Natura plagiatului şi dezagregarea meritocraţiei

Cum în revista „Nature”, publicație care de o bună bucată de vreme „defectează” plagiatorii mioritici, a apărut un nou articol despre copy-paste-ul la nivel înalt din politica românească, jumătatea anti-băsistă a „elitei” politico-meritocratice s-a supărat foc pe redactorii-cercetători, acuzându-i că, în loc să publice studii ştiinţifice, inserează articole la comandă. Şi poate că aşa şi este, noul articol fiind publicat în preajma alegerilor parlamentare şi având ca ţintă guvernul PSD. Mai exact, „reuşita” acestuia de-a fi decredibilizat, prin ignorarea şi chiar sfidarea acuzațiilor de plagiat aduse unor membri ai executivului, mediul ştiinţifico-academic într-o asemenea măsură încât mai este doar un pas până la dezmembrarea efectivă a acestuia. Pentru că, deşi premierul afirmă public că românilor oricum nu le pasă de plagiatorii care îi conduc, recentele acuzaţii de furt intelectual aduse chiar ministrului educaţiei, Ecaterina Andronescu, par a fi pus bomboana pe coliva ştiinţifică a meritocraţiei româneşti.

Astfel, „Nature”, o prestigioasă revistă ştiinţifică internaţională, a pus din nou tunurile asupra intelectualităţii impostoare din România. Şi chiar dacă pare o acțiune jurnalistică „la comandă”, fiind destul de suspectă procuparea de care dă dovadă o revistă ştiinţifică în dezvăluirea furtului intelectual mioritic, realitatea este că această „deconspirare” a plagiatorilor academici poate fi considerată parte a unui studiu ştiinţific vizând evoluţia, mai bine spus involuţia, mediului educațional românesc. Și poate că, dacă tot nu mai excelăm de ani buni în domeniul cercetării, prin invenţii sau măcar inovaţii, poate că a venit timpul să disecăm „științific” acest fenomen.

Poate aşa vom înţelege de ce, în timp ce românii răspândiți prin lume funizează adevărate tezaure în diferite domenii, cercetările din ţară lipesc cu desăvârşire. Poate aşa vom realiza că nu doar distrugerea instituţiilor de cercetare a dus la o absenţă tot mai pregnanată a României în planul meritocraţiei internaţionale, ci şi acapararea vocii elitelor de către fel şi fel de impostori ascunși sub haina politică.

Un fenomen pe care acum ar trebui să-l cuprindem în adevărata sa dimesniune. Pentru că elitele noastre nu au plecat din ţară doar pentru că s-au pus lacătele pe laboratoarele de cercetare, ci şi pentru faptul că presiunea impostorilor şi furtul intelectual au devenit poveri mult prea mari.

De aceea, ar trebui să privim articolele din presa internaţională cu mai mult interes. Să nu cădem în capcana de a le interpreta doar politic. Chiar dacă ele vizează personaje politice, această abordare se datorează faptului că impostorii cu ţiple furate, intelectual, s-au strecurat masiv în politică. Acolo unde nu mai trebuie să-şi demonstreze „pregătirea” specifică domeniilor în care au plagiat.

Într-adevăr, poate nu sunt mulți cei ce citesc în România revista „Nature”. Ori alte publicaţii care prezintă trofeele ruşinii intelectuale. În schimb, sunt nenumărați intelectuali străini care citesc aceste reviste! Și nu doar oameni de ştiinţă, ci şi politicieni şi afacerişti, aceste articole contribuind şi ele la zugrăvirea imaginii noastre. Mai ales în condiţiile în care noi înşine îi ignorăm pe plagiatori, îi lăsăm în aceleaşi posturi cheie, îi lăsăm să ne umilească pe mai departe.

Or, într-un sistem în care noi pare că suntem tot mai neputincioşi în a-i ridiculiza şi a-i alunga pe plagiatori acolo unde le este locul, șmenarii de acest soi fiind greu de îndepărtat din mediul academic din cauza scutului politic în care s-a transformat bună parte din meritocraţia românească, „atacurile” din revistele ştiinţifice internaţionale ar trebui privite ca un imbold pentru o luptă pe care noi, aici, am abandonat-o cu mult prea multă uşurință.

În fond, într-o ţară în care nici măcar plagiatul doctoral al premierului nu a reuşit să scoată studenţii şi absolvenţii în stradă, într-o ţară în care plagiatorii (care prin funcţiile lor pot fi oricând modele pentru tânăra generaţie), ne râd tâmp în faţă, într-o ţară în care acceptarea plagiatorilor prin indiferenţă poate duce la o concluzie nedreaptă, meritocraţia este pusă grav sub semnul întrebării. Iar cei de la „Nature” au dreptate când ne avertizează că ignorarea pe mai departe a duplicităţii plagiatorilor cu acoperire politică va duce în cele din urmă la destrămarea oricărei credibilităţii a şcolii româneşti. Va duce la anularea de facto a dreptului pentru care am plătit costurile uriaşe ale intrării în UE: recunoaşterea diplomelor în străinătate fără ca românii să mai fie nevoiţi să susţină examene de echivalare.

Acceptarea pe mai departe a plagiatorilor „academici” din mediul politic va putea duce la situaţia în care o idee ştiinţifică revoluţionară plecată din România să nu ne fie recunoscută, să planeze dubii că a fost chiar a noastră, doar pentru că ne-am complăcut în a susţine impostura. Da, poate că aceşti impostori fac parte din mediul politic! Numai că prezenţa în politică însemană prezenţă publică, iar afişarea în public a plagiatorilor este cea care va dezagrega meritocraţia.

Şi chiar dacă primele dezvăluiri din revista „Nature” au plecat de la comenzi şi vanităţi politice, nivelul la care s-a ajuns cu demascările ne impune să privim mai atent la acesti plagiatori care ne conduc. Mai ales că, până acum mediul academic internaţional a fost poate mai rezervat pentru că acuzaţiile de plagiat planau asupra unor personaje politice, fără o implicare ştiinţifică reală. Dar lucrurile se vor schimba radical acum, când astfel de acuzaţii planează chiar asupra ministrului educaţiei.

De aceea, deşi premierul Victor Ponta a fost personajul cu rangul cel mai înalt acuzat de furt intelectual, acum nu el este cel „important”. Ci ministrul educaţiei care ar trebui să fie garantul păstrării integrităţii meritocraţiei şi care a ajuns, la rându-i, suspect de furt intelectual. Şi poate acum vom înţelege de ce ministrul Andronescu a făcut un scut politic în faţa şefului ei de guvern, în cele din urmă fiind vorba doar de mascarea propriei imposturi. Condiție în care absolut toate acţiunile anterioare ale șefei de la Educație se prăbuşesc sub un mare semn de întrebare: de la desfiinţarea unor universităţi pe care le acuza de plagiat (şi în mediul intelectual, hoţul strigă hoţii, nu?!) la impunerea bacalaureatului „diferenţiat”.

Din păcate, nu putem spune că revista „Nature” a reușit să ne dea un imbold în a studia noi înşine fenomenul plagiatului academic din România. Pentru că, în condiţiile în care cei îndreptăţi să analize faptele au felurite acoperiri politice, am putea să ne trezim că până şi studiile asupra plagiatului ar putea fi… plagiate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*