Lupoaica-mamă

Lupoaica rănită de Pavel Grosu, vânătorul de la noi din sat, a umblat bezmetică în căutare de hrană pentru cei cinci pui. Îşi avea vizuina în nişte Porumbrei din hârtopul lui Petrea Ciornei. În a treia zi, scrâşnind de durere şi abia împleticindu-şi picioarele, lupoaica a pornit înspre ferma de ovine din Valea Raiului. Un pui dintre cei mai răsăriţi  s-a luat pe urmele bietei mame şi nici n-a observat  când o haită de javre i-au tăiat calea şi micul lupuşor a dat toate pe una şi  a luat-o hăisa spre  turma de mioare.

Baciul Sofronie Alerguş, care era în primul său sezon de tânăr mocan, a pus mâna pe ciomag şi a lovit cu înverşunare în călăuza. Acesta a schelălăit jalnic, dar ca o obrăznicătură ce era, a mai făcut un pas să încolţească  mogâldeaţa  care se gudura la picioarele ciobanului. Sofronie s-a aplecat şi instinctiv a ascuns țâncul sub  miţele cojocului. Dând de cald, mica vietate, înainte de a adormi la pieptul de haiduc, s-a urinat din belşug pe cămaşa ciobanului. Sofronie a scuipat ciobăneşte şi l-a scos pe micul musafir din culcuşul provizoriu. Acesta nu s-a mai gudurat, nici că a mulţumit de găzduire, şi-a pus picioruşele în mişcare şi a făcut urme spre crângul unde o lăsase pe maică-sa  bolnavă şi lihnită de foame. Când a ajuns pe la lotul lui Ion Ghimp, a dat de un cuib de potârnichi. Şi în cuib erau patru pui numai buni de îmbucat. Pe doi i-a mâncat pe loc, iar ceilalţi doi i-a luat să-i ducă maicăi-sale.

Puiul de lup a mers orbecăind prin năgara înaltă şi foşnitoare, ciulindu-şi urechile la orice adiere de vânt. Când a ajuns pe greabănul  dealului, lupoaica se zbătea între viaţă şi moarte. Puiul de lup i-a pus dinainte cei doi pui golaşi de potârniche  şi i-a lins botul jilav. Din nări abia de se isca o căldură tremurătoare. Lupoaica icnea înăbuşit. Când şi-a văzut puiul a deschis cu greu pleoapele şi cu laba stângă la cuprins la piept, parcă mulţumindu-i  că i-a venit întru ajutorare în aceste clipe de grea cumpănă. Acum avea un singur gând: să-şi adune ultimele puteri şi să-şi lase puii  în mâini sigure, adică ciobanului, care îi oploşise copilaşul la sân.

Peste câteva ore lupoaica parcă îşi revenise din agonie şi adunându-şi puii, s-a târât cum a putut până la coliba ciobanului Sofronie Alerguş.  Câinii de la stână au început să bată ca la incendiu.  Mocanul s-a îndârjit spre ei cu dârjaua şi i-a ogoit. În faţa lui a apărut lupoaica jerpelită şi năpârlită, înconjurată de cinci pui. Cu ochii ei pătrunzători a privit în ochii tânărului cioban, parcă vorbindu-i, parcă implorându-l să-i ia comoara aceasta sub oblăduirea lui, pentru că ea nu mai are ce face, e încolţită de moarte şi poate să cadă chiar aici în faţa lui, dar nu-i de dorit, că ar vedea-o puişorii  şi s-ar întrista şi mai mult… Peste  vreun an mocanul cel bătrân şi cu fiul său care ştia vorba lupilor, se mutau în satul vecin şi trebuia să treacă printr-o pădure.  Când au ajuns aproape de cordonul pădurarului  Şendrea, în urma căruţei au apărut cinci lupi, galopând şi scânteind. Alerguş cel bătrân a scos arma de sub salteaua din fân şa a încercat să ţintească spre lupi. Sofronie, cu voce sugrumată, l-a oprit.

– Lasă-i, tată! Sunt lupii mei, pe care i-am crescut de mici.

Şi i-a strigat pe nume: Lăbuş, Suru, Cândea, Marcu, Papură… Duceţi-vă în plata domnului, eu nu pot să vă iau în sat, pentru că oamenii au să vă omoare. Lupii s-au oprit locului. Sofronie le-a mai spus ceva şi Suru, cel mai zvelt şi cu o pată pe falca stângă, a scos un urlet tânguios ce s-a făcut auzit peste vârfurile ulmilor seculari

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*