O nouă campanie electorală, un nou prilej de a arunca în agora zoaia defulărilor amânate, dar mai ales un nou prilej de a-i amăgi pe cei vreo două milioane de alcoolici autohtoni din statistilile Uniunii Europene și anturajul lor (românii adulti, citim într-o astfel de statistică, consuma 18,5 litri de alcool/locuitor, cu 20 la sută mai mult decat media UE). Mai mult decât atât, se recurge din nou, cu bunăvoință social-democrată, la fondul național de credulitate capabil încă să facă istorie pe plaiurile mioritico-mineritice ca și în 1992 când erau hăituiţi cei ce nu mâncaseră salam cu soia, fiindcă veneau să-și ia moșiile înapoi, ca și în 1996, când ne decideam cu greu să facem schimbarea, ca și în 2000, când se vota schimbarea schimbării, ca și în 2004, când ne răzgândeam încă o dată și ne doream dreptate și adevăr, şi mai apoi, ca în 2008, când se promitea un Parteneriat pentru România, și tot aşa, vorba cuiva, mai săraci ca anul trecut, ca anul acesta și ca de când ne știm, nu am fost niciodată.
Dar fiindcă tot vorbim despre asta, aceleaşi statistici ale UE ne găsesc pe un nefericit loc al doilea (totuși!), după Bulgaria, în rândul celor mai sărace ţări comunitare, fără să ne impresioneze că Cehia, și ea fostă țară socialistă, este mai puțin afectată de sărăcie chiar decât Austria sau Suedia. Ori să nu uităm că tranziția Cehiei se realizează de post-totalitaristul Václav Havel, nu de criptocomunistul Ion Iliescu și nici cehii nu sunt români. Aceste lucruri nu sunt premise încropite pentru un raționament forțat, ci niște cauzalități care conduc la anticiparea unei campanii electorale cu o altă originalitate; una a argumentelor fragmentare, rupte de context, dar înflăcărate, inflamabile, incendiare.Colegiile au fost năpădite de candidaţi providenţiali, gen Becali, Ponta, Dan Diaconescu, dar şi alţii scoşi de la rezerva cu miros de naftalină a cântecului popular, a menestrelilor, a jurnaliștilor refuzați de profesie și a altor veleitari. Veteranii, nearmonizați, agită partitura flașnetelor răgușite prin spațiile editoriale ale unor televiziuni de duzină sau ale unor ziare care, în afara corectorului, se mai citesc doar între colegii de partid. În plină campanie, guvernul face un împrumut de pe piețele externe de 1,5 miliarde de euro, scadent în șapte ani, premierul își depune candidatura în Gorj sub girul subtil al președintelui Parlamentului European Martin Schulz, venit să facă vocalize cu numele lui Brâncuși. Un altul se rățoiește la ambasadorul american, ca în poezia lui Topârceanu (Ce-ai cu noi, bă?/Pentru ce să dăm cu var?). DNA-ul pare că își vede de treabă și face, decorativ, descinderi ba în lumea interlopilor, ba prin linia a doua a corupției, adică printre afaceriștii bancari.
Senatul agită teatral floreta lui Mircea Diaconu în duel cu Puterea Judecătorească, iar Dan Voiculescu, proaspăt candidat la un fotoliu de parlalmentar, în ciuda statutului său de fost colaborator al Securităţii, încă mai crede în cea de a treia suspendare a lui Traian Băsescu, președintele pus sub obrocul cenzurii draconice şi redus la tăcere. De cealaltă parte, românul năucit între lovituri sub centură și credulitatea lui strămoșească trage linie și adună deînmulțitul cu împărțitorul după aritmetica lui ce-am avut și ce-am pierdut: Munca lui este, după cea a bulgarului, cel mai prost plătită în UE, pe când cea a belgienilor și a suedezilor se situează la polul opus.
Dezamăgit că îi dă mereu cu rest, mai adaugă în caietul cârciumarului o sută de adio mamă, ce dacă la noi excesul de alcool omoară anual mai mulți oameni decât SIDA și TBC-ul la un loc. Apoi o să vină și dom’ primar să-i dea și el un rând de inox ca să voteze și de data asta cu PSD-ul, că poate așa cele 8.700.000 de săraci din România, socotiți după standardele UE, se vor pricopsi cu mai vechile speranțe mărunte, proiectate în proximitate, adevărate diviziuni de orizont, submultipli amăgitori ai amânării de azi pe mâine a deștepării noastre electorale.
Lasă un răspuns