Adevărul despre sfârşitul autonomiei secuieşti şi implicaţiile asupra românilor din zonă (2)

După mai bine de 60 de ani, în acelaşi scop a fost concepută întreaga acţiune referitoare la “legitimaţia de maghiar”. Acestui obiectiv îi sunt circumscrise tezele pan-hungarismului. Prin această prismă nu este de mirare că la începutul anului 2000, “Cotidianul Mondial Ungar difuzat pe Internet” (“NAŢIUNEA”, în traducere românească), program sponsorizat de Uniunea Naţională a Maghiarilor din America (AMOSZ), publică un apel al dr. Pellionisz Andras pentru elaborarea unui “program naţional”, constituirea unei Adunări Naţionale a ungurilor de pretutindeni, care să jure pe sfânta Coroană (a apusului imperiu maghiar), o “naţiune” ai cărei membri să primească şi “carnet de membru al naţiunii” (un fel de “legitimaţii de maghiar”) şi ale cărei hotare sunt prevăzute a fi cele ale Ungariei Mari (deci incluzând şi Transilvania).

De câte ori se referă la minorităţile ungureşti, Budapesta invocă principiile europene… “Cu legea statutului, însă- apreciază Ilie Bădescu– Budapesta se pare că a trecut peste pragul ei de competenţă, acela al unor legiferări şi instituţii valabile pentru spaţiul economic şi social aflat sub exclusiva ei jurisdicţie. În acest caz, “procedeul”  standardului dublu nu avea cum să mai rămână ascuns”. (Bădescu I, Mihăilescu I, Sava N.I, 2003).

Referindu-ne la proiectul Statutului autonomiei Ţinutului Secuiesc, vom prezenta câteva prevederi comentate ale  acestuia. O analiză sumară a proiectului Statutului autonomiei Ţinutului Secuiesc, pune în evidenţă faptul că acest document a fost elaborat cu sprijinul unor “consilieri” buni cunoscători ai legislaţiei europene în materie, urmărind să “reînvie” o falsă autonomie de tip feudal, anacronică, retrogradă, discriminatorie şi nefucţională, “racordând-o” la legislaţia şi practica europeană contemporană. Majoritatea principiilor menţionate în Preambulul documentului, referitoare la: subsidiaritate, autonomie locală, asigurarea drepturilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale ş.a, sunt prevăzute în legislaţia românească actuală.

Foarte multe formulări, prevăzute în cele 131 de articole ale statutului sunt  neclare, voit sau nu, ambigue…

