O carte a cărţilor

Scriitorul sau omul de ştiinţă este singurul care cunoaşte ecoul pe care îl produce opera lui în rândul cititorilor. Cel mai adesea acest ecou ia forma recenziei, a unor referințe, multe din ele risipite în ani, prin publicații adeseori inaccesibile. Câteodată semnul pe care-l primește ia forma încă mai intimă a unei corespondențe. Nimeni, nici măcar cei mai curioși cercetători, nu ajunge să cunoască multitudinea acestor reacții, vocile diferite ale celor care i-au parcurs cărțile. Abia peste o generație sau două, apariția unei bibliografii va îngădui accesul la informația de la care se poate porni în investigații.

A avea, de aceea, la îndemână, strânse într-un volum, întregul sau aproape întreg fondul de reacții la cărțile tipărite în cursul unei vieți, este o noutate editorială care se cere remarcată. Este ceea ce ne oferă recent apăruta carte Iordan Datcu sau a trăi printre și pentru cărți, Cuvânt înainte de Acad. Eugen Simion, Ediție alcătuită de Iulian Chivu, Editura „Grai și Suflet – Cultura națională”, București, 2012. Iordan Datcu este, fără îndoială, unul dintre cei mai însemnați cercetători contemporani ai literaturii populare românești și cel mai harnic și priceput editor și redactor de carte de foclor pe care l-a produs cultura noastră. Este deajuns să amintesc aici că, într-o primă ediție, în colaborare cu Cornelia Sabina Stroescu, apoi singur, a publicat versiuni tot mai cuprinzătoare și mai detaliate ale Dicționarului etonologilor români, lucrare de pionierat, indispensabil instrument de lucru pentru cei interesați de cultura noastră populară. Cea de-a treia ediție, ultima, conține 795 de articole care includ nu numai culegători, cercetători, publicațiile și instituțiile științifice din țară ci și cele din Basarabia, și restul lumii, ignorate vreme de jumătate de veac. Așa cum era de așteptat, mult timp după apariție, volumul a continuat să genereze discuții și aprecieri. Nu este surprinzător, de aceea, acest comentariu al lui  Paul Petrescu, unul din străluciții etnografi moderni: Ce-ați făcut Dvs pentru etnografia și folclorul românesc va rîmâne ca o importantă piatră de temelie și mărturie în istoria  științifică românească a celei de a doua jumătăți a secolului al 20-lea, adică anii în care s-a încercat cea mai sistematică și amplă anihilare a ființei noastre și a spiritului românesc.

Într-adevăr, grație acestei lucrări devenea dintr-odată posibil să cunoști viața și contribuțiile științifice ale unor colegi de profesie, mulți dintre ei stinși din viață cu generații în urmă. Alături de Bibliografia generală a etnografiei și folclorului românesc, II al cărei editor a fost de asemeni, aceasta este una din lucrările de bază ale disciplinei. Se cuvine să remarcăm nu numai numărul, impresionant, al celor care au contribuit la interpretarea operei științifice a lui Iordan Datcu, ci, de asemeni, faptul că aceștia aparțin unor generații și specialități diferite în câmpul vast al științelor umaniste. Dicționarul etnologilor români a fost remarcat nu numai de folcloriști, ci și de istorici ai literaturii, printre ei Șerban Cioculescu sau Mircea Anghelescu, muzicologi ca Viorel Cosma și chiar un istoric ca Al. Zub. Comentariile recenzenților sunt importante fiindcă, alături de justificatele recunoașteri ale calităților lucrării, nu au fost puțini aceia care au găsit necesar să semnaleze omisiuni sau să sugereze îndreptări. Faptul de a include în corpusul cronicilor asemenea texte îl absolvă pe editor de posibila tentație de a-și flata mentorul spiritual. Ceea ce-l interesează pe autor și pe editorul lucrării este, înainte de toate, o dreaptă recunoaștere a meritelor, dar și căile prin care  punctele de vedere sau aserțiunile pot fi schimbate în bine în edițiile viitoare. Ca autor, Iordan Datcu este interesat deopotrivă de opere ale literaturii orale (Un mit – Toma Alimoș), de definirea trăsăturilor caracteristice ale unei zone tradiționale (Tradiții din Maamureș), ca și de prezentarea în ample studii monografice sau de evocare a unor personalități care au adus contribuții majore la studiul literaturii orale (Gheorghe I. Neagu, etnolog; Ioan Șerb, poet, folclorist, editor; Ioana Andreescu. Eseu despre proza și studiile sale de antropologie; Sabina Cornelia Stroescu, etnolog). Mai presus de toate, el urmărește cu atenție tot ce se poate produce în domeniul studiilor de cultură populară și semnalează cititorului lucrările de care va trebui să țină seama. Nu este puțin lucru într-o vreme în care puțini sunt aceia care par să acorde atenție unor asemenea fapte.

