Component dizident (totuși component) al unei populații de șeherezade, masă uriașă, fără desen concret, a celor care, educați să-și asigure pâinea prin muncă iar aceasta să li se măsoare fără pretenții savante (norma de șuruburi, de nituri, de elevi sau studenți promovați și, ici-colo, de osanale și pupincurisme) am rămas, ca și ceilalți, logat la cutuma raportului dintre obligații și drepturi: obligația de a evolua profesional, de a oferi – fără copyright și drepturi de autor – surplusul de creativitate, de noutate celor cu drept oficial de semnătură și, spre zenit biologic, dreptul la auto-protecție prin pensie. Multiplicată în mulți ceilalți, cam aceasta este și esența non-combat-ului, a sedimentării atitudinale și refuzul apariției în spațiul public unde actorii politici (altă educație, mai cu ștaif și tupeu) trudesc la cataramă pentru desăvârșirea activismului înterupt la precedenți din motive de fraudă istorică. La tribuna zero a puterii, suprapopulată cu prioritatate de veleitari, de speculanții perioadei, de hoitarii interesului și bugetului public, gunoierii politici își asigură cu supravolum valutar plata sporului de rușine cuvenit materiei prime în care înoată. Nemaiavând fabrici de dezmembrat, ceapeuri și iaseuri de dizolvat, cooperații de descooperat, resurse minerale de minerit, beneficiind de imunitate de gașcă și de pleașcă, au descoperit o altă sursă de păstrare în cheag: zestrea imobiliară, micile valori de familie, încăpățânarea unora în a supraviețui acestei cavalcade golănești a comandourilor administrative. Curând, foarte curând, Monitorul Oficial va fi dublat în paginație cu puzderia de forme și formule neaoșe ale globalismului impozitar, ale taxelor de toate mărimile, culorile și dimensiunile și, iarăși, pe baza pasiunii filatelice a unor parlamentari cu rude în guvern, timbrele obligatorii vor acoperi cenușiul acestei existențe terne și monotone, extrăgând ce se mai poate extrage de la o categorie de populație care încurcă strategia lipsei lor de strategii. Iar acesta va fi tocmai momentul celui de al șaptelea cap ce va face ca buba să explodeze, cum a și anunțat de altfel expunerea cursivă și larg zâmbitoare a bugetului pe 2013 unde servituțile acumulate prin jaful administrativ al țării reduce și anulează multe, foarte multe dintre șansele necesare restructurării economice.
Atent să nu alergizeze asociații declarați și cei de ”la secret” premierul în exercițiu aruncă petarde fără plesnet de dragul spectacolului, cum ar fi reașezarea raportului salarial în domeniul bugetar de unu la trei. Dar cât de reală, de posibilă poate fi aplicația acestei decizii când șefii de toate calibrele (regii de stat, directori de instituții, manageri publici, consilieri de toate dimensiunile, inclusive cei avortați din prefecturile revizuite) abia au fost agățați de perini și fotolii în calitate de solitari dar siguri cotizanți de partid, cei care prin șpagă, promisiuni și daraveli penale, după ce își trag uiumul, bagă sânge proaspăt în venele tot mai groase ale camarilei la vârf? Și cât de real și eficient ar fi supradozajul celor 8 gubernii de tip European peste desenul județelor existente când abia de mai culegem pomana unor fonduri europene tot mai gâtuite, tot mai restrictive, concomitent cu dobânzile pe care le vom plăti la datoria acumulată de nesimțiții care au pus economia țării pe chituci? Auditul de țară, determinarea fraudelor produse, neimunizarea hoților, șpăgarilor și tuturor liderilor de corupție (indiferent de partid, de funcție, de reprezentare) ar trebui să fie semnalul unei schimbări reale de atitudine în guvernare mai ales acum, când cotrocenii au intrat într-o eclipsă de interes public din ce în ce mai profundă. În rest, că udemeriștii (ceata politică) fac colaps la ideea de stat național, că președintele țării (ca vârf reprezentativ al actualei opoziții) are prea multe prerogative față de parlament mai ales când acesta vrea să se impună ca o justiție paralelă celei reale, acestea și multe altele alcătuiesc perdeaua de fum sub care casta neo-activiștilor comunitari continuă să-și facă mendrele impertinent și devorator pentru interesul, pentru ființa națională. Este ca și cum ai pune-o pe Ciociolina să reprezinte Asociația Universală a Călugărițelor, pe Ali Baba în fruntea F.M.I. sau pe Becali ca președinte al Societății Academice Regale de Științe.
Tot mai multe voci (poate și dintr-o reconsiderare a rolului definitoriu jucat în istorie de marii domnitori) agreează, după incertele mișcări din zona regalității tradiționale, pariul pe alegerea unui Președinte în persoana unui Om care, asigurat de sprijinul majoritar, prin vot, al populației, să coaguleze energiile, în aparentă conservare, ale elitei reale, profesioniste, dedicate jertfelnic patriei, asigurând în fapt o democrație a valorilor, o democrație a evoluției prin muncă, prin dimensiunea creativă. O astfel de alegere ar obliga partidele existente să-și reconsidere componența, ideologia, să-și re-armonizeze platformele conform așteptărilor celor care au urmat după însângeratul decembrie. Și asta pentru că nimic, dar aproape nimic din speranțele, din idealurile acelor martiri nu a prins contur după aproape 24 de ani! Aceiași lupi travestiți în bazaconii nefișate zoo-social în Muzeul Tristelor Figuri.
Urna de vot, refendumul – ca instrumente de consultare majoră a majorității vor redefini multe, foarte multe dintre structurile acționale, inclusiv cele ale administrației publice, cultură, educație, cercetare, producție, reașezându-ne, ca națiune reprezentativă a comunității europene, la locul ce ni s-ar cuveni în respect. Se apropie, se află în numărătoare inversă, campania Prin Președinte Un Vot Pentru Tine! Și, cum clama marele economist și patriot Anghel N Rugină despre timpul pe care îl parcurgem: ”Nici comunism, nici capitalism”! Axa experienței istorice trece la o altă gradualitate.
Lasă un răspuns