Tardiv, se împlinesc visurile de eliberare ale bunicilor şi părinţilor mei: vin americani! Dragii de ei, cât de mult i-au aşteptat pe americani din 1945 până 1960, şi eu, aflasem că au gumă de mestecat. Cincisprezece ani de las’că vin ei americanii…! Naiba să-i ia acum! Nu au venit când i-am dorit ca pe nişte salvatori cereşti, vin după mai bine de o jumătate de secol cu strategii economice! Alte strategii economice? N-am avut noi destule cincinale strategice de făcut fabrici si uzine, hidrocentrale si termocentrale, canale si metrou pentru bucureşteni, locuinţe pentru oamenii munci şi litoral pentru bronzat. Şi după ce le-am înfăptuit, după 1989, le-am părăsit, le-am ruginit şi le-am dat la fier vechi. Acum ce strategii economice mai vrea si americanul ăsta?
Dar mai întâi cine-i, e chiar general, că ăia se ocupă de strategii militare, nu economice? Şi mai apoi, cum de a găsit el România, cine l-a adus pe drumurile noastre, jumătate gropi, jumătate lipsă? De pe Internet aflăm că bunici lui au fost europenii de-ai noştri, evrei din Belorusia ce au plecat în America cu strategie economica în traistă, că şi ei aveau traiste dar le-au pus bretele să le ducă pe mijlocul spatelui, nu pe umăr. Drum bun, treabă bună şi Wesley s-a făcut militar şi, din stea în stea, a ajuns la patru şi atunci a devenit general comandant al misiunii NATO în Yugoslavia, că şi yugoslavii i-au aşteptat să vină atunci, de mult. Au venit cu întârziere, dar ce strategie militară le-au tras sârbilor, o s-o ţină minte până la sfârşitul lumii, noroc că nu a mai rămas mult până atunci. Fiind el în Yugoslavia a auzit că Hitler, în drum său triumfal spre Moscova, îşi făcea plinul la maşină la Ploieşti, şi încă România mai are ceva hidrocarburi şi resurse minerale, ce-au mai rămas după sovieticii eliberatori. Când a fost trecut în rezerva s-a apucat de afaceri şi politică. De două ori a vrut să fie preşedintele Americii, dar nu a trecut de prima treapta. Eu rămân surprins, dacă Bush a ajuns preşedinte, după mine orice american poate ajunge preşedinte, totul e banul. În afaceri, generalului i-a mers mai bine, dar a început să fie din mai greu, mai scump şi periculos în America, concurenţă mare, capitalistă la sânge. S-a hotărât să cucerească alte teritorii, s-a orientat militar şi a ţintit România, unde singura condiţie să faci o mare afacere, aproape pe gratis, e să fi străin şi cu stele. Românii adoră străinii, mai mult decât pe proprii lor părinţi şi fraţi, decât istoria şi ţara lor. Dacă străinul e şi american, atunci toate uşile i se deschid, nu automat, manual româneşte, slugărniceşte.
Un domn, Ioniţă de la Adevărul, l-a întrebat cu ce ocazie pe la noi. Generalul american, cu patru stele şi două candidaturi la preşedinţia americană, a zis: „Treaba mea aici este să sprijin dezvoltarea economică… Ne concentrăm în domenii precum exploatarea resurselor minerale, agricultură, hidrocarburi, sector sanitar şi alte zone” Ăsta da general, mare general, la toate se pricepe chiar şi la alte zone! A şi venit în ţara nepricepuţilor în toate câte le-a înşirat. Păi ce, am avut noi mineri, institute de mine, utilaj miner, sau avem noi ţărani, agricultori calificaţi prin facultăţi cum au ei? Cât priveşte sectorul sanitar mă şi întreb ce mai e şi cu ăsta! Ce noroc, vine un general american şi ni le pune la punct pe toate, pe farfurie de porţelan. Înapoiaţi rău mai suntem, rămaşi în urmă cu două, trei milenii, e drept avem o scuză, noi am fost primiţi în Europa abia de vreo zece ani. Domnul Ioniţă a rămas şi el cu gura căscată într-o parte, mut de admiraţie zicându-şi în sine lui: uite, dom’le, ce nu poate face tot poporul nostru face un general american! Ah, dacă aş putea i-aş da şi de la mine o stea, să fie general cu cinci stele. Generalul parca i-a ghicit gândul şi a vrut să-i demonstreze că într-adevăr merita încă o stea, a adăugat: „Noi folosim în America tehnologia fracturării hidraulice…”. Nu a mai apucat să termine că Domnul Ioniţă entuziasmat a exclamat: „Da, da vrem si noi, tehnologia asta cu fracturi tehtonice, nu am mai avut un cutremur la Bucureşti din 77”… Doamne, ce noroc ne-ai dat cu generalul ăsta american, nici nu ştim cum să-ţi mulţumim. O să avem grijă de Tine, când o să ne facă sistem sanitar american! Nu mie să-mi mulţumiţi, lui Victor Ponta, el vi l-a adus. Voi cei din urmă, veniţi în Europa, veţi fi cei din întâi! Mulţumiţi-i chiar dacă a plagiat, avea bilet de voie de la general!
