Cezar Lăzărescu, spre glorie şi eternă recunoştinţă…

Anul acesta, la 30 martie, s-au împlinit 25 de ani de la moartea lui Cezar Lăzărescu, arhitect, profesor de arhitectură, omul care a schimbat înfăţişarea Bucureştiului. Puţini cititori ştiu cine a fost arhitectul, profesorul şi omul Cezar Lăzărescu. Unii l-au iubit şi apreciat foarte mult, iar alţii l-au duşmănit cu aceeaşi forţă. Cezar Lăzărescu s-a născut la 30 octombrie 1923 la Bucureşti, dintr-o familie de intelectuali, tatăl militar şi mama pictoriţă. Din partea tatălui, bunici erau din Valea Stanciului, pe Jiu. Copilăria şi-a petrecut-o în cetatea lui Bucur, în Valea Izvorului. A urmat cursurile liceului Gheorghe Lazăr şi a absolvit Institutul de Arhitectură Ion Mincu din Bucureşti, cu calificativul Magna cum laudae. A fost profesor de arhitectură la Institutul de Arhitectură Ion Mincu, astăzi Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu din Bucureşti; a fost rectorul Institutului de Arhitectură Ion Mincu în intervalul 1970-1977 (două mandate); a fost preşedintele Uniunii Arhitectilor (1971-1987); a fost numit, în 1972, în conducerea Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor, cu sediul la Paris. Printr-un decret din 28 iunie 1972 al Consiliului de Stat, i s-a acordat titlul de Profesor Universitar Emerit.

Între anii 1955-1960 a coordonat şi a participat la proiectul pentru litoralul românesc, unde şi în calitate de arhitect a proiectat multe dintre construcţiile noi de pe litoralul românesc. Arhitectul Cezar Lăzărescu a proiectat 11 lucrări de urbanism şi 67 lucrări de arhitectură. A publicat 11 lucrări şi 50 de articole de specialitate – urbanism şi arhitectură. Pe lîngă lucrările menţionate mai sus, cele mai importante proiecte realizate de el sunt următoarele: clădirea Aerogării din cadrul Aeroportului Otopeni; Palatul Sporturilor şi Culturii Bucureşti; Sala OMNIA (sala congreselor); Ambasada României la Beijing; Ambasada R.P. Chineze din Bucureşti; Turnul de Televiziune din Bucureşti; Palatul prezidenţial din Sudan; clădirea Parlamentului din Sudan; Biblioteca Naţională din Capitală; Casa de Cultură şi clubul cu sală ale oraşului Piteşti; Palatul Administrativ Focşani; vilele şi hotelurile de pe litoral, de la Mamaia la Mangalia etc. Proiectul Bibliotecii Naţionale din Bucureşti a fost ultima lucrare a prof. dr. arh. Cezar Lăzărescu. Din nefericire, disparitia lui fulgeratoare l-a impiedicat să continue şi să-şi desăvîrşească proiectul iniţial.

Biblioteca Naţională a României are, așadar, la baza studiile arhitectului Cezar Lăzărescu, începute în 1985 şi va rămîne unul dintre cele mai impresionante edificii bucureştene; pentru detalii, vedeţi cartea Vise în piatră – În memoria prof. dr. arh. Cezar Lăzărescu de Ileana Lăzărescu şi Georgeta Gabrea). Arhitectul Lăzărescu a fost și primul proiectant al Casei Poporului. Nici nu se putea altfel. Conducerea statului nu putea să încredinţeze o asemenea lucrare unei arhitecte stagiare. Mira Anca Victoria Petrescu-Mărculeţ (născută la 20 martie 1949, Sighişoara), care pretinde că este arhitectul şef al Palatului Parlamentului, abia terminase facultatea cînd se începuse, deja, construcţia Casei Poporului. Proiectul era de mult terminat. Lucrarea de proiectare începuse din anul 1977. La proiectarea Casei Poporului au lucrat peste 400 de arhitecti, dintre cei mai valoroşi. Dacă este să fim corecţi, adevăratul şef de proiect coordonator al Casei Poporului a fost preşedintele Nicolae Ceauşescu. Arhitectul Cezar Lăzărescu a fost apreciat şi s-a bucurat de toată consideraţia conducătorilor statului român: Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu. De altfel, mulţi s-au întrebat cine îl sfătuia pe preşedintele Nicolae Ceauşescu în probleme de arhitectură. Nu ştia nici arhitectul Cezar Lăzărescu. Cu cîteva zile înainte de a muri (22 iunie 1992), academicianul arh. prof. Grigore Ionescu a mărturisit că el este cel care l-a îndrumat pe Nicolae Ceauşescu în probleme de arhitectură şi urbanism.

Teatrul Naţional din Bucureşti a fost proiectat de arhitectul Romeo Belea. Ceauşescu a fost aşa de supărat cînd a văzut cum arată clădirea în 1975, încît a comandat imediat o modificare de proiect, însărcinîndu-l pe Cezar Lăzărescu cu reproiectarea acestui edificiu. Ceauşescu i-a transmis, prin arhitectul Constantin Jugurică, lui Cezar Lăzărescu următoarele: „Spune-i să se uite şi el la ceea ce au făcut înaintaşii lui“, îndreptînd braţul spre lucarnele din acoperişul clădirii Universităţii, realizate de arhitectul Nicolae Ghica-Budeşti. Preşedintele României Nicolae Ceauşescu avea un cult pentru arhitectul Nicolae Ghica-Budeşti. Nicolae Ceauşescu desena cu un stilou gros ceea ce dorea – după cum relatează d-l arhitect C. Jugurică, care era, în aceea vreme, directorul tehnic al Institutului Proiect Bucureşti. De asemenea, i-a spus să meargă în strada Mihail Moxa, nr. 5, să vadă cum arată clădirea care a aparţinut generalului Radu Rosetti, şi edificiul Muzeul Ţăranului Român, ambele proiectate de arh. Nicolae Ghica-Budeşti. Decizia de modificare a faţadelor este pusă şi pe seama posibilelor eventuale pretenţii de daune pecuniare şi morale pe filieră franceză, cauzate de plagierea faţadei după celebra lucrare La Chapelle Ronchamp a lui Charles Edouard Jeanneret (1887-1965), cunoscut sub şi mai faimosul nume Le Corbusier, arhitect francez, de origine elveţiană.

Fotografiile clădirii Teatrului Naţional în 1975, înainte de modificările proiectate de arh. Cezar Lăzărescu şi după acestea – până cu câteva luni în urmă –, sunt prezentate în cartea Vise în piatră – În memoria prof. dr. arh. Cezar Lăzărescu, de Ileana Lazarescu si Georgeta Gabrea. Clădirea iniţială, din 1975, semănă cu o pălărie evreiască. Este trist, chiar dureros, că, în prezent arhitectul Romeo Belