Parlamentarul turmentat…

Din nou se apropie alegerile şi din nou intră în fibrilaţie politicianul român, mai ameţit de emoţiile evenimentului decât dacă ar fi consumat alcool. Nesigur pe situaţie, ca de fiecare dată în astfel de ocazii, a început mai întâi să-şi facă obişnuitul joc de glezne cu mişcări evazive de tatonare, când la stânga, când la dreapta eşichierului politic, în căutarea unui loc cât mai bun pe listele electorale, unde-o fi…

Nu contează partidul! Nu contează ideologia! Important e să i se ofere un loc cât mai sus şi cât mai vizibil pe listă . Nu contează unde! Nu contează dacă e o circumscripţie din capitală, din centrul ţării sau de la mama naibii… Poate să fie şi la capătul pământului, nu contează! Dimpotrivă: cu cât e mai departe, cu atât mai mari sunt şansele să nu fi auzit nimeni de el şi în consecinţă să nu aibă nimeni nimic rău de zis despre persoana lui – va apărea călare pe un cal alb, ca un cavaler imaculat al dreptăţii, ca un înger salvator, ca… ce vrea muşchii lui, dacă tot nu-l cunoaşte nimeni. Sau cel puţin aşa ar trebui, că el s-a străduit… A stat cuminte-cuminţel în banca lui din Parlament; nu s-a certat cu nimeni, n-a deranjat pe nimeni; n-a vorbit neîntrebat; a ridicat mâna când i s-a spus să fie “pentru”, sau “contra” – după caz şi a coborât-o când i s-a spus că trebuie să se abţină, ba a mai votat şi la două mâini – numai să iasă numărătoarea cum trebuie!

Nu contează nici măcar potenţialul zonei în care va candida, nu face pretenţii. Poate să fie şi o circumscripţie “săracă”, nu contează! Dimpotrivă: cu cât e mai sărac ţinutul, cu atât e mai ieftin de cumpărat votul! Pe urmă, după ce şi-a văzut votul în urnă, ştie el să facă în aşa fel încât să-şi vadă şi “sacii în căruţă”. Un “băiat deştept” odată ales, ştie să-şi facă relaţii: serveşte pe unul, serveşte pe altul, pune o vorbă ici – o vorbă colea… ce-l costă? Pune doar cuvântul şi … cuvântul de parlamentar are greutate!

A fost darnic cu cuvintele şi acum se aşteaptă la sprijin: îi contactează pe cei pe care i-a ajutat de la înălţimea funcţiei, şi le aduce aminte. Şi “lumea bună” îşi aduce aminte. Cine-şi permite să-l refuze?… Aşa ceva nu se face: a fost om cu toţi cei “care pot” şi acum aşteaptă ca aceşti “toţi” să pună mână de la mână şi “să-l facă om”… cu încă un mandat. E adevărat, campania costă, dar şi dacă îl realege prostimea… Îşi recuperează cu toţii ”totul”, cu vârf şi îndesat. “Ajutorul” din campania electorală e cea mai profitabilă “investiţie”!

Dacă îi reproşează cineva că este un traseist politic, vă va răspunde cu cel mai senin aer din lume: “Şi ce dacă? Atâta timp cât lumea mă votează, adică mă votează pe mine – vreau să spun – care-i problema? Ce dacă am schimbat partidul şi circumscripţia la fiecare alegeri? E ilegal cumva? Şi-apoi, scuzaţi-mă, dar e în tradiţia alegerilor din România: de Agamiță Dandanache aţi auzit? Ăsta a îmbătrânit pe drumuri, tot schimbând “colegiile” şi s-a damblagit în aşa hal de-i sunau în cap clopoţeii de la săniuţă sau de la caleașcă, până şi-n somn. Ei, eu mai am până s-ajung ca el: deocamdată îmi sună-n cap numai celularul!”

Dacă s-ar trasa o linie conformă cu traseul politic al multor politicieni “de-ai noştri”, ar semăna perfect cu traiectoria faimosului cetăţean turmentat găsitor de scrisori. În popor s-ar zice că linia politică urmată de un astfel de parlamentar turmentat seamănă mai degrabă cu “pișatul boului”! Să fie oare de la caracter?

