, nu li se arată adevărul istoric. Nu li se spune nimic despre trecutul înaintaşilor noştri, mai ales al celor din Ardeal, un trecut plin de durere, sacrificiu şi amărăciune. Şi aceasta, datorită politicii tendenţioase care ne-a infestat ţara. O parte a tineretului nostru este dezrădăcinat, amăgit şi debusolat, demoralizat şi cu premeditate îndepărtat de valorile familiei, ale naţiunii, pentru a deveni apatic, fără nici un crez şi a pleca din ţară, pentru a face loc intruşilor. Este deosebit de dureros să constatăm degradarea continuă a sănătăţii, a învăţământului, a cercetării ştiinţifice, a tradiţiilor, a simţirii şi demnităţii de a fi român.
De aceea se impune să luptăm din toate puterile noastre, cu dârzenie şi neînduplecare împotriva oricărei deznaţionalizări a culturii şi civilizaţiei dacoromâneşti şi mai cu seamă a apatiei care îi cuprinde pe tot mai mulţi români. Să luptăm împotriva indiferenţei, a zicalei „Asta e!”
Noi, românii, cei care mai suntem credincioşi idealurilor strămoşilor noştri, îi chemăm la unitate pe toţi conaţionalii noştri, de orice orientare politică şi religioasă, dincolo de învrăjbirile de orice fel – amplificate subtil din interior de neprieteni -, îi chemăm la unitate bazată pe maximă luciditate etnică, în spiritul deplin european. A fi în Europa nu înseamnă a-ţi denigra naţionalitatea!
Cel mai grav pericol, de maximă actualitate, care planează asupra întregii dacoromânităţi este – aşa cum am arătat mai sus – antiromânismul. Acesta se manifestă, în prezent, prin reluarea unui vechi proiect anti-dacoromânesc, acela prin care se urmăreşte deposedarea noastră de dreptul de proprietate asupra teritoriului naţional. De asemenea nimicirea noastră ca neam este şi atacul consecvent la sănătatea publică, la educaţia naţională, la suveranitatea naţională asupra resurselor naturale şi umane, la statul naţional român, unic, unitar, suveran şi independent al cărui teritoriu este inalienabil şi indivizibil (să combatem dorinţa partidului ungurimii de a socoti România o confederaţie, precum Elveţia). S-au lansat lozincile antiromâneşti: că România este o ţară frumoasă, însă este păcat că-i locuită de români şi nu de alţii (ca, de exemplu, unguri sau aşkenazo-kazaro-evrei), şi că românii sunt hoţii şi ţiganii Europei. Chiar pe această temă se fac manipulări şi aranjamente privitoare la infractorii români din Italia şi din alte state (ca şi cum numai infractorii români – care, de fapt, sunt în majoritate ţigani -, ar fi singurii care tâlhăresc, pe acele meleaguri), abătând, astfel, atenţia, din vizorul opiniei publice, asupra mulţimii de infractori indigeni ai acelor ţări. Se procedează ca şi când aborigenii statului respectiv nu ar exista, ci numai românii (aşa cum am scris mai sus, în marea lor majoritate, ţigani) sunt singurii hoţi sau criminali de pe meleagurile lor! Şi aceasta este o expresie a antiromânismului la nivel european.
Acuzele neîntemeiate de holocaust în România împotriva kazaroevreilor, îndatorarea forţată, privatizarea frauduloasă (există coruptibilitate dar fără corupători şi corupţi, astfel că procuratura şi D.N.A. cercetează, dar justiţia eliberează), vinderea pe nimic a tot ce a fost şi este mai bun în economia naţională, urmată de distrugerea întreprinderilor sau de falimentarea lor, jefuirea avuţiei naţionale de către străini şi obligarea noastră la plata unei sume de miliarde dolari, toate acestea fac parte dintr-un complot pus la cale de o mână de aventurieri, lacomi, care îşi fac naţiunea de ruşine.
Adevărata istorie a Ardealului -, impune conducerii statului unguresc să recunoască oficial genocidul din Ardeal şi să ceară scuze românilor pentru acest fapt, în numele poporului ungar, aşa cum şeful actual al statului român a cerut scuze pentru holocaustul împotriva așkenazo-kazaro-evreilor, care, însă, – după cum am dovedit-o în volumele ce le-am publicat – nu a fost holocaust. Prin recunoaşterea genocidului din Ardeal, dorim doar o satisfacţie morală, demnă. Naţiunea română este paşnică, nu doreşte nici un fel de răzbunare, iartă, dar umanitatea trebuie să ştie ce avem de iertat. Noi, românii, suntem cu o religie care vine de la Zamolse, recunoscută şi de creştinismul iudaic, o religie care ne îndeamnă să iertăm. Noi nu cunoaştem răzbunarea, pentru că aşa ne este firea. Noi iertăm, dar nu uităm! Ne este interzis să uităm! Ar fi o blasfemie!
România nu a săvârşit vreun genocid, ci împotriva docoromânităţii s-a consumat, de milenii, metodic, un genocid. Un adevărat dacoromânocid a atins paroxismul în perioada regimului Pauker (1945-1953), fiind nevoiţi să ne apărăm fiinţa, neamul, drepturile şi libertăţile noastre strămoşeşti organizându-ne rezistenţa noastră armată în munţi. Şi nici o putere străină, aşa-zisă democratică, occidentală, nu ne-a ajutat. Am fost lăsaţi în părăsire (poate intenţionat, la ordinul unei caracatiţe mondiale).
