Aștept plecarea din această lume
Cu nerăbdarea celui nenăscut.
S-ajung la Dumnezeu, eu, prinț de lut
Și-ngenuncheat la tron să-i mai pot spune:
„Stăpîne-al meu, ce falsă Românie
Ne-ai hărăzit s-avem în veacul crunt,
Cînd pe voievodala Ta moșie
Ba sunt români de tot, ba nu mai sunt?!
Stăpîne-al meu, ce crasă nedreptate
E-n orice crai cu pămîntesc noroc
Și în eroica de ieri cetate
Ba sunt români măreți, ba nu-s deloc?!
Stăpîne-al meu, ce pofte necurmate
Au domnitorii mei și nici un vis,
Și-n țara raiurilor anulate
Ba sunt români convinși, ba n-au permis?!
Și-așteaptă-un cneaz, care o să mai vină
Dintr-un Kremlin pe post de Betleem
Să-i mîne veac de veac sub ghilotină
Pe cei de-am fost și-om fi ce-n veci suntem!”
Lasă un răspuns