Articolul 1, în cele patru aliniate ale sale, subliniază necesitatea unei noi “ordine administrative” şi a unei “autonomii”, în “interesul asigurării egalităţii şanselor cetăţenilor, pentru apărarea identităţii naţionale maghiare”. .. De identitatea românilor din zonă nu se vorbeşte. Din cuprinsul art.2, aflăm că “Ţinutul Secuiesc este o regiune autonomă ce beneficiază de personalitate juridică aflată în cadrul Republicii România… ale  cărei competenţe specifice sunt reglementate şi pot fi  puse în discuţie, respectiv limitate, doar pe baza legii sau a dreptului internaţional”.  Iată cum regiunea în discuţie, nu mai este numai o problemă internă a României, ci, deopotrivă, devine şi una “internaţională”. Deşi la art. 3 se precizează că “Autonomia  administrativ-politică a regiunii nu lezează integritatea teritorială şi suveranitatea României”, atunci când coroborăm această prevedere cu cele de la alte articole, observăm că această prevedere este lipsită de conţinut. Astfel, în capitolul XXII- Relaţia regiunii cu statul, la  art. 123, alin (3), se prevede că: “Legile, decretele Parlamentului şi ale Guvernului României aflate în vigoare şi în Ţinutul Secuiesc pot fi adoptate de către Consiliul Autoguvernării Ţinutului Secuiesc, în funcţie de împrejurările din regiune, respectiv poate fi exercitat dreptul de veto, prin hotărârea unei majorităţi de 2/3 din Consiliul Autoguvernării”. Despre ce fel de suveranitate vorbim atunci, când pe un teritoriu din mijlocul ţării, legile  sale se aplică doar condiţionat? Articolul 4, stabileşte “graniţele” (nu limitele) şi localităţile Ţinutului Secuiesc autonom. În locul actualelor judeţe Covasna, Harghita şi Mureş, sunt menţionate 8 scaune cu denumirile istorice şi reşedinţele la  Tg.Secuiesc, Covasna, Sf.Gheorghe, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, Tg.Mureş şi Baraolt. Din art.6 şi 7, aflăm că “Parlamentul” Ţinutului Secuiesc, se va numi Consiliul Autoguvernării, şi va fi ales pe o perioada de 4 ani, iar “Guvernul” desemnat de acesta, se va numi Comisia Autoguvernării. Art.8, menţionează că de “binefacerile” autonomiei Ţinutului Secuiesc, vor beneficia “toţi cetăţenii români care au reşedinţa permanentă în orice localitate a Ţinutului Secuiesc, dar şi cei care locuiesc în străinătate, dacă ultima reşedinţă legală a lor a fost într-o localitate a Ţinutului Secuiesc”… Conform art.10, alin (1), “În Ţinutul Secuiesc limba maghiară este de acelaşi rang cu limba oficială a statului”, iar conform alin (3), “în  acele localităţi, în care cetăţenii ce aparţin unor comunităţi cu altă identitate naţională, ..dacă numărul lor depăşeşte 100, în comune, 1000, în oraşe, 5000 în municipii, 10 000 pe teritoriu scaunului, limba acestor comunităţi este de asemenea de rang egal cu limba oficială a statului”.

Despre cum va fi respectat statutul  “limbii  oficiale a statului”, ne putem forma o imagine după modul cum s-au desfăşurat lucrările de constituire a Consiliului Naţional Secuiesc şi cele în care a fost aprobat prezentul statut. Toate  documentele şi discuţiile s-au purtat doar în limba maghiară, ziariştii români fiind umiliţi, într-un mod foarte “european”.

Art.1, cuprinde descrierea drapelului şi a stemei Ţinutului Secuiesc, precizând în aliniatul 4 că “prezentul statut al autonomiei garantează utilizarea liberă în Ţinutul Secuiesc a simbolurilor naţionale maghiare şi a simbolurilor naţionale ale altor comunităţi naţionale aflate în minoritate numerică”.

Deşi, în alin 5 din acelaşi articol se prevede că “pentru utilizarea simbolurilor statului sunt valabile reglementările statului (român)”, să menţionăm că la aceleaşi întruniri menţionate anterior ale Consiliului Naţional Secuiesc, steagul României nu a fost arborat, iar primarii UDMR din zonă încalcă frecvent prevederile legale referitoare la purtarea eşarfei tricolore la anumite ceremonii oficiale.

Cât despre steagul şi stema  Ţinutului Secuiesc, acestea, la fel ca şi vechea stemă a celor două judeţe şi a majorităţii localităţilor din zonă, nu cuprind nici un însemn heraldic care să simbolizeze cultura şi spiritualitatea românilor.

Cu toate că nu a fost aprobat, toate adunările maghiarilor din zonă încep, ori se termină, cu intonarea imnului secuiesc şi cu cel al Ungariei, dat niciodată cu cel al României. O posibilă explicaţie a neaprobării imnului, prin statut, ar putea fi “mesajul foarte actual ” al acestui imn. (Anexa nr.16)

Art.18, prezintă “instituţiile regiunii autonome” (pe lângă “parlament”, “guvern”, autoguvernarea mai are şi un “Preşedinte al Ţinutului Secuiesc”), “instituţiile scaunelor” (consiliu, comisie şi preşedinte) şi “instituţiile autoguvernărilor locale” (consilii comunale, orăşeneşti şi municipale şi primari).

