Ca și în alte împrejurări, cacialmistul de la Cotroceni a decis practic și rezultatul recentelor alegeri, care au condus la un parlament grotesc și caricatural, supradimensionat după unitatea de măsură a Casei Poporului. Mare parte a alegătorilor l-au tras pe închipuitul primar de țară de urechile pedeliste, cum ultima dorință a condamnatului la un alt rău, cel al anunțatei derive social-economice din 2013-2014. Neputința, disperarea i-a împins pe alții la miza ppdd în ciuda faptului că reprezentanții acestui cavou politic, în cea mai mare parte avortați din alte formațiuni, au refuzat cu obstinație să se raporteze, pe tot parcursul campaniei electorale, la moașa otevistă.
Mai mult decât la ceilalți catindați electorali, miza unor ppdd-iști nu era alta decât obținerea miraculoasei imunități, a distanțării de ghilotina DNA-ului, amânarea pe măcar patru ani a spectrului pușcăriei. Modelele le aveau, existau așa cum pomana porcului de după Ignat. Și de aici concluzia a doua, că lupta pentru fotoliile parlamentare nu are aproape nici o conotație de reprezentare publică, devenind o simplă scurtătură la ciolan, la macru, la înavuțirea prin stipendiile pe care, în fratern consens, și le asigură ”aleșii” prin artificiile financiare bine secretizate. Sigur, spun unii, un parlamentar este ales, impus dintr-un spațiu demografic distinct pentru a reprezenta cauza, problemele respectivului micro-electorat, pentru a defini prin legile propuse și emise armonizarea vieții social-economice, șansele unei dorite redresări, atingerea în clar, material (prin venituri sigure, slujbe sigure, protecție socială) a statutului cuvenit unor cetățeni ai Europei de mijloc ( că noi tot de la cucurigu vedem spectacolul lumii de mulți și mizerabili ani!).
Or, cum s-a și demonstrat, actanții parlamentarelor nu numai că s-au jucat de-a puia gaia cu propriile partide dar într-o amnezie cvasi-generală au uitat circumscripția, colegiul, ba chiar și localitatea de reședință, numele și prenumele acestora fiind albite de lumina orbitoare a alianțelor de conjunctură și interes de etapă. Au trecut care de care de la pdl la usl, de la stânga la dreapta și invers și vor tot trece după cum le va dicta gheigherul amișunând metalele prețioase, avantajele, cocoțatul pe crengile bugetare. Presa tehuie vorbește de o maree, de fluxul și refluxul aceleași ape mocirlite în care se zbat acești asistați sociali de lux – parlamentarii. Iar țara rămâne pe mai departe impertinent îngenunchiată de malpraxisul atâtor guvernări, de aglomerarea tembelă de legi și supralegi, inflație în creștere ciudată și la pas cu indicii tot mai ridicați ai corupției.
Ce urmează? O trecere dorit invizibilă a șantajabililor spre țarcul partidele de guvernare, dosarele penale întărind lipsa de apartenență, devoțiune, blabla. Se vor redescoperi aparent uitatele relații de cumetrie, de bună vecinătate a vilelor proprii, coabitarea în acelaș partid acum nu știu câți ani, etc, etc. Ceilalți, spectatorii votanți, vor plăti cu supra-preț jocul vedetelor politice, echipele, conform parității imposibile leu-euro, a impozitării de nivel extern, a micșorării rezervelor de titan, mangan și mălai tătăresc din nu știu ce zonă a globului.
Soluții? Sunt atât de multe încât aproape nici una nu va avea șansa de a fi dezbătută în parlament. Prima ar fi reducerea cu 40 la sută a numărului de membri ai parlamentului (parcă se convenise prin referendum 300!), reducerea făcându-se pe fiecare partid și partiduleț în parte. Ar urma obligativitatea ”implementării” birourilor parlamentare din teritoriu în spațiul de respirație a celor care le-au asigurat accesul, concomitent cu reducerea cheltuielilor de reprezentare în teritoriu. Nu trebuie ignorată nici ridicarea imunității ori neasigurarea imunității pentru absolut orice parlamentar care are un proces în derulare, ba ar trebui să consemnăm o decizie comună a parlamentarilor de a renunța, măcar pentru un an, la utilizarea imunității. Și nu de mai puțină importantă ar fi enunțarea legislativă a posibilității ca micro-electoratul să retragă acreditarea dată parlamentarului din circumscripție în situația că, în clar, nu îi reprezintă voința, interesele.
Dacă nici acum, în al 25-lea ceas, puterea și opoziția (guvern, parlament, președenție) nu vor înțelege că țara are nevoie de un proiect clar, pragmatic, cu șanse de coagulare a unei strategii pe termen mediu, că lipsa de comunicare cu populația, distanțarea de nevoile și așteptările reale ale acesteia va amenda aspru, ve decide inutilitatea structurilor de până acum și scoaterea din exercițiul managementului de țară a structurilor de toate culorile de până acum. Să nu-și închipuie măcar unul dintre parlamentarii acestei legislaturi că ar putea fi absolvit de vinovăția posibilului troc asumat, a ipotecării acțiunilor din forum sponsorilor de campanie de tot soiul (afaceriști, investitori, trusturi, etc) pentru a le servi interesele pe deasupra interesului general. Societatea civilă, mult maturizată prin nereușitele de până acum, este în stare și va impune un audit prin coagularea structurilor de reprezentare clarificată, printr-o presă alternativă celei aservite, prin acțiuni de stopare a tot ce poate atinge interesul național și, în cadrul său, a interesului fiecărui cetățean în parte. Până una alta marile pariuri se fac în jurul premierului Victor Ponta care trebuie să părăsească frontul de luptă anti-băsesciană pentru punerea în lucru, vertebră cu vertebră, a coloanei de orgoliu și putere a acestei națiuni. Va fi greu, enorm de greu, dar nu imposibil. Și-mi vine în minte, prin actualitate, aiureala de la Roșia Montană.
Absurdul unui referendum ratat, ivit din mintea bolnavă a nu știu cui, că, vezi Doamne, să hotărască moții de acolo dacă vor sau nu cianuri. Și, prin absenteism (lipsa de cvorum) cei de acolo au spus nu. Problema este însă alta, mult mai acută: indiferent de ce ar fi spus zecile de mii de locuitori de acolo mai era nevoie și de părerea noastră, a celor care completăm, în această cauză, lista a 21 de milioane de moți!
Lasă un răspuns