Scrisoare din Tătărășeni spre Washington DC

Și cum spuneam, altminterea e bine

și toate-s așezate, cum le știi.

Ne îngropăm vecinii creștinește

și-i lăudăm, că au scăpat de datorii.

 

Mai bat cu lumina pe la poartă

mirați că încă ne mișcăm, trăim.

Că debranșați, cum suntem, cam la toate,

ni-i ulița cărare-n țintirim.

 

La voi, pe Potomac, doar una

dintre dorinți am vrea să n-o uitați:

nu renunțați la limba cea română

ca să puteți, venind, pe cei ce ne împilă

când i-ați trăsni să îi și blestemați!

 

Cu voi ni-i inima iar lutul viu se mută

din obștea lui, din datină, din crez

– cu fiecare nouă emigrare,

cu moartea neurmată de-un botez.

 

Dintre speranțe numai una,

nesilnică și fără de trufie urcă-n noi:

veniți copii acasă, că ni-i Țara

înstrăinată cum înstrăinați sunteți și voi.

 

Și viscolește parcă din pământ și urcă

Nămeții neputinței pân la cer.

Agheasma lacrimilor vă tot cheamă:

Veniți, români acasă: Lerui, Doamne, Ler

 

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*