„Umbra lui…” – grupaj liric dedicat românității eminesciene

De-ar ști Eminescu, Domnul

De ar ști din ceruri însuși
Zeul zeilor, Poetul
Ce s-a înecat în plânsu-și
Murind an de an cu-ncetul,

Că muri-va și credința
Milioanelor de Tise
Care-au înecat credința
Dintre maluri interzise,

De ar ști din ape-amare
Sparte-n ale vremii valuri,
Însuși el Poetul care
A tras poduri peste maluri,

Că murind cu picătura
An de an în zbor de fluturi
Va pieri și legătura
Milioanelor de Pruturi,

De ar ști din lumi apuse
Dincolo de-această lume
A trădărilor nespuse
Și-a regretelor postume,

Că-n al dramelor registru
El, Poetul, figurează
Peste maluri largi de Nistru
Doar ca o plăpândă rază,

De-ar ști Eminescu, Domnul
Ce-a turnat din slove arme,
Că se nasc monștri din somnul
Națiunii care doarme,

S-ar trezi din lunga-i moarte
Cât o Dunăre și-o mare
Și-ar uni din maluri sparte
Sfânta Românie Mare.

Eminescului din noi

El e zeu și Zeus însuși
Peste-al neamului Olimp,
Frânt în noi își varsă plânsu-și
Ca de prunc din timp în timp…

El suprem, noi triste gesturi,
Epigonii din gunoi
Scormonind după mici resturi
De Poet, în gropi din noi…

El destinul cel mai tragic,
Noi câte puțin, la fel,
Ne prelingem hemoragic
Și fugim de el cu el…

Și ne izgonim în lume,
Umbre ce ne risipim
Unde totul fum și scum e…
Ne dezeminescuim

Exportându-ne martirii,
Limba măsluind, strâmbând
Amintirea amintirii
Celor care nu se vând…

Dar mai suntem mulți, aceia
Ce aducem înapoi
Sângele din epopeea
Eminescului din noi.

Eminescu este viu

 

Eminescu este viu

După criminala crimă,

Eminescu, simt și știu,

Ne marchează, ne imprimă…

 

Eminescu este viu

Și ne-mpinge, ne animă,

Să salvăm al gliei fiu

Contra celor ce-l oprimă…

 

Eminescu este viu

Și nu e mai mare stimă

Pentru  umbra din sicriu

Decât dragostea infimă…

 

Eminescu este viu

Și cuvântul lui suprimă

Viitorul cenușiu

Și speranța o exprimă…

 

Eminescu este viu

Contra celor ce decimă

Românismul plumburiu

Prin trădarea lor sublimă…

 

Eminescu este viu

Contra celor ce deprimă

Rima celor care scriu

Patria cu ritm și rimă…

 

Eminescu este viu

În a vremurilor climă

Peste geniul lui pustiu

De pustiu ce se comprimă…

 

Eminescu este viu

După criminala crimă,

Eminescu, simt și știu,

Ne marchează, ne imprimă

Eminescu sau oricare

Eminescu să fi fost
Și n-aș fi cântat mai bine
Și mai trist al țării rost
Fără rost printre străine
Umbre fără adăpost…

Sau Nichitei, mic discipol
Să-i fi fost, să-i calc pe urme,
Să nu bag țara-n ridicol
Și s-o fac de râs în lume
Când ne paște grav pericol…

Ori Vierului ce Prutul
L-a trecut să îl înece,
De-aș fi fost de la-nceputul
Umbrei lui o umbră rece,
L-aș fi frânt să nu se-aplece…

Păunescu tumultosul
De-aș fi fost, mai dinainte,
Și n-aș fi cârpit frumosul
Cum numai poetul minte,
El magnificul, fricosul…

Și poetul fără nume
Fără număr, fără chip,
De-aș fi fost pe țărm de spume,
Tot aș fi găsit nisip
În clepsidra țării mume…

Și poetul fără țară
Alungată în exil
De-aș fi fost, scris să mă doară
Mi-ar fi fost, scriind umil
Despre-a țării grea povară…

Despre neamul ce se curmă
Precum palid scade ceara
Aș fi scris murind din urmă
Cum se curmă-n lacrimi țara
Ca o stână fără turmă,

Ca o turmă fără baci,
Ca mireasa fără zestre,
Ca o gloată de săraci
După gratii, la ferestre
Cerșind morților colaci…

Și-al poeților mic fiu
De-aș fi fost, poet eu însumi,
Să nu văd și să nu știu
M-aș fi înecat în plânsu-mi
Ca un Mureș cenușiu,

Ca un Someș și-o Târnavă,
Ca un Olt învolburat,
Ca un Prut de mâl și lavă,
Ca un Nistru închegat
Peste țara mea bolnavă.

Eminescu să fi fost
Și n-aș fi cântat mai bine
Și mai trist al țării rost
Fără rost printre străine
Umbre fără adăpost…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*