Reflecțiile pe tema cărților de folclor sau literatură despre care a scris formează conținutul unor volume compacte, bine primite în lumea specialiștilor. Avem în vedere Repere în etnologia românească; Contribuții la etnologia românească; Alte contribuții la etnologia românească; Cartea de etnologie; Ovid Densușianu. Foclorul. Cum trebuie înțeles. Un secol de la apariție; Miscellanea Ethnologica; Pagini de istorie literară. Impresionant este și faptul că Iordan Datcu este prezent cu asemenea cronici în presa vremii de mai bine de o jumătate de secol. La contribuțiile de autor se adaugă cele de editor de carte, o activitate de o viață. Au rezultat din această muncă circa 50 de volume, printre ele aflându-se volume semnate de Artur Gorovi, Elena Niculiță-Voronca, Sim. Florea Marian, pentru a nu semnala decât câțiva dintre cei care au avut parte astfel de o a doua viață științifică. De o primă viață în cazul lui Petru Caraman, a cărui operă, Studii de folclor, I-III, a editat-o cu Viorica Săvulescu. Petru Caraman a fost, fără îndoială, unul din cei mai importanți etnologi ai noștri, dotat cu capacitatea de a privi un fenomen cultural în evoluția sa pe spații largi și durate mari de timp. A fost persecutat în mod sălbatic de autoritățile comuniste ale vremii, exclus din învățământul universitar, lipsit mulți ani de dreptul de a publica. Cele trei volume pun în circulație contribuțiile lui în domeniul folclorului, cele mai multe studii comparatiste produse cu o jumătate de secol în urmă. Nu putem decât să deplângem faptul că, nepublicate la timpul lor, ele nu au avut impact asupra generației care a urmat. Într-o vreme în care dominau culegerile de folclor regional astfel de studii ar fi putut să stimuleze cercetările de folclor comparat şi să faciliteze contactele cu specialiştii din alte culturi preocupaţi de teme similare. Este greu să evaluăm astăzi stadiul la care ne-am fi aflat dacă lucrările lui Caraman se aflau la îndemâna cititorilor. O operă publicată târziu tinde să facă  vizibile slăbiciuni sau erori mai degrabă decât inovațiile care, la vremea lor, ar fi fost ferestre deschise spre noi interpretări. Una din înfăptuirile majore este și reeditarea colecției Materialuri folcloristice, din 1900, a lui Grigore Tocilescu. După opt decenii de la apariție, editorul repară un act de inicvitate, indicându-l pe Cristea N. Țapu drept coautor al colecției. La urma urmei el a fost cel care a contribuit la realizarea întregului cu 2022 de texte, mai mult decât toți ceilalți culegători luați la un loc. În locul recunoașterii, la timpul său, a acestei contribuții, cel care a semnat ca autor unic s-a rezumat  la a-i mulțumi pentru „zelul și aptitudinea desfășurată în culegerea și rânduirea materialelor”. Mai mult decât atât, prin acest act de justiție  Cristea N. Țapu devine unul din principalii culegători de folclor ai secolului 19 și, așa cum observă A. Fochi, „până la 1900, cel mai important culegător de cântece epice românești”. Însemnătatea lui tinde să o egaleze pe a contemporanului G. Dem. Teodorescu, autorul masivei colecții Poezii populare române, din 1885. Între republicare și reorganizare, a fost preferată soluția a doua. Apelând la tipologia cântecelor epice a lui Al. Amzulescu, editorul a restructurat întreg materialul de balade, făcând posibilă mai rapida lui utilizare în studiile viitoare.

Cele două componente ale volumului, Scrieri și Ediții, precedate de Linii pentru un portret, s-au bucurat de comentariile și intervențiile unui număr impresionant de specialiști, vădind, pe de o parte, interesul pentru temele care fac obiectul studiilor, iar pe de alta, interesul pentru modul în care aceste teme sunt abordate de către autor. Cei care s-au aplecat asupra omului din spatele editorului, redactorului, autorului, i-au remarcat cu toții competența și seriozitatea, respectul pentru adevăr și, nu în ultimul rând, dragostea pentru curățenia stilistică și de conținut a textului. Mulți ani redactor la două edituri de prestigiu, Iordan Datcu a acumulat experiență în a supraviețui cenzurii politice. Pentru a izbuti să publici o carte curată în aceste împrejurări trebuie să dezvolți abilități speciale. Într-una din lucrările pulicate anterior, Sub semnul Minervei, sunt evocate câteva din tehnicile care puteau să dea rezultate. Una dintre ele era copleșirea cenzorului cu manuscrise; prin firea lucrurilor, acesta sfârșea prin a citi mai repede, mai puțin atent. Totuși, o atmosferă în care mulți ani colindele, mai ales cele religioase, nu au putut fi publicate, în care studiile de mitologie erau descurajate, ba chiar un timp, cel al „alimentației raționale”, din ultimii ani ai comunismului, când cenzorii suspectau drept subversive basmele cu Flămânzilă și Setilă, nu era ușor de traversat. A-ți păstra cumpătul, în aceste condiții, și a stărui mai departe în efortul de a publica impecabil cărți revelatoare pentru domeniul culturii populare este un act de curaj și de dăruire. Iordan Datcu poate spune despre sine că și-a făcut pe deplin datoria. Mai mult, și-a păstrat până în prezent entuziasmul și capacitatea de muncă. În curând va împlini o vârstă când mulți decid să pună pentru totdeauna creionul în sertar. Cel despre care scriem aceste rânduri ne asiură că mai e mult de făcut. Prin proiectele la care continuă să lucreze, este un model pentru noi toți.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*