Un perceptor la poarta OTV

Ar trebui să ne întrebăm dacă închiderea televiziunii OTV, cu numai două luni înainte de a-i expira licenţa de emisie, nu constituie de fapt un mesaj de forţă al guvernului faţă de presă? Un avertisment la adresa difuzorilor din audiovizual, acțiune premeditată ce nu poate fi desprinsă de adoptarea tacită, la sfârşitul anului trecut, a unei mârşave ordonanţe de modificare a legislaţiei specifice. Un act care a stabilit dreptul CNA-ului, transformat la rându-i într-un instrument supus puterii, de a suprima existenţa unei televiziuni în condiţiile neachitării de către aceasta a feluritelor datorii către stat. În cazul de faţă, a datoriilor cumulate din amenzile primite din cauza nerespectării normelor deontologice şi electorale.

O oprire brutală a emisiei care, din moment ce nu mai poate fi suspendată în justiție prin depunerea de către partea vizată a unei contestaţii, capătă practic un caracter decizional-definitiv înaintea unei pronunțări dată de o instanță. Or, ce garanții avem că eliminare posibilităţii și dreptului de a suspenda aplicarea imediată a unei acţiuni printr-un demers juridic, firesc până mai ieri, nu va viza de fapt şi alte domenii? Mai ales că, mai mult sau mai puţin ironic, chiar premierul sugera că prezumţia de nevinovăţie ar trebui înlocuită cu aceea de… vinovăţie. A priori! El s-a referit, glumind (sau poate că nu!) la dezbaterile legate de imunitatea parlamentarilor, dar suntem deja mult prea conştienţi de tentaţia guvernului de a-şi încălca vorba! Iar ceea ce promite iniţial a fi o acţiune strict aplicată unui domeniu, devine un precedent. A fost cazul „forfetarului”, luat în calcul, sub cuvânt de ministru, doar pentru anumite domenii din Turism, sub justificarea acceptabilă de asanare a unor structuri pline de puroiul corupţiei, dar care a fost rapid extins, ca pârghie de fiscalizare, peste multe alte segmente economice.

De aceea, oricare ar fi fost scuza în cazul modificărilor aduse legii audiovizualului, transformarea CNA-ului, dintr-un organism de reglementare, într-unul de ameninţare, timorare şi executare reprezintă un atac la libertatea presei. Oricum, ordonanţa în cauză a adus mari prejudicii pieţei de publicitate din zona audiovizualului. Dar „metamorfozarea” CNA-ului într-un instrument brut şi brutal de cenzură este deja mult prea mult. Iar posibilitatea ca acest organism să suspende licenţa unei televiziuni dacă aceasta are datorii, fără a se asigura dreptul „pârâtului” de a anula măsura până la pronunţarea Justiţiei, dovedeşte că în România lucrurile capătă o nuanţă tot mai cenuşie. De altfel, și reacţia rapidă a societăţilor de difuzare de a suprima transmisia OTV ca urmare a unei decizii a CNA, şi nu a hotărârii Justiţiei, ele fiind cele care au închis practic televiziunea, ca intermediar între OTV şi public (aidoma rolului pe care l-au jucat firmele de distribuţie a ziarelor în spulberarea pieţei presei scrise), poate fi un semnal că instituțiile respective se simt ameninţate. Au fost intimidate de modificările aduse legii audiovizualului de către Guvernul Ponta, creându-se acea stare de presiune care duce la veşnica plecare a capului pentru a supravieţui… Când, în mod colegial, societăţile espective ar fi trebuit să ceară mai întâi lămuriri CNA-ului, ele având un contract cu telespectatorii prin care trebuiau să livreze şi produsul numit „otv”.

Mai jalnica este însă „colegialitatea” unor televiziuni care s-au bucurat la vederea praporului ridicat de CNA pe faţada OTV-ului, fără a se gândi că ar putea fi următoarele instituţii media debranşate din cauze… financiar-fiscale. Şi poate pentru un cuantum mult mai mic al amenzilor!

În fapt, statul avea la dispoziţie numeroase alte instrumente pentru a forţa „Oglinda TV” să-şi plătească datoriile. Şi nu ar fi trebuit să transforme CNA într-un instrument coercitiv care să ţină locul instituţiilor financiar-fiscale. Trecem peste faptul că televiziunea era deja în isolvenţă, statul nu avea decât să-şi asmută „organul” fiscal, să pună proprire pe conturi, să deşurubeze antenele pentru a le confisca şi vinde. Ar fi putut lua piesă cu piesă până în clipa în care televiziunea nu ar mai fi avut cum să emită. Şi s-ar fi închis singură.

Dar faptul că guvernul a apelat la CNA, lăsând televiziunea fără emisie şi, logic, fără posibilitatea de a „produce” bani, dovedeşte că Puterea a vrut să transmită un altfel de mesaj. Şi nu recuperarea banilor, care ar fi fost mult mai lesne de făcut sub o supraveghere juridică, măcar până la achitarea datoriilor către stat, a interesat-o…

P.S:

În ultima clipă, dar prea târziu pentru OTV, CNA pare a fi realizat situaţia delicată în care a fost pus, ca instrument coercitiv, şi nu de reglementare a audiovizualului… Şi invită acum la o dezbatere publică privind modificările care se impun a fi aduse legii „pontaniene” a audiovizualului. Poate că totuşi lucrurile nu sunt chiar atât de cenuşii! Sau poate că doar OTV trebuia să dispară rapid din peisaj…                              

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*