Pentru aceasta nu admitem verdicte date cu probe falsificate, aduse de un grup incompetent şi neîndreptăţit să judece o naţiune întreagă şi istoria ei. Trebuie mai întâi să ne învăţăm istoria noastră, aşa cum a fost. Bună sau rea, este istoria noastră şi trebuie s-o recunoaştem, aşa cum este ea. Istoria trebuie să fie adevărată, să spunem lucrurilor pe nume, fără a ţine seama de naţionalitate, concepţie politică, socială sau religioasă. Nu zămislită. Trebuie să arătăm lumii adevărul istoric. Acesta este demnitatea noastră!
Din documentele existente în arhivele de istorie ale ţării noastre (unde sunt mii de dosare) se poate trage o singură concluzie asupra teritoriului despre care se tratează în prezentul articol: Cu multă tenacitate, cu un ultranaţionalism acerb şi o cultură şovină deşănţată, permanentă, agresivă, precum şi cu ajutorul unei propagande susţinută în străinătate, bazată pe falsuri istorice, cu o politică întotdeauna duplicitară, Ungaria, în trecut, a reuşit să smulgă României Ardealul, şi, pe timpul cât l-a subjugat, a dus o activitate susţinută, zi de zi, pentru nimicirea unei părţi deosebit de mari a populaţiei autohtone, româneşti, prin metode de un sadism ce nu putea fi conceput decât de minţi anormale. Un adevărat etnocid. Etnocidul dus de unguri împotriva românilor, – în perioada cât Transilvania de Nord le-a fost sub stăpânire, ca număr de victime asasinate, deznaţionalizate, maltratate în închisorile lor, cu averile însuşite de statul ungurilor, cu bisericile confiscate sau dărâmate, cu închiderea şcolilor româneşti, interzicerea vorbirii limbii române, cu expulzările din Transilvania ocupată etc. etc. – este inimaginabil.
Despre acest etnocid (aşkenazo-kazaro evreii îl denumesc holocaust, dar nefiind vorba de jertfele – animale, nu oameni – arse pe rug, eu i-aş spune etnocid, exercitat de către autorităţile ungureşti din acele timpuri, nimeni nu vorbeşte. Se pune întrebarea: Care este motivul că despre atrocităţile şi bestialităţile săvârşite, cei care ne-au guvernat de la 23 august 1944 încoace n-au scos o vorbă? Răspunsul este încastrat în coloana vertebrală antiromânească: „Se supără Europa” sau „Capul plecat, sabia nu-l taie”! Conducătorii noştri ne reneagă istoria! Nimic de zis, aceasta este demnitatea lor, dar nu demnitatea naţiunii române!
Având în vedere că toţi cetăţenii României, fără discriminare (etnică, religioasă, clasă socială, sex etc), au aceleaşi drepturi politice, sociale, culturale, economice şi religioase – cu bună dreptate, raţional -, ne întrebăm: De ce conducerea Partidului ungurilor din România ne ponegreşte prin discursurile ţinute la diferitele congrese ale lor, în ţară sau străinătate? De ce ne insultă?
După umila mea părere, partidul lor, care nu este nici partid, ci o uniune aşa-zisă democrată, culturală, încearcă să obţină drepturi privilegiate mai mari decât ale românilor, ducând „politica paşilor mărunţi”. Totuşi, aşa cum a zis şi Nicolae Iorga, admir silinţa lor. Ei tatonează, încearcă să-şi facă un stat mai mare, dar guvernanţii noştri, de ce le satisfac această politică tendenţioasă, pe seama României şi a românilor?
Atâta timp când în ţara noastră domnesc legi echivoce sau chiar dacă ar fi legi bune, ele nu se aplică, acest ruşinos obicei (de a te preface că nimic nu se întâmplă) este nedemn unei comunităţi civilizate europene. Singura soluţie de a lupta împotriva tendinţelor acestei Uniuni ar fi aceea de a nu se mai admite partide etnice sau religioase – aşa cum, de exemplu, se practică în SUA, Franţa şi alte ţări democrate -, ci numai partide formate pe criterii sociale şi economice. Totuşi, românul, chiar în această situaţie anacronică se poate redeştepta, acum, în ceasul al doisprezecelea. Este stringent necesar ca Românii, uniţi (în cuget şi simţiri), să dea la o parte mâzga ce pare că îi va înăbuşi. Nu cu agresivitate, ci paşnic Să nu mai fim dezbinaţi, ci trebuie să creştem în noi speranţa că România va renaşte prin adevăr, dreptate, muncă şi credinţă. Şi aceasta, pentru că în România mai există şi oameni cinstiţi, capabili să curme răul, care a devenit, în momentul de faţă, o mentalitate…
Să punem bază, totuşi, pe înţelepciunea oamenilor simpli. De aceea zic: „Dă Doamne mintea românului de pe urmă”. Sau cum ne învaţă şi imnul nostru naţional, cântat de multă vreme, pe care însă până astăzi nu l-am pus în practică: „Deşteaptă-te române!”. Nu mai dormi! Te-au călcat hoţii! Trezeşte-te!
Lasă un răspuns