La o privire mai atentă la retorica imperialismului, globalizării, integrării în Europa constatăm că atât în vocabularul şi retorică liberală, tipică creştinismului occidentul, cât şi în cel marxist sau neo-marxist, după prăbuşirea ideologiei Lagărului ortodoxo-comunist, regăsim vocabularul şi viziunile Vechiul şi Noul Testament. Ştiinţele sociale au fost teologiei şi numai aparent s-au emancipat. Misionare, imperialism, globalizare, occidentală sau ortodoxă? Care-i imperiul binelui şi unde al răului? Unde-i viitorul luminos şi cum ne păzim de cel necurat? Cine va opri dansul în jurul Viţelului de Aur şi ne îndrumă spre Ţara Făgăduinţei? Cine reface speranţa, aduce Vestea Minunată, Revoluţia mondială? Cine ne salvează în vest şi mântuieşte în est? Cine ne duce în ispită? Ce este moral? Care-i adevărul?
Din sec. 19, de la Max Weber, ştim că etica protestantă, calvinista e indisolubil legată de capitalism, mult mai mult decât ştiinţă şi tehnică. Şi Werner Sombart vede clar interdependenta dintre iudaism şi afaceri. Mai aproape de noi, Karl Löwith trece în revistă ideile salvatoare de la Fericitul Augustin la Marx, tranziţia de la Dumnezeu la noul credo în Progresul Atotputernic, la care se închină ateii din zilele noastre.
Moldo-valachii, în calea tuturor răutăţilor, imperiilor şi religiilor au dezvolta, după ce bulgari i-au forţat în sec. 9 să preia ierarhia greco-slavă, un vocabular ortodox, pe când ardelenii, după unirea cu Roma, o retorică greco-catolica, occidentală. Opinia ca şi unirea s-a făcut forţat, că au fost distruse mănăstiri ortodoxe, este falsă, pentru că trece cu vederea că în Sfântul Imperiul Roman nu erau tolerate mănăstiri contemplative, fără o funcţie socială, utilă, dar este farad oar şi poate expresia sinceră a unor traume. Dacă aşa au fost terorizaţi moldo-valachii de către ierarhia greco-slava, dece nu-ar fi avut aceiaşi soarta tragică şi uniţii cu Roma?
Pentru a înţelege teroarea bulgară, avem un ex. recent. Stalin se întreabă „Câte divizii are Vaticanul”? şi lichideza brutal tot ceea ce aduce a occidental, de la Biserică unită la elită. În schimb, după 1989, bisericile nu-s retrocedare, reorientate spre Roma. Ierarhii ortodocşi antioccidentali, activiştii marxist-leninişti, agenţii Moscovei n-a ajung la Canal. Generozitate, aroganta sau o viziune a la long? După Machiavelli acţiunile rele, brutale să fac brusc (că Stalin), pe când cele bune, lent (că UE).
Ortodocşii moldo-valahi filoruşi sunt sincer convinşi că ei sunt încarnarea interesului naţional al României, iar adversarii lor politici, trădători, cu atât mai periculoşi cu cât ei cunosc adevărul, dar îl ascund în interes personal, meschin. Invers, provesticii văd în panslavism şi panortodoxism calea pierzaniei absolute. La sud de Dunăre românii sunt deja în majoritate exterminaţi sau asimilaţi. A mai rămas o minoritate valahă. După cum se vede integrarea în est sau vest, globalizarea, imperialismul occidental sau ortodox, rusesc este glorificat sau diabolizat în funcţie de perspectivă. În timp ce adepţii romantismului protocronist vor, netulburaţi de nimeni, un stat neinchinat, că soarele de pe cer. Casa Poporului şi Catedrala Mântuirii Neamului, simbolul arhitectural măreţ al proiectului Bizanţ după Bizanţ este încă în construcţie.
Viziunea globalizării occidentale şi ortodoxe, spre Roma, a doua Romă, Athos, sau a treia, Moscova, sau chiar a patra Romă, Bucureşti, fără a uita fireşte nădejdea în mântuirea prin Progres a (neo)liberalilor şi (neo)marxiştilor, se deosebesc mult, dar în esenţă toate se sprijină pe acelaşi fundament milenar iudaico-crestin. Dacă în final, am curajul să afirm că aceste succinte constatări pot fi utile definirii viziunii ortodoxe a lumii, şi dacă forţez optimismul, vocabularul şi retorică Vechiului şi Noului Testament sunt încă instrumente indispensabile tăierii nodului gordian al multiplelor conflicte pomenite mai sus, nu fac altceva decât să continui acelaşi discurs, desigur dintr-o cu totul altă pespectiva, dar nu prea departe de a celorlalţi.
Lasă un răspuns