Dar să nu credeţi că numai parlamentarii umblă ca zăbăucii după un loc pe liste! Şi partidele la rândul lor, “se zbat” şi se agită să vâneze personalităţi de seamă, oameni cunoscuţi şi cu priză la popor, cărora să le propună un loc eligibil pe listele mai dificile de pe undeva prin ţară. Se bat partidele pe cântăreţi, pe actori sau pe sportivi de faimă. Se întrec în oferte şi în promisiuni, neuitând să precizeze că “celebritatea” nu va trebui să facă practic nimic; nici un efort – nici fizic şi nici intelectual: “Vino mata’ la noi şi ne ocupăm noi de tot! Nu-ţi fă griji dacă n-ai să te pricepi (dimpotrivă – e chiar mai bine!); ne “pricepem” noi şi ţi le servim pe tavă, îţi spunem noi când şi cum, astfel că mata’ trebuie numai să ridici mâna când te anunţăm noi. Poţi să şi dormi la şedinţe dacă vrei – mulţi o fac deja şi chiar cu succes!  E simplu ca bună ziua, numai să vii la noi şi să ne aduci voturi”…

Şi chiar că trebuie să se agite staffurile de campanie ale partidelor – să ştiţi! Păi vă daţi seama domniile voastre, cât de mult se erodează un partid parlamentar aflat la guvernare? Ştiţi dumneavoastră ce eforturi mediatice şi câte diversiuni se fac pentru a spăla obrazul politicienilor înainte de alegeri ca să pară cât mai “fresh”? Păi la cât s-au compromis marea majoritate dintre ei prin “activitatea” lor politică şi mai ales “economică”, în total dispreţ faţă de masa de alegători – cetăţeni oneşti şi cotizanţi cinstiţi la bugetul ţării – la câte țepe şi tunuri s-au dezvăluit despre ei, la câtă șpagă au luat, la câte neamuri şi-au pus în funcţii şi la alte câte şi mai câte… nici n-ar trebui să vă miraţi prea tare!

Dar ce nu fac ei pentru a ne mai aburi o dată: câte alianţe noi, câte schimbări de denumiri, câte dezmembrări şi reasamblări, câte aripi, fracţiuni şi curente de opinie se rebelează (sic), câte culori şi sigle se schimbă, câte sloganuri şi câte pălării se probează la aceleaşi veşnice Mării şi câte şi mai câte, că li se poate reproşa orice, dar numai de lipsă de imaginaţie nu-i putem acuza!

Şi cum să nu se agite, şi cum să nu le încerce pe toate dacă suntem pretenţioşi!… Păi dacă noi românii avem mereu pretenția să fim conduşi numai de “deştepţi” şi de “Feţi Frumoşi”… Păi cum credeţi că au făcut carieră Ion Iliescu şi Petre Roman, imediat după revoluţie? Păi în raport cu cizmarul de dinainte, ‘nea Nelu cu cele două facultăţi ale lui venea din lună, iar în comparaţie cu Bobu, Petrişor de la Apaca, venea din stele!… Adevărul adevărat e că dacă am fi ştiut noi pe atunci cum se fac facultăţile, cum se iau masterele şi cum se dau doctoratele “în lumea bună” a aleşilor, ar fi avut şi ei viaţă mai grea – “a la Ponta”!

Spuneam deci că ne plac oamenii deştepţi şi frumoşi. Cui nu-i plac? Dar cum din invidie nu suntem în stare să-i găsim printre cei cunoscuţi (eheeei – mărul din curtea vecinului, mama lui de măr…), îi căutăm cât mai departe de noi, iar de aici şi până la țeapă nu-i decât un pas: acceptăm orbeşte “Feţii Frumoşi” pe care ni-i propun “deştepţii” de prin mass media, pe ideea că dacă cineva îi dă la televizor înseamnă că merită şi că sunt deştepţi – că dacă eram şi eu frumos şi deştept, poate mă dădeau şi pe mine, dar aşa… mai am de mâncat multă mămăligă până s-ating “standardul” de televizabil… Sau poate că îi preferăm pe aceștia, pentru ca în caz de eșec să putem zice: ”Ei, lasă, mamă! Ce dacă m-a furat? Măcar m-a furat un om deștept! Ș-apoi ai văzut ce frumos era? Mânca-l-ar mama! Că-i dădeam și eu singură… numa’ să-mi fi cerut!… Doamne iartă-ne că nu știm ce facem!

