Din timp în timp
Iubita mea de-o toamnă cât o clipă,
Sunt frunză îngropată-n frunze, dor
De dor și de dureri și de risipă…
Din timp în timp e toamnă, toamna mor…
Iubita mea de-o scurtă veșnicie,
Sunt fulgul tău pe un sărut de nor
Topit de drag de tine pe vecie…
Din timp în timp e toamnă, toamna mor…
Iubita mea de-o noapte nesfârșită,
Sunt lacrimă din lacrimi de izvor
Ce curg în inima-ți secătuită…
Din timp în timp e toamnă, toamna mor…
Iubita mea de-o umbră trecătoare,
Sunt umbra ta de pasăre în zbor
Ce-n umbra mea de lut în lut dispare…
Din timp în timp e toamnă, toamna mor…
Prăpăd după prăpăd
Se scurge-n noi o toamnă cât o iarnă
Și încă-o toamnă-iarnă la un loc,
Ne umple golul golul care toarnă
În noi acid de-acid stropit cu foc.
E semn că peste lume o să cearnă
Prăpăd după prăpăd și nenoroc,
Că va suna sfâșiertoarea goarnă
Sfârșitul la sfârșit de gong și joc..
E semn că lumea-n lume se răstoarnă,
Că-i vremea vremii ajunse la soroc
O nesfârșită toamnă să aștearnă,
Un anotimp nedefinit din infinitul stoc…
Că-i vremea vremii ce descarnă
Strat după strat al cărnii cărnii bloc…
Se scurge-n noi o toamnă cât o iarnă
Și încă-o toamnă-iarnă la un loc..
Lasă un răspuns