Analiza discursului şi comportamentului public al liderilor locali şi formatorilor de opinie, aşa cum rezultă din conţinutul şi mesajul materialelor apărute în presa de limbă română şi maghiară, evidenţiază perpetuarea unui deficit de comunicare şi de relaţionare la nivelul comunităţilor maghiare şi române, nesemnalându-se în intervalul de referinţă interferenţe culturale, viaţa culturală a celor două comunităţi desfăşurându-se în paralel, în acelaşi areal. În presa din judeţele Harghita şi Covasna apare tot timpul un discurs paralel, intens etnicizat.
Asupra principalelor teme mediatice prezente în publicaţiile locale există mediatizări diametral opuse, în presa de limbă maghiară şi în cea de limbă română. Accesul limitat la limba maghiară (deci şi la presa respectivă) a populaţiei majoritare din România, dar şi modul de enclavizare mediatică a populaţiei minoritare în cauză, au ca rezultat un proces de segregare informaţională. Prin subiectele abordate şi mai ales interpretarea acestora, mass-media maghiară enclavizează în România o “zonă nostalgică” ideii pan-hungariste. Este un război informaţional ce mizează la nivelul minorităţii maghiare (dar local majoritare) pe psihologia masei, iar la nivelul majorităţii populaţiei statului român pe testarea capacităţii de reacţie a acesteia.
În presa de limbă maghiară a o prezenţă sporită teme referitoare la legea statutului, retrocedarea bunurilor ce au aparţinut bisericilor “istorice” maghiare şi a pădurilor fostelor composesorate, problema ceangăilor din Moldova, “expansiunea forţată” a Bisericii Ortodoxe pe “pământul secuiesc”, dezbaterile privind regionalizarea României ş.a.
Publicaţiile de limbă română au dezbătut prioritar teme ca: gestionarea defectuoasă a realităţilor socio-culturale şi politico-economice din judeţele Covasna şi Harghita, traiectoria discontinuă şi lipsa unei strategii a Statului Român adaptată la specificul celor două judeţe, probleme punctuale rezultate în urma aplicării Legii Administraţiei Publice Locale, lipsa de fermitate faţă de unele încălcări ale prevederilor legale (îndeosebi cazurile de condiţionare a ocupării posturilor din administraţia publică locală şi din alte instituţii şi societăţi comerciale, de cunoaşterea limbii maghiare şi cele din planul simbolurilor – imn, drapel ş.a.).
Presa de limbă maghiară continuă campaniile mediatice pe teme specifice acestei „zone nostalgice”: prezentarea sistematică a frustrărilor populaţiei maghiare din Transilvania rezultate din “nedreptăţile Trianonului”; folosirea curentă a unor denumiri istorice, azi dispărute („Szekelyfold – pământul secuiesc, Haromszek – Treiscaune, denumirile fostelor scaune secuieşti – ex.: Kezdi pentru zona Tg. Secuiesc, Orbai pentru zona Covasna, Sepsi pentru zona Sf. Gheorghe, Csik pentru zona Miercurea-Ciuc ş.a.) şi a unor “concepte” străine realităţilor româneşti (exp. “autoguvernarea locală”, “comunitate naţională” – cu referire la minoritatea maghiară ş.a); promovarea unei stări de nemulţumire continuă a acestei populaţii; mesajul negativ al materialelor referitoare la realităţile româneşti şi convieţuirea cu românii; suspiciuni privind dorinţa sinceră a “majorităţii” româneşti de rezolvare a problemelor specifice comunităţii maghiare; folosirea dihotomiei “Ei-Noi”, de regulă “Ei” fiind “ţapul ispăşitor”, pentru toate neîmplinirile “Noastre”; o grijă excesivă faţă de sensibilităţile specifice maghiarilor, însoţită (în multe cazuri) de o lipsă elementară de respect faţă de România şi românitatea ca stare etno-culturală (nu ne referim la persoane fizice) ş.a. Nu au existat explicit critici dure la adresa primăriilor şi consiliilor locale (deşi există destule probleme nerezolvate în gospodărirea localităţilor).
