Dacă vrem să înţelegem ce şi cît înseamnă arta maestrului Victor Hagea, trebuie să abandonăm experienţele sensibile aparenţelor şi să ne întoarcem la filosofie. Poate chiar la Hegel. El afirma că, „arta ne cheamă la o analiză intelectuală, pentru a cunoaşte într-o modalitate filosofică ce este ea”. De ce? Pentru că pictorul Victor Hagea este un artist cu formaţie intelectuală de tip filosofic, cu resurse generoase pentru a întreprinde o analiză filosofică a naturii generale a artei. Mitologia personală, ridicată la nivelul autoreflecţiei filosofice, îmbracă în picturalitatea sa exclusivitatea unor teze. Dintr-o dată în pînzele sale „oricare adevăr e curb, iar timpul însuşi e un cerc”, precum afirma Nietzsche.
Pictorul Victor Hagea, un Salvador Dali, cu un gen de „legato” indisolubil dintre om şi metalimbajul pictural, prin intermediul căruia înlesneşte o autoedificare a umanului, locuieşte creaţia picturală sub aspectul desprinderii omului de firescul naturii şi al capacităţii de a-şi proiecta identitatea prin artă. Ceea ce fascinează la pictorul Victor Hagea sînt rezervele expresive nelimitate. Din perspectiva similitudinii între experienţa artistică şi filosofia creaţiei, orice adiere, obiect sau viu, realitate sau irealitate – ca nuclee pentru 
cristalizarea imaginilor, apar ca adevărate axiome De fapt, adevăruri fundamentale admise fără demonstraţie, evidente prin ele însele. Statui vechi, personaje din timpuri îndepărtate şi moderne animă cu magie fondul şi stabilesc corespondenţa între planuri şi lumi, producînd impresia ieşirii din spaţiul pînzelor. Simezele sale te fac să păşeşti în galerie pe vîrfuri, ca nu cumva fiinţele din pînze să se abată spre tine, privitorul. În relief pregnant de lumină sînt aşezate şi nudurile, ca mod de expresie a idealului de frumuseţe feminină, asupra căruia se apleacă din profunde motivaţii interioare.
Prezenţa adaosului de lucruri reale în preajma unor senzualităţii naturale şi primordiale, pare un fel de hartă topografică a stărilor creative şi lăuntrice şi ne duc cu gîndul la pictura obiectuală, la formele de expresie aflata sub semnul artei informale, al explorării expresiviţăţii viului şi materiei, – arta „action painting”, îmbinată cu tehnica colajului, care se dovedeşte a fi sofistică, chiar academică. Ideea metamorfozei, a ferestrelor spre alte dimensiuni şi a zborului ca transgresiuni şi prelungiri ale unui realism magic, creează privitorului impresia de scoatere în prim-plan a sculpturalităţii formelor, a plasticităţii lor aproape tangibile, receptate cu pregnanţa unui echilibru particular.
Considerîndu-le modalităţi revelatoare ale veritabilei esenţe şi potenţialităţi creative, toate aceste date contribuie la omogenitatea ansamblului, la coerenţa operei sale, invitîndu-ne la un spectacol magic cu resorturi realiste şi suprarealiste, cu reverberaţii de totală libertate de expresie. În dorinţa de a multiplica şi înlesni mesajele artistice, pictorul Victor Hagea oferă privitorului o vistierie a frumuseţii, un sanctuar al magiei vizuale, într-o o abordare fantastică, ce trece peste graniţe rigide, favorizînd eclectismul, amestecul optim de idei, 
fiinţe şi de lucruri, pe premisa unei conexiuni cu un public elevat. Privindu-le pe fiecare în parte în relaţie cu totalitatea, lucrările lui Victor Hagea ies imediat în evidenţă, precum ar ieşi un Salvador Dali sau „Cupids – Allegory of Painting” al lui Francois Boucher. Victor Hagea mi se pare un altfel de Dali, nu prin imitaţie, ci prin interesul manifest faţă de simboluri şi de obiectele suspendate în spaţiu, cu trimitere la echilibrul forţelor de atracţie şi de respingere ale atomului.
Cromatica vie, simbolurile din arii şi culturi străvechi, inserţia imaginilor în imagini, întîlnirea a două realităţi într-un plan la fel de familial ambelor, fragmentele şi zborul, meditaţia asupra corpului uman ca limită, alternanţa între torsurile şi ipostazele statice ale unui profil sau nud feminin, adaosurile de obiecte, toate întregesc cu forţă de sugestie ideea spiritului captiv în lumea trupului, degajînd totodată un sentiment de intruziune în intimitatea personajelor. Interdependenţa dintre inspiraţie şi sigiliul imaginii reflectă intimitatea maestrului Victor Hagea cu tărîmul picturii, ca o coprezenţă în zonă sublimului cu care însuşi artistul se identifică. De fapt, Victor Hagea descrie în pînzele sale revoluţia de esenţă pe care el însuşi o produce în filosofia limbajului pictural, completînd formula carteziană a „gîndirii înnăscute” cu postularea revelaţiei, a inspiraţiei şi a punctului înainte, inserate în domeniul său de competenţă artistică. Pînzele lui Victor Hagea sînt unice ca idee strategică, unice la nivelul percepţiei şi al stării afective şi cu o evidentă capacitate sugestivă.
Măiestria în tratarea temelor mari, ştiinţa alăturării formelor arhaice cu materiale şi motive moderne, reliefează maturitatea pictorului Victor Hagea, puritatea aplicată ei însăşi, într-un sens legat de cel folosit de Kant în „Critica raţiunii pure”. Artă pură însemnînd artă aplicată artei, ca punct de intersecţie între linia de gîndire urmată de către pictor şi aceea pe care o caută publicul contemporan. În consecinţă, arta sa, situată sub semnul unei libertăţi care se reinventează valoric, proiectînd stări de noutate permanentă asupra subiectului uman, îi permite pictorului Victor Hagea să se plaseze într-o reală constelaţie de valori. Foarte multe din operele sale se află în muzee din România şi în colecţii particulare din Europa, Statele Unite şi China.
Lasă un răspuns