Trecu şi anul ca un semn etern
Peste arvoniri basarabene,
Plecaşi din „verbul cel matern”
Ca din războaiele fraterne.
Sleiţi de-un drum cu trandafiri
În toi de iarnă, fără zurgălăi,
Păşeau din urma-ţi vii martiri
Spăsiţi, dar şi o turmă de călăi.
Călăii spintecau văzduhul
Să vadă dacă ai murit
Ca să-ţi acopere şi duhul
Şi zborul tău spre infinit.
Flămânde ciuguleau colive
Albastrele imensităţi,
Un grâu bătut în două pive
Mai lăcrima posterităţi.
Convoiul se topea în ploaie,
De cer se agăţau tăceri,
Veneau silabele şuvoaie
Să stăvileasc-un Nicăieri.
Un mâine pustiit şi gol
S-a prins de faţa fără vlagă,
Te aştepta un unic Sol
Să te apropie de Blaga
De toţi aezii istui Neam
Străpunşi de lance şi lichele,
Pe care, Doamne, îi aveam
Ucişi în zidării şi schele.
Lasă un răspuns