Dar ceea ce mă intrigă cel mai mult este golăneala asta cu alegerea unor oameni străini de zona pe care vor să o reprezinte; adică de ce ni se propune nouă, un candidat de la Craiova (n-am nimic cu oltenii, dau doar un exemplu) să candideze la Iaşi – spre exemplu? Nu cumva pentru că se ştie că nu-şi va face nicidecum datoria de a-i reprezenta pe ieşeni şi că va acţiona doar spre binele lui personal şi al celor care l-au propulsat pe listă? Nu cumva pentru a avea posibilitatea, ca după ce se va compromite la Iaşi, să nu se irosească “bunătate de investiţie” şi să poată candida liniştit – prostind un alt electorat din, să zicem… Constanța sau de ce nu, Oradea?

Atunci când cetăţenii de la bloc îşi aleg şeful de scară, nici prin cap nu le-ar trece să aleagă pe unul de la blocul vecin; nu mai vorbim de unul de pe altă stradă: ce ştie ăla de nevoile noastre concrete şi imediate? Ce-l doare pe el de scara noastră?… Şi-atunci cum putem încredinţa oraşul sau judeţul unuia venit de aiurea: ce ştie ăla de nevoile concrete şi imediate ale comunităţii noastre? Ce-l doare pe el de oraşul sau de judeţul nostru? A nu scădea simţul responsabilităţii pe măsură ce se îndepărtează de noi (teritorial vorbind)subiectul supus discuţiei, înseamnă a avea conştiinţă de neam. Dacă noi “pasăm” această responsabilitate altora, există pericolul ca şi aceştia să procedeze la fel şi atunci conștiința de neam dispare și vom suferi cu toţii de pe urma consecințelor acestui fapt. Şi-atunci vin şi vă-ntreb: e mai importantă o “scară”, decât o ţară?

Eu unul aş propune o modificare legislativă, în sensul obligativităţii de a desemna drept candidaţi numai “domni pământeni” adică deputaţi sau senatori obligatoriu din părţile locului pe care pretind să-l reprezinte, cu minim zece ani de reşedinţă în zonă (că altfel ne trezim cu candidaţi care îşi fac buletin în ziua declanşării campaniei electorale)… Ce ziceţi?

Tare mi-ar plăcea să văd drept candidaţi nişte ţărani gospodari, nişte muncitori isteţi, nişte pensionari înţelepţi… Și dacă nu ne lasă inima s-alegem niște oameni simpli chiar dintre noi, ce-ați zice despre unii profesori, medici sau ingineri – cunoscuţi şi respectaţi de toată lumea pentru bunul simţ, pentru modestia şi pentru lunga lor activitate eficientă, în sprijinul comunităţii locale sau zonale din care provin.

Un astfel de om sunt sigur că se va zbate să obţină maximul de avantaje pentru oamenii pe care-i reprezintă, că va lucra numai în folosul obştii, aşa cum a dovedit de când îl cunoaştem şi până acum şi că un astfel de om nu-şi va păta nicicând obrazul (nici măcar contra cost) făcând ceva împotriva intereselor obştii din care s-a ridicat şi în care se va retrage după ce nu va mai fi demnitar!

Şi-atunci să-l văd eu pe parlamentarul ăla de locuieşte pe aceeaşi stradă cu mine că nu-şi face ca lumea datoria de a mă reprezenta şi de a-mi apăra interesele… Dau eu ochii cu el pe stradă! Şi dacă va avea nesimţirea să mă privească în ochi voi avea şi eu tupeul să-i bat obrazul ! Şi nu-i va ajunge nici toată apa Dunării ca să şi-l spele… Ce ziceţi, s-ar putea să am vreun dram de dreptate?

Până atunci, mergeți la vot, oameni buni! Mergeți la vot și votați idei, planuri, programe și proiecte ! Votați oamenii oameni și nu marionete! Votați-i pe cei ce s-au ținut de cuvânt și dacă nu știți să existe așa ceva, dați vot de blam! Prezentați-vă la vot în număr cât mai mare, ca atunci, imediat după revoluție! Arătați că vă pasă, arătați că vă implicați, că vreți o schimbare ! Arătați că sunteți vii! Ultima oară nu v-ați prezentat și au luat lehamitea dumneavoastră ca pe o aprobare. Acum veniți și spuneți clar aplicand ștampila – chiar și de mai multe ori dacă doriți – că v-ați săturat! O jumătate de oră, o dată la patru ani, putem și noi să ”sacrificăm”! Altfel nu merităm nici măcar apelativul de oameni, dară-mi-te pe acela de cetățeni responsabili și ne coborâm din nou la stadiul de maimuțe.

Maimuțele nu votează…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*