Barbariile Varvarei Cotrobăiemese

Doamna despre care ţin să vă povestesc e în floarea vârstei şi e contabil-şef la o veche instituţie de stat, cu statutul puţin rectificat şi în frunte cu un director blajin, sentimental şi credul de pe plaiuri orheiene. Despre domnul director nu pot spune nicio vorbă de rău, pentru că aşa-i firea lui lăsată din părinţi cu scaun la cap, au fost profesori în satul lui Ion Suruceanu.

Acum instituţia vârfuită de domn director Dan Suruceanu se numeşte MOLDCOSIT. Vă atenţionez că organizaţia în cauză nu are nimic în comun cu străbuna îndeletnicire—cositul sau prăşitul. Mai mult e priitoare celor ce înclină spre citit şi scris. Mai are şi rolul de lichidare a neştiinţei de carte.

Lăsăm directorul în pace şi ne apropiem cu multă fineţe de eroina foiletonului nostru, care în zilele de muncă la birou se numeşte Veronica, iar acasă o cheamă Varvara Barbara. Varvarei noastre, contabileasa, care se mai autodenumeşte şi vice-director al întreprinderii, nu ştiu ce demon i-o fi băgat în fina ei tărtăcuţă de savant ce face în cuvântul contabilitate patru greşeli ortografice şi ortoepice, că ea nu-i un guguman  ca Bran şi Stan, ci o cogeamite şefuleasă, care poate să taie şi să spânzure orice iniţiativă a bieţilor cosaşi.

Directorii vin şi se duc. Depinde din ce parte bate vântul partidului, dar Varvara, ca un colos, rămâne neclintită. Cu de la sine putere face risipă de bani din haznaua secerătorilor şi nu o ia nimeni la bani mărunţi sau la trei parale. Varvara Barbara nu se sperie nici de temuta Curte de Conturi a lui Serafim Urechean (ce bine ar fi s-o tragă de urechi), pentru că distinsa contabilă se schimbă la faţă ca o mieluşică neînţărcată, când îşi fac apariţia cei de la Curte. Cu toate că nu prea a  făcut bătături la creieri pe vremea studiilor, ea e şmecheră foc, dar ca orice femeie avană şi înţepată, ea mai comite şi nişte gafe de  neiertat pe care nu le prea înţeleg cosaşii de rând. Şi straniu de tot, majoritatea încovoiaţilor, celor cu demnitatea la poalele ierbii, se tem de ea ca de un lepros. Cum o văd le tremură fundul fustelor şi a iţarilor naţionali. Ce bine a mai remarcat Mişu Călin: Capul plecat sabia nu-l taie, dar paşte iarbă.

Toate trec pe dinainte, vorba poetului. Dar gafa de deunăzi, pare-mi-se , o să-i joace festa Varvarei Barbarei. Ea îşi închipuia că tăişul coasei ei e mai ascuţit ca cel al paloşului lui Ştefan cel Mare. Şi greşeala ei fatală a fost că şi-a pus boii lângă jugul celui care nu trebuia atins nici cu o scamă de pe mantoul preşedintelui Timofti. Individul e angajat la MOLDCOSIT de doi ani. Îşi are ogorul său de cosit şi nu căşunează nimănui nici un rău. Ce-i drept, e cam în etate, dar deocamdată nu se plânge de crampe la lingurică şi nici de dureri reumatice în spate. O mai tuleşte el cu vreo zece minute înainte de încheierea programului, dar pentru asta nu ai să-i tai capul. În fond, nu-i irascibil şi nici bârfitor. Omul acesta toată viaţa a trăit din  chinuirea cuvântului scris. Şi ca un om care practică această meserie de aproape jumătate de secol, s-a ales şi el cu o masă mai modernă, mai cu sertare ca la Barac Obama. I-a făcut acest bine un şef de departament, care în prealabil s-a sfătuit cu domnul director Suruceanu, ambii fiind de pe uliţele aceluiaşi sat. Şi uite că masa aceasta a stârnit toată gâlceava. Bietul cosaş de cuvinte este nevoit să părăsească strălucitoarea masă pentru că în scundul său birou avea să se mute pentru o lună calendaristică o domniţă de la Curtea de Conturi, care a fost delegată să controleze activitatea instituţiei şi a Varvarei Barbara. Acesta care umblă cu gura pe cuvinte a înţeles importanţa organului de control şi a ieşit cu mapele subsioară, de parcă se muta în altă ţară. De fapt, venea la locul vechi, unde urma să-i intimideze pe cosaşii Mihail, Ilie şi Arcadie, care primeau fânul de la instituţii guvernamentale şi nonguvernamentale.