„Victor Ponta ! Victor Ponta!”… Îl ţinem de prim-ministru, până la sfârşitul lumii, chiar dacă între timp Năstase „iasă” de la puşcărie, că şi el a fost mare, prim-ministru. Victor Ponta e un politician drept, a terminat Dreptul la Bucureşti, jucând baschet ca americanii şi privit admirativ, de pe margini, de Năstase. E drept că nu l-a dus mintea să scrie singur o lucrare de doctorat, dar atunci şi-a pus marea întrebare, ce va rămâne în istorie alături de cea a lui Hamlet, dar el şi-a şi răspuns: daca nu sunt în stare de o lucrare de doctorat, cum voi fi în stare de strategia economiei româneşti? Simplu, şi-a zis, luminat de luminiţa de la capătul tunelului, îmi aduc consilier onorific un general american! A fost momentul lui astral, îl va plagia şi pe general! Aici, ne place ori nu, ăstora care nu am terminat dreptul, jucând baschet, adevărul ni se pune în cale: Victor Ponta e soldat neinstruit, un râtan cum spunea bunicul meu ce făcuse primu’ război, cel de întregire a României. Râtan în facultate, râtan la doctorat, râtan în societate, dar strălucitor politician român ce va fi instruit de generalul american. Wesley Clark – four stars general – va scrie pentru râtan: „Noua strategie a economii româneşti în folosul globaliştilor” şi îi va ordona: „Plagiaz-o în minte şi acţiune cuvânt cu cuvânt!”. „Am înţeles, să trăiţi!” – zice râtanul, plin de sine, că e prim-ministru. Restul nu contează. De fapt, ce să mai conteze? De cum a sosit în România, a zis generalul american: „Aurul de la Roşia Montană poate fi scos fără riscuri”. A zis, e ordin, se execută! Ce risc a fost că românii, barbarii, ungurii, habsburgii, l-au scos sute şi sute de ani şi l-au cărat la ei acasă.
Au mai rămas câteva mii de tone de metale preţioase şi rare, scoată-le canadienii şi ducă-le şi ei, săracii. Săracii, ei poate nu au aşa ceva la ei în ţară aceia, ce se întinde între trei oceane, şi nu au nici şomeri, ca noi. Cei, dacă ne şterge trecutul istoric, identitatea, demnitatea, se strămută populaţia cu rădăcini milenare şi în loc ne lasă nişte cicatrice hidoase în trupul ţării şi cianură pentru totdeauna? Întâi de toate sunt ordinile pentru noua strategie economică! Cât despre moţii de acolo, care de sute de ani sunt săraci, s-au învăţat deja cu sărăcia, o mai pot duce mult şi bine aşa. Un mezelic se va găsi şi pentru ei. Ce dacă, acum le-a venit ideea să lăsam moştenire urmaşilor noştri aurul care a mai rămas, nu au decât să le spună Munţilor Apuseni să le mai facă aur! Uite dom’le, cine stă în cale noi strategii economice globaliste, nişte băştinaşi amărâţi. Trebuie să intru tare în ei, îi raportez şi generalului să aducă port avioane pe Arieş şi Crişuri, ce americanii-s ca romanii cu legiuni în sandale? „Să nu mă inerveze, eu nu-s Băsescu!”
Douăzeci şi trei de ani de confuzie şi manipulare, de circ cu şi fără pâine, de strigoi şi marionete, de impostori şi ipocriţi, de false elite pe toate tribunele şi acum: un general şi râtan …
Lasă un răspuns