Cu praporul la colind…

Cel ce gândeşte mult înainte de a face un pas îşi va petrece viaţa într-un singur picior”. Asta ne-a transmis detinutul N 0049 Jilava de după gratii în mesajul lui de Crăciun. Căci, da, după urările Patriarhului şi al unor politicieni, o parte a presei s-a înghesuit să publice şi mesajul „emoţionant” al fostului premier! Mesajul unui puşcăriaş către ţară! Iar dacă ne-am lua după anumiţi gazetari, ai crede că rândurile scrise de acesta au lăsat multe redacţii fără serveţele.

Deţinutul cu perspective de eliberare (ne)condiţionată, autor de cărţi pe bandă rulantă din catalogul celor 1001 de baliverne de scris la normă pentru reducerea pedepsei, mult mai  inspirat decât Vântul plagiator, ne-a strecurat printre urările sale şi un proverb chinezesc. Nu prea i-am ticluit noi sensul, mai ales în condiţiile în care a venit de la un personaj care era cât pe ce să nu-şi mai petreacă el restul vieţii nici măcar într-un picior, darămite să-şi mai chibzuiască și pornirile?!, dar am remarcat promptitudinea oficiului penitenciar Jilava în a transmite ţării mesajul unui deţinut. Pesemne, Adrian Năstase a găsit proverbul-răvaş printre chinezeriile pe care îşi permitea să le comande în vrac pe listele acelora care, ani mai târziu, aveau să dispună pentru un alt premier creme de faţă şi de dos, loţiuni ori şampoane…

Desigur, întrebarea e: de când s-a transformat penitenciarul în oficiu poştal personalizat? Şi cum de îşi permit oamenii legii să încalce normele ce definesc existenţa vieţuitoarelor în dungi fără a risca o răzmerită a celorlalţi puşcăriaşi care poate ar vrea să dea şi ei către ţară mesaje despre nevinovăţia lor? Şi care au tot dreptul să se simtă discriminaţi din moment ce direcţiunea unei puşcării se dedă la inechităţi flagrante prin favorizarea deţinutului N 0049 Jilava. Pentru că regulamentele sunt regulamente, iar un deţinut are dreptul doar la „patru schimburi de informaţii cu exteriorul pe lună”, nu la mesaje zilnice publice!

Astfel, în Decizia din iunie 2010 privind regimul penitenciarelor scrie negru pe alb că posesia de către deţinuţi a mijloacelor de transmitere a mesajelor electronice este interzisă, iar deținerea unui laptop este ilegală pentru că Năstase Adrian nu este student sau elev şi nu îşi pregăteşte examenele. Poate le pregăteşte pe ale altora, dar asta abia după ce se va elibera…

Pe de altă parte, chiar dacă ar sorta chiar directorul puşcăriei corespondenţa deţinutului N 0049 Jilava, fără existenţa canalului de scurgere a informaţiilor spre public, de urările fostului premier s-ar fi bucurat doar colegii de „instituţie”. Or, este de-a dreptul jalnică linguşeala la bombeul bombonelului infractor la care se dedau „morsele” şi „ştiucile” unei părţi a presei care se chinuie, mai ales acum, când vuvuzetele eliberării sună tot mai tare, să demonstreze nevinovăţia premierului penal. Este un frecuș la dosul deontologiei jurnalistice şi al bunului simţ colectiv care a început în clipa în care una dintre gazetele veşnic oficioase îl includea pe Adrian Năstase în panoplia deţinuţilor politici ai României! Acea parte a presei care nu s-a înghesuit să transmită vreodată şi mesajele de Crăciun ale copiilor ai căror părinţi au plecat în exod după o bucată de pâine chiar pe vremea premierului Adrian Năstase, neavând la acea vreme şansa de a despături răvaşe cu ghicitori într-un picior.

Şi apropo „de a gândi înţelept”, cum ne îndeamnă Năstase Adrian prin intermediul acelei părţi de presă care a rămas cu piciorul în şanţul slugărniciei şi care ar trebui să se gândească de două ori înainte de a transmite public mesajele unui pușcăriaș. Căci, ghici bombonică-ntr-un picior, cine poate intra la favorizarea infractorului? Iar în loc să-şi şteargă lacrimile prin redacţii, respectivi (ne)gazetari ar putea ajunge să ia notiţe direct în cadrul oficiului penitenciar!

Dar printre lacrimile de gerilă, deţinutul N 0049 Jilava ne-a transmis şi faptul că el se va regăsi oricum, chiar şi „nevăzut”, în grupul de colindători. Or, asta ne mai lipsea: un deţinut care să ne colinde sărbătorile! Noroc că nu a aflat ţara de intenţia lui înainte de sărbători că multe gazde chiar ar fi stat într-un picior şi s-ar fi gândit de două ori dacă ar mai trebui să deschidă uşa colindătorilor.

La sfârşitul felicitări, Adrian Năstase adaugă, neinspirat, şi o ultimă urare, dovedind că nu s-a integrat în familia care i-a pregătit meniul special de Crăciun. Şi poate şi pentru alte sărbători intime… Pentru că un deţinut nu rosteşte niciodată, nici măcar în şoaptă, urarea de… „La mulţi ani!”, ci pe cea de „Hai eliberare!”.

Şi, apropo de proverbul din vitrina cu porţelanuri, vase de toaletă, draperii şi alte chinezerii… Nu ar fi fost mai bine dacă Adrian Năstase stătea el într-un picior și chibzuia înainte de a face paşii spre infracţiune? Poate nu ajungea într-un oficiu în care, e drept, are mult mai mult timp pentru scris mesaje, urări şi aforisme, dar asta doar pentru că sunt şi mai puţine ouă de numărat faţă de forurile lui anterioare! Iar dacă este cineva care a rămas într-un picior, este chiar el; în viaţă, dar fără onoare.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*