În publicaţiile de limbă română sunt mult mai prezente teme specifice “jurnalismului civic” şi cele privind tratarea politicianistă a problemelor de fond referitoare la păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale a românilor din estul Transilvaniei. Un spaţiu mare, în aceste publicaţii, îl ocupă subiectele preluate de la agenţiile de presă, în detrimentul abordării vieţii comunitare locale.
Au existat poziţii şi moduri de abordare diametral opuse – între presa de limbă română şi cea de limbă maghiară – asupra unor probleme referitoare la: situaţia comunităţilor româneşti din cele două judeţe; ocuparea posturilor de conducere în instituţiile judeţene şi locale, pe criterii etnice; configuraţia stemelor judeţelor şi a altor localităţi din zonă; identitatea romano-catolicilor din Moldova etc. Atât din presa de limbă română, cât şi din cea de limbă maghiară, lipsesc articolele în care sunt mediatizate pozitiv evenimente ale celeilaltei etnii.
Una din problemele ridicată sistematic de către reprezentanţii societăţii civile româneşti, respectiv cunoaşterea necorespunzătoare a limbii române de către o mare parte a populaţiei maghiare din judeţele Covasna şi Harghita, a fost recunoscută ca fiind un mare handicap pentru tinerii din zonă, profesorul Balasz Lajos, fiind convins că „aproape 60 la sută dintre elevii din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş nu pot să treacă cu succes examenul de capacitate din cauza predării necorespunzătoare a limbii române (…) predare care pe “pământul secuiesc” nu se desfăşoară pe baze didactice, ci pe baze politice (…), de către mulţi profesori suplinitori (numai în judeţul Harghita, numărul acestora este de 350)”.
Probleme specifice comunităţii maghiare în presa maghiară: activitatea instituţiilor generatoare de instabilitate (biserică, şcoală, cultură, ONG-uri); solidaritatea maghiarilor din Ungaria şi alte ţări cu maghiarii din România; activitatea lobby-ului maghiar din occident în favoarea ungurilor din România; alegerile din Ungaria – implicarea partizană de partea guvernului Victor Orban; pagini de istorie locală “secuiască”; nostalgii revizioniste; autovictimizare, cuprinsă în aprecieri precum: “existenţa altor pericole” pentru maghiarimea ardeleană, decât cele trecute”; “nu este uşor să fii maghiar ardelean” etc.; disensiuni în rândul maghiarimii ardelene (critica celor care sunt împotriva UDMR); prezentarea deformată, “ironică” şi “maliţioasă” a unor dimensiuni ale societăţii civile.
Probleme specifice comunităţilor româneşti în presa de limbă română: activitatea Bisericii ortodoxe, a şcolilor şi instituţiilor româneşti, a ONG-urilor pentru afirmarea identităţii naţionale; îngrijorările faţă de problemele comunităţilor româneşti rămase nesoluţionate; încercările de coagulare a societăţii civile, prin crearea Forumului societăţii civile româneşti; evenimente şi manifestări culturale româneşti; aspecte ale activităţii economice, sociale şi urbanistice; spaţii mari pentru informaţiile trimise de agenţiile naţionale de ştiri; poziţii diametral opuse.
Presa de limbă maghiară din “Secuime” este avangarda presei maghiare din Transilvania şi din Ungaria în problema contenciosului maghiaro-român. Ea reprezintă un segment dintr-o acţiune mai amplă, bine concepută şi orchestrată. Propaganda ungară este alimentată de o impresionantă fabrică de publicaţii, destinate să dirijeze spiritul obştesc spre complexul imperial, cu un cinism necunoscut nouă şi cu sugestii de moarte. Tonul general al acestei desfăşurări propagandistice, în ceea ce îi priveşte pe români, este de o brutală agresivitate şi dispreţ. Suntem văzuţi ca elemente imprecise ale unei colectivităţi improvizate, oameni fără trecut şi fără rădăcini, un fel de adunătură neconsolidată şi infructuoasă social, lipsită de contururi etnice caracteristice.
Lasă un răspuns