Majoritatea articolelor care reglementează atribuţiile instituţiilor regiunii autonome -la nivel de Ţinut Secuiesc, Scaun şi localitate- sunt cele prevăzute în actuala legislaţie referitoare la activitatea administraţiei publice locale. Există, bineînţeles, prevederi ce decurg “din statutul special al Ţinutului Secuiesc”, cum există şi foarte multe aspecte rămase în suspensie, în principal cele referitoare la raporturile   “autoguvernărilor” cu instituţiile deconcentrate ale statului, dar şi cu cele care aparţin Armatei, Jandarmeriei, Serviciilor de Informaţii ş.a.

  Din rândul prevederilor “dubioase”, menţionăm câteva:

– art.23, alin (e), “Consiliul Autoguvernării înfiinţează serviciile de carte funciară” ?- Dar aceste servicii există şi în prezent.

– art.25, “Consiliul Autoguvernării poate înfiinţa Poliţie în propria sferă de competenţă”- Dar cu Poliţia actuală ce se întâmplă?

– art.32, alin (16), Comisia Autoguvernării, are în sfera sa de competenţă “încheierea convenţiilor şi contractelor internaţionale cu privire la regiune”- Să înţelegem de aici că  viitorul Ţinut Secuiesc, va fi subiect de drept internaţional?

– art.32, alin (18), Comisia Autoguvernării asigură “funcţionarea reţelei de învăţământ de stat şi a reţelei de învăţământ în limba maghiară din cadrul acesteia”– De aici, rezultă că vor exista două reţele de învăţământ distincte ?

– art.34, alin (1 şi 2), prevede că: “Sarcina comisiei Autoguvernării este numirea în funcţie a personalului care lucrează la cartea funciară, a funcţionarilor publici, judecători, procurori, arhivari, cu condiţia “cunoaşterii temeinice a limbii române şi maghiare”.. Din prevederile articolului rezultă că funcţiile publice vor fi ocupate  “corespunzător cu principiul reprezentării proporţionale a populaţiei”.  Ne aflăm în faţa unei prevederi retrograde şi discriminatorie care, odată aplicată va conduce la eliminarea românilor din viaţa publică a zonei.

– art.42, în textul jurământului preşedintelui ales al Ţinutului Secuiesc se menţionează că acesta va “reprezenta  şi apăra interesele poporului Ţinutului Secuiesc”- Ce cuprinde oare acest “popor” şi care este raportul său cu poporul român?

– art.49, “Consiliul Scăunal poate emite dispoziţii privind supravegherea poliţiei locale, colaborarea cu poliţia locală, numirea şi schimbarea efectivului, respectiv înfiinţarea poliţiei proprii…Toţi membrii efectivului poliţiei scaunului trebuie să cunoscă, în cel mult trei ani, limbile română şi maghiară, iar ofiţerii şi o limbă de circulaţie internaţională. Componenţa efectivului poliţiei trebuie să oglindească proporţiile etnice …”  Este prevederea pe care UDMR nu a putut să o introducă în actuala  Lege de organizare şi funcţionare a Poliţiei române.

– art.73, “În baza dreptului la autonomie locală, puterea locală executivă şi decizională delegată de stat aparţine autoguvernărilor locale, care îşi desfăşoară activitatea prin excluderea influenţei statului”???

– art.76, “Competenţele prin care se materializează statutul juridic specific al autoguvernărilor locale se referă la următoarele: alin.(11),  “ împiedicarea aspiraţiilor ce vizează modificarea forţată a componenţei etnice a localităţilor”; alin (17) “stabilirea şi organizarea sărbătorilor naţionale ale comunităţilor din localitate”?

– art.77, “În ceea ce priveşte soluţionarea problemelor locale de interes local, autoguvernarea locală garantează egalitate deplină şi efectivă locuitorilor de naţionalitate română de pe teritoriu ei, precum şi celor care aparţin altor comunităţi naţionale, etnice şi lingvistice” . Da, dar cu condiţia cunoşterii limbii maghiare şi a unui comportament “adecvat”, aşa cum au trăit înaintaşii românilor de astăzi, în timpul imperiului austro-ungar.

