Pe la începutul lunii mai 1917, Octavian C. Tăslăuanu a luat cunoştinţă de primele acţiuni privitoare la organizarea Corpului voluntarilor ardeleni şi bucovineni, prizonieri în Rusia. Se gândise şi el la o astfel de acţiune chiar înainte de a ajunge pe front. Sosirea primelor eşaloane ce urmau a forma corpul voluntarilor i-a produs o mare bucurie: ,,E un moment istoric, în faţa căruia întreaga mea fiinţă vibrează de emoţie. Pentru prima dată s-au adunat muntenii, moldovenii, ardelenii şi bucovineni sub acelaşi steag de luptă, mânaţi de credinţa într-un ideal şi voinţa de a îndeplini un vis secular(…). Din sângele ce se va amesteca, nu poate să nu se nască Unirea de mâine!”
În 9 iunie, alte veşti bune despre primirea voluntarilor, la Iaşi: ,,Jurământul ardelenilor, cuvântul regelui Ferdinand, entuziasmul poporului, storc lacrimi. Cu sufletul sunt între ei. E o întâmplare sau un destin ca în Iaşul primei uniri se sâvârşeşte acest preludiu al Unirii celei mari!”. În 14 iunie, generalul Eremia Grigorescu îl informează pe Tăslăuanu despre hotărârea începerii ofensivei, spre a descongestiona frontul apusean. Generalul urma să fie numit comandantul unui grup de divizii care alcătuiau Corpul VI, destinat să înceapă ofensiva pe frontul de sud, la Dunăre. Convorbirea cu generalul Eremia Grigorescu îi prilejuieşte lui Tăslăuanu ocazia de a creiona un portret al acestuia, alcătuit din cuvinte pline de admiraţie: ,,Numele lui va rămâne însă legat de luptele de la Oituz, iar posteritatea îi va ridica, cu siguranţă, o statuie, pe care va scrie faimoasele lui cuvinte: ,,Pe aici, nu se trece!”(…) Îndrăzneala generalului este proverbială. Nu cunoaşte frica. Sfidează moartea. Soldaţii ştiu că unde e primejdia mai mare, acolo e şi generalul Grigorescu. Au o încredere oarbă în el. Încredere dusă până la superstiţie: unde-i generalul, acolo nu poate birui inamicul(…). Ia decizii spontane, în fulgerarea unei lucidităţi de-o clipă şi le execută impetuos. Ordinele lui sunt limpezi şi categorice. Vocea lui, energică, însufleţeşte”.
,,Azi împlinesc opt luni de serviciu în Armata Română”, notează Tăslăuanu în 15 iunie 1917. ,,Am fost mereu la datorie, dar am fost bănuit de spionaj de către oameni ignoranţi şi meschini. Aceştia îşi închipuiau Ardealul o pradă, iar pe ardeleni îi socot trădători!” În ziua de 17 iunie, generalul Eremia Grigorescu şi-a luat rămas bun de la cei din Comandamentul Corpului IV, trebuind să plece spre a prelua comanda Corpului VI, de la Galaţi. ,,Ne îmbrăţişează şi ne sărută pe toţi”, notează Tăslăuanu. Cu toate că generalul i-a propus să-l urmeze la comanda noului corp de armată, Tăslăuanu a preferat să rămână la Oneşti. În ziua următoare şi-a făcut apariţia noul comandant al corpului, generalul Vălean, ,,om scurt, gros şi potolit, făcând impresia unui unchiaş bun”.
Ofensiva Armatei române a început în data de 9 iulie 1917, duminica, ,,zi sfântă”. ,,Cruci largi şi rugăciuni în taină se fac prin toate colţurile. Fiecare se închină în gând şi înalţă rugi fierbinţi pentru biruinţa libertăţii şi a dreptăţii”. Divizia a II-a rusă, a ţinut sfat dacă va porni sau nu la atac. În loc să pornească, soldaţii au hotărât să-şi aresteze comandanţii. A pornit, în schimb, Corpul VIII rus, care, alături de diviziile româneşti, rup frontul inamic la Focşani şi la Mărăşeşti. Divizia a VI-a reuşeşte să cucerească o parte din blestemata redută inamică ,,La Încărcătoare”, precum şi întăriturile de pe dealul ,,La Fântâna puturoasă”, cu pierderi mari însă. Unităţile Corpului II au capturat peste o mie de prizonieri, iar ,,husarii de pe Feţioara şi-au luat tălpăşiţa”, astfel că până în seara zilei de 13 iulie a fost eliberată Soveja. Ofensiva a fost însă oprită la intervenţia guvernului rus, datorită dezastrului armatei ruse la Tarnopol, ,,unde ruşii au luat-o la fugă, ca o hoardă”.
Chiar în timpul acestor aprige lupte lui Tăslăuanu i se aduce la cunoştinţă că prin Decret regal, publicat în Monitorul Oficial nr.72, din 4/17 iulie 1917, era recunoscut, în sfârşit, ca cetăţean român încă de la începutul campaniei. ,,De acum pot să mor fericit. Nu mai sunt fără patrie”, notează el, ironic.
Odată oprită ofensiva, apar primele semne de îngrijorare. În nord, Cernăuţiul era pe cale de a cădea în mâna inamicului. La Oituz au sosit trupe proaspete aduse de inamic, în contextul în care Armata română era nevoită să acopere şi frontul Corpului 40 rus, care s-a retras, refuzând să mai lupte. În asemenea împrejurări nefavorabile, în 26 iulie, a început contraofensiva inamicului, care, în scurt timp, a reuşit să rupă frontul românesc din Valea Oituzului. Cu toată rezistenţa îndârjită a soldaţilor români, Oituzul şi Caşinul au fost ocupate, iar o parte din regimentele Diviziei a VIII-a au fost aproape complet nimicite. Situaţia începe să devină disperată. La comandamentul corpului ,,vine generalul Mărdărescu, şeful Statului Major al Armatei a II-a. Se orientează şi ia măsuri să ne vină ajutoare noi. În 29 iulie, în tot cursul zilei se dau lupte grele, disperate. Trupele inamice îşi deschid drum spre Oneşti şi Valea Trotuşului. Este arucată în foc divizia de cavalerie a generalului Schina şi toate regimentele de marş”.
Însemnările lui Octavian C.Tăslăuanu sunt pline de dramatism , dar şi de speranţă şi încredere în biruinţă. ,,30 iulie. Sfânta duminică. Îngenunchez lângă masa mea de lucru şi mă rog cum m-a învăţat tata. Un glas din cer îmi spune să cred în biruinţă(…) Pe front e oarecare linişte. Miile de cadavre de pe coasta Oituzului nu mai pot lupta. De o parte şi de cealaltă se aşteaptă forţe noi. La noi sosesc grănicerii colonelului Zizi Cantacuzino. Se anunţă că au ajuns şi vânătorii de munte. Apare însă altcineva, care electrizează întregul front: generalul Averescu. Intră în comandament ca un înţelept bătrân, obosit, dar senin, ca un zeu”.Generalul Averescu nu a mai părăsit comandamentul Corpului IV, preluând comanda şi conducând direct operaţiunile de apărare. Lupte disperate se desfăşurau la Cireşoaia, la Coşna, la Fabrica de sticlă. Nemţii încearcă să rupă frontul la Grozeşti, dar românii se apără cu îndârjire.
Notele lui Tăslăuanu sunt de-a dreptul dramatice. ,,Sunt cele mai cumplite zile din istoria modernă a neamului nostru. Trebuie să murim, sau să învingem!”
Lasă un răspuns