Între timp, pe contabila Varvara Barbara, o mânca într-un loc. Nu-i era îndeajuns că o duce şi o aduce la domiciliu maşina instituţiei, că a flecărit cu rudele din satele Moldovei la telefonul de serviciu care costă bani grei în ziua de azi. Şi încă nu-i era în de ajuns că a încercat să-l imite pe eroul Ostap Bender din „12 scaune” ale lui Ilf şi Petrov, ei i-a venit pofta de o masă a cosaşului-scrib. Şi ştiţi cui trebuia să i-o dea? Fiicuţei Arinuţa, care se oploşise mai de demult în acest colectiv, dar nu o văzuse nimeni, pentru că fătuca era studentă la Bucureşti, dar leafa îi mergea la Moldcosit.Despre treaba asta a aflat şi Curtea de Conturi, dar s-a făcut a uita.

Acum pe Arinuţa, suflet mort în catastife şi registre contabile,au avut onoarea s-o vadă toţi angajaţii.

Varvara Barbara, crezând că masa asta a scribului o fi având şi vreo vrajă de a turna talent în tidva Arinuţei, a năimit doi hamali cam pirpirii, pe Dima şi Lazăr. Aceştia, bucuroşi că au fost luaţi în seamă de prinţesa încă neadormită şi nepaşolită la turbincă, au aruncat alandala toată opera de o vară a cosaşului scriitor, ştergându-şi de ea picioarele ca de un preş de la uşa cortului.

Legătoarele de snopi în claie, din biroul Arinuţei, au rămas perplexe. De ce i-ar trebui Arinuţei chiar din prima zi  o masă lucitoare şi un computer nou, pe când ele cosesc aici de un deceniu şi nu au fost onorate măcar cu un scaun ca şi cel al fostului cosaş la pârnaia din Cricova, Brăneşti şi Făureşti, fericit şi el peste noapte cu un birou ca în basme şi cu scaune tapiţate cu urşinic la fabrica Viitorul din preajma râului Bâc.

Varvara Barbara mai are pe spatele ei şi alte trucuri : şi-a adus în direcţia sa două nepoate şi o soră de sânge. A închiriat o cameră de luat vederi la preţul de 1000 de euro lunar. Fiind întrebată la ce-i trebuie, ea a răspuns dezinvolt: să filmez cosaşii. Dar Suruceanu i-a tăiat intenţia şi a rugat-o să înapoieze banii estorcaţi nelegitim. Mai are pe rol şi nişte dosare neduse la capăt. Şi toate acestea n-o sperie, n-o ogoiesc. Tache Brumă, ascuţitorul de coase, se întreba: n-o fi având ea vreo pilă pe la Palat? Şi Zoia Komisarjevskaya i-a răspuns pe dată: „Nu mai are nici un fleac! Pur şi simplu e o brută”. Cuvânt nou în bagajul de slove al Zoiei, dar aruncat în ţintă şi la ţanc…

Uite, Doamne, cum se încalecă toate de-a – ndoaselea. Povestea asta e din viaţă şi nu pare deloc banală. Uitaţi-vă prin colectivele voastre şi veţi descoperi alte Varvare Barbare…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*