– art.87, “Potrivit cerinţelor şi necesităţilor, funcţionează un sistem de învăţământ separat în limba maternă a cetăţenilor”. În realitate, acest sistem există şi în prezent, prin aceasta el fiind “legalizat”.

– art.89, alin.(2), “În învăţământul primar, gimnazial, liceal cu predare în limba maghiară, limba şi literatura română se predă conform unor manuale şi programe şcolare întocmite conform unor puncte de vedere particulare”. Prin aceasta, ministerul de resort este exclus.

– art.94, “…În Ţinutul Secuiesc, inspectorul şcolar general şi conducătorul inspectoratului şcolar scăunal sunt de naţionalitate maghiară. Componenţa etnică a angajaţilor inspectoratelor şcolare corespunde procentajului etnic rezultat din datele recensământului”. Şi în acest caz, se propune “legalizarea”  situaţiei existente în prezent.

– art.100, “Pentru utilizarea fără obstacole a limbii materne în administraţia publică regională şi locală şi în instituţii, trebuie numite, respectiv angajate persoane care cunosc limba comunităţilor naţionale, etnice, lingvistice, care trăiesc pe teritoriu regiunii, corespunzător proporţiilor naţionalităţilor rezultate în urma recensământului populaţiei”. Aici discriminarea n-are limite. Chiar dacă românii cunosc limba maghiară, ei nu vor putea fi angajaţi decât în raport cu ponderea pe care o reprezintă în totalul populaţiei. Sau mai au o cale; să se declare maghiari, aşa cum au făcut majoritatea strămoşilor acestora, în  perioadele când în zonă funcţionau privilegiile secuieşti.

– art.105, alin (1 şi 2) “Cetăţenii Ţinutului Secuiesc pot utiliza liber limba maternă în cadrul proceselor penale, civile şi în contecios administrativ… Procesul se desfăşoară în limba maternă a cetăţeanului, documentele procesului sunt înregistrate în limba maternă a persoanei  în cauză, respectiv în limba oficială a statului”.  Ca şi în administraţia publică şi  poliţie, românii care nu cunosc limba maghiară nu vor mai putea  lucra nici în justiţie (pe nici un post, de vreme ce actul de justiţie se va desfăşura în limba maghiară). (Fondul Asociaţii civice, CEDMNC, 2002).

Doar simpla enumerare a acestor câteva prevederi, ne arată că ne aflăm în faţa unei provocări care depăşeşte cu mult limite a ceea ce poate oferi rezonabil unei  “minorităţi  numeric majoritare” care beneficiază şi aşa de  majoritatea punctelor solicitate. Izvorât din teama scăderii numărului populaţiei de etnie maghiară din zonă, scădere care este cauzată de sporul natural negativ, numărul mare de sinucideri (cele două judeţe ocupă, din acest punct de vedere,  primul loc pe ţară) şi de migrarea populaţiei de etnie maghiară în Ungaria şi în alte ţări, deci nu de lipsa drepturilor şi libertăţilor democratice, proiectul statutului autonomiei Ţinutului Secuiesc trebuie  să primească replica cuvenită din partea tuturor celor ce sunt conştienţi de implicaţiile negative pe termen mediu şi lung, asupra convieţuirii  paşnice româno-maghiare. Problema autonomiei etnice, colective, teritoriale, aşa cum este prevăzută în statutul autonomiei Ţinutului Secuiesc,  pune în discuţie un proces de înaintare şi edificare a unei noi frontiere. În cazul României, este vorba de procesul de constituire a unei frontiere maghiare interne, situaţie cu implicaţie geostrategică şi geopolitică evidentă.

