De ce toate televiziunile Patriei se tem de-o banală casetă?

Prin luna septembrie un post local de televiziune m-a invitat să dau startul unei noi emisiuni. Am fost, o zi întreagă am fost filmat din toate punctele cardinale  posibile, iar după acea zi, vreme de două luni, mi s-a tot spus că va fi pe post, va fi, numaidecît va fi, ca într-un tîrziu să aflu că va trebui să fie filmată din nou, fiindcă de vină este numai și numai… Ca-se-ta…

Ah, da, biata de ea, caseta, despre care v-am tot povestit într-un serial, dorit  niciodată finalizat de către voi, cititorii insomniilor  mele. Nu se mai poate scrie despre așa ceva,  credeți-mă, nu se mai poate, dovadă fiind și emisiunea anulată, despre care vă scriu aci, emisiune, unde am vorbit detaliat  despre casetă și conținutul ei, ba mai mult: chiar am scos-o brusc la un moment dintr-un buzunar și am arătat-o în fața camerelor de filmat și nu numai a lor.

În clipa cînd au văzut-o  operatorii au leșinat de teamă, iar coprezentatorii au dispărut. Ori  au fost dispăruți de cineva… Răpire a la Cubreacov, cu siguranță.

Acum, după ce mi s-a comunicat faptul că emisiunea cu ghinion  va trebui refilmată în alt local, dar fără casetă, aflu că zilnic dau bir cu fugiții din televiziunea respectivă noi și noi prezentatori, redactori, realizatori, cameramani și regizori.

Surse cu resurse nefinanciare mă conving permanent  că din cauza nenorocitei alea de casete toți cei care au vizionat materialul brut  și cel montat  sunt rugați frumos să plece la alte televiziuni, cafenele, birturi, saune și zgîrie-nori de prestigiu.

Greșeala mea fatală, recunosc, a fost momentul cînd am scos-o în public  și-am arătat-o în toată splendoarea, iar din cauza aceasta acum  are de  suferit o echipă întreagă de televiziune, cu sediul pe strada columnei mele dintr-un oraș profund  european. Asta da libertate de expresie la moldoveni!

Să vorbești despre o casetă, să o demonstrezi într-o emisiune, ce va fi a doua zi demagnetizată, iar cei de-au vizionat-o – eliberați din serviciu  este posibil doar în Moldova, Belarusi, Tanzania și Rusia, evident. Sunt întristat la culme. Și nu am de ales.

Îmi  iau caseta la braț, trag aerul libertății visate în piept și mă duc să i-o dau lui Voronin.

Și lui Mocanu, bineînțeles.