O copilărie cu nicio fotografie

Erau mulţi boi. Adunaţi din tot satul. Aveau şi nume legate de zilele săptămânii în care s-au născut sau de culoarea pielii. Duman era fătat duminică.  Joian—joi, Marţolin—marţea şi Rujan era de culoare roşie. Ei erau deprinşi să mai răspundă la numele lor şi la  comanda hăis şi cea. Când le ziceai hăis boală, o luau la dreapta, când le ziceai cea—la stânga. Nu trebuia să faci mare şcoală pentru a conduce un car cu boi.

Dar în primii ani de colhoz, când acesta nu avea nici un bob de grâu pe făţare şi nici în hambare, se dădeau cereale statului din podul ţăranului. El înjuga boii şi pornea cu sacii spre cea mai apropiată gară, având în car şi un expeditor care era responsabil de predarea pâinii la stat.

Niciodată nu am crezut că o să mă apuce o nostalgie după carele cu boi. S-a întâmplat ca din senin. Era de Duminica Mare şi căutam o fotografie din copilăria mea pe care mi-o ceruse Aurel Scobioală. El scrie o carte cu amintiri din copilărie ale scriitorilor. Am tot răsfoit albumul de familie şi nu am dat de nici o poză de a mea de pe când eram de-o vârstă fragedă. Aşa se întâmpla că atunci când venea fotograful prin sat eu eram la coada vacii prin  crângul de la Crâşma Roşie sau pe şesul lui bunicu.

Dar în acel album am găsit fotografia cu o pereche de boi. Plăvan şi Dudu. Să le fi fost la ai mei mai dragi boii decât primul lor copil? Nu cred. Atunci de ce nu m-au fotografiat şi pe mine, mă tot întrebam eu în acea zi de Duminică Mare. Răspunsul venea de la sine. Predarea boilor în colhoz a fost un eveniment. Şi la acel eveniment venise un corespondent de la „Moldova Socialistă” şi  cine a vrut şi-a comandat câte o fotografie la preţul de cinci trudozile, adică de o rublă.

Nu-l pot uita nici până astăzi pe moş Ştefan Foiu, poreclit nu ştiu de ce „şorici”. Poate că-i plăceau şoricii de porc. El şi cu moş Colea Ghimp noapte de noapte păşteau boii colhozului. Moş Ştefan ştia poveşti cu zmei şi uriaşi şi noi îi ţineam de urât o bună bucată de noapte.

Sigur că boii erau hămesiţi de foame, dar şi osteniţi peste măsură. Mai ales acei care cărau piatră din râpa lui Balânschi, de la vreo 15 kilometri, tocmai dinspre Ciopleni. Cum puteau ei să pască dacă li se împleticeau picioarele şi de un fir de lobodă. Cădeau la pământ şi rumegau în van ce-au apucat să  ajungă pe marginea cea de râpă stâncoasă.

Şi-am zis că boii nu se prea înghesuiau la păscut. În schimb, caii grăjdarului Ilie Schidu, păşteau vârtos. Mai ales cei de prăsilă care nu erau puşi la muncile silnice de peste zi, ci unul câte unul erau îmblânziţi la călărie pentru cârmuitorii colhozului. Li se dădea câte un cal cu caleaşcă brigadierilor, şefilor de fermă. Cel mai privilegiat era paznicul-şef,ales de obicei din rândul celor mai colţuroşi la gură şi la comportament. Acesta avea dreptul să-şi ţină  bidiviul peste noapte acasă şi să –i dea furaje din moşia colhozului. Pe lângă cal se mai hrănea câte o văcuşoară, câte un tăuraş . Astfel creştea şi înflorea mica boierime colhoznică. Peste o havă de vreme casele lor se făceau mai arătoase şi copiii lor parcă erau mai deştepţi pentru că reuşeau la şcoli înalte

Pentru aceşti mici boiernaşi scăpătaţi se căra la institut brânză de oi, slană şi cocoşi, curcani şi bani de se alegeau cu untură pe barbă şi bieţii profesori, remuneraţi mai prost ca brigadierii.

Pe urmă copiii şefilor colhoznici veneau în locul părinţilor să fie preşedinţi, brigadieri, agronomi,iar unii şi secretari de partid, trambulină pentru a pica în mierea conducerii de vârf a nesecatei republici sovietice, pentru că oricât se căra în marea metropolă, coniacul şi vinul nu mai seca din vinăria Cricovei. Adică norocul umbla orb ca să dea anume peste aceşti alintuşi, care nimereau tot la umbra copacilor să mai  pătulească iarba, să-şi mai odihnească osul şi capul încărcat de carte.

Să nu credeţi că am pierdut subiectul. Îl voi încheia tot cu boi. De mult n-am mai văzut o pereche de boi. În unele sate înjugă vacile la car. Nu este convenabil să ţii la casă o pereche de boi, pentru că e rentabil doar atunci când ai cel puţin cinci hectare, dacă nu le ai nici nu te apuca să chinui nişte animale. Boul mănâncă mult şi  nu poţi să-l scoţi în proptele primăvara. De atâta mulţi preferă să-şi cumpere un cal sau un mini tractoraş.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*