La începutul milenilui III, nu pot fi inventate forme anacronice de organizare comunitară, care amintesc românilor de vremea când ei erau lipsiţi de cele mai elementare drepturi cetăţeneşti şi supuşi unor procese dure de deznaţionalizare.  Foarte atenţi cu  propriile sensibilităţi etnice, culturale şi lingvistice, autorii  proiectului Statutului autonomiei Ţinutului Secuiesc nesocotesc total sensibilităţile populaţiei româneşti din zonă şi din întreaga ţară. Ei nu realizează “efectul de bumerang” pe care îl produce demersul lor şi care vor fi efectele asupra minorităţii maghiare, din celelalte localităţi ale  Transilvaniei.

Preocupaţi de a finaliza oficializarea proiectului “la termenul stabilit”, iniţiatorii şi susţinătorii Statutului autonomiei Ţinutului Secuiesc, trec cu vederea  prezenţa slabă a cetăţenilor la adunările de constituire (au fost localităţi în care aceste adunări s-au reprogramat, din lipsa celor convocaţi) şi faptul că din concluziile cercetărilor  sociologice întreprinse recent, rezultă că autonomia Ţinutului Secuiesc nu se află printre priorităţile cetăţenilor de etnie maghiară din România. Câţiva importanţi lideri maghiari (Albert Almos, Demeter Janos, Marton Arpad) au  rostit un adevăr care se impunea a fi fost invocat de mai multă vreme de autorităţile competente ale statului român, şi anume faptul că “judeţul Covasna este  întreţinut de Bucureşti, respectiv primeşte mai mulţi bani decât dă la stat”.  Cei amintiţi, au făcut această afirmaţie în ideea “în care mai întâi este nevoie de o fortificare a situaţiei economice şi numai după aceea se poate cere autonomia”.

Acestora şi tuturor celor care şi-au stabilit ca ţel obţinerea autonomiei teritoriale a “secuimii”, le reamintim câteva argumente care, adăugate la cele prezentate mai înainte, vorbesc convingător despre imposibilitatea obţinerii vreodată a autonomiei teritoriale a unor judeţe din inima României: racordarea localităţilor din zonă la sistemul energetic naţional, la reţeaua de gaze naturale, la cea de căi ferate şi de drumuri naţionale, economia complementară (există sute de firme comerciale a căror existenţă depinde de piaţa românească, situaţie în care se află şi staţiunile balneo-climaterice), relaţiile interumane apropiate, căsătoriile mixte ş.a. “Secuilor le-aş sugera să nu uite că sunt în România. Şi pentru un astfel tip de uitare se va da seamă – este de părere Costion Nicolescu. Să-şi păstreze străvechea personalitate şi disponibilitate secuiască. Nu vor fi niciodată puternici şi siguri maghiarii din Covasna şi Harghita dacă românii nu vor fi şi ei siguri şi puternici. Ei, secuii, ar trebui să fie cei dintâi care să se străduiască a asigura condiţiile unei bunei convieţuiri cu românii din zonă”.

Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât, după aprecierea lui Vasile Sebastian Dâncu, de fapt “aceste două departamente (judeţe) funcţionează autonom, doar formal, ele se supun administraţiei centrale”. De aceea, reprezentanţii societăţii civile româneşti consideră că “în această zonă, în care un electorat stabil şi disciplinat prin motivare etnică determină perpetuarea inexorabilă la putere pe plan local a partidului etnic maghiar, indiferent de alternanţele la putere la nivel naţional, se poate vorbi de etnocraţie…” şi în aceste condiţii, cei care au nevoie de o discriminare pozitivă, în scopul prezervării şi afirmării identităţii lor specifice, sunt românii şi nu, maghiarii.

Enclavizarea şi seccesiunea minorităţii maghiare, respectiv expansiunea frontierei ungare în interiorul teritoriului României ar putea constitui un model exploziv, un precedent susceptibil a pulveriza stabilitatea întregii Europe. Majoritatea statelor sunt plurietnice, multiconfesionale şi pluriculturale, în consecinţă, acceptarea enclavizărilor, a fărâmiţărilor, ar distruge bazele juridice ale statelor suverane, readucând haosul şi conflictele interetnice în inima Europei.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*