
Într-o scrisoare deschisă adresată mai multor instituții din România (Consiliul Național al Audio-Vizualului, Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea Anti-Semitismului, Parlament), dar și Procurorului General și Șefului Poliției, președintele Fundaţiei pentru Apărarea Cetăţenilor împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS), Ovidiu Alexandru Raetchi, solicită implicarea activă a acestora pentru închiderea site-urilor “de propagandă legionară, nazistă și anti-semită explicită”, “în care negarea Holocaustului este o regulă ce poate merge chiar până la promovarea acestuia”.
“În cursul săptămanii trecute opinia publică din România a urmărit implicarea CNA şi a Poliţiei Române într-un domeniu cu legislaţie încă amiguă, vizând site-urile care distribuie filme fără drepturi de proprietate. Există, cu alte cuvinte, premise pentru a ridica o problema care – deşi lipsită de un conţinut comercial semnificativ – are o valoare simbolică şi morală majoră. După cum ştiţi, România are o legislaţie explicită privind manifestările fasciste, naziste şi anti-semite, precum şi privind negarea Holocaustului. Această legislaţie are la baza OUG nr. 31 din 13 martie 2002 privind Interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, confirmată prin Legea 107/2006. Acest edificiu legislativ este incompatibil cu acceptarea senină, fără reacţie, a unor publicaţii on-line de propagandă legionară, nazistă şi anti-semită explicită, în care negarea Holocaustului este o regulă ce poate merge chiar până la promovarea acestuia. Acest conţinut este considerat insultător atât de cetăţenii evrei din România, cât şi de românii care trăiesc astăzi în Ierusalim, Tel Aviv sau Haifa”, se poate citi în scrisoarea deschisă a FACIAS. Iată și „listă neagră” a acestor site-uri:
www.ioncoja.ro, www.frontpress.ro, www.deveghepatriei.wordpress.com, www.listanationala.ro, www.cahalul.wordpress.com, www.horiasima.ro, www.miscarea.net, www.codreanu.ro, www.blog.nouadreapta.org, www.stefanbolocan.wordpress.com, platformele online www.apologeticum.wordpress.com, www.iudaismul.blogspot.ro, www.ortodoxiesaumoarte.wordpress.com, conturile Youtube „Fan Ion Antonescu” şi „Corneliu Zelea Codreanu”, site-urile www.antisionism.blogspot.ro, www.bisericasecreta.wordpress.comdar.
Națiunea își exprimă stupefacția față de această instigare la cenzură și este alături de toate site-urile incriminate de o organizație care apără cetățenii… „ÎMPOTRIVA ABUZURILOR STATULUI”.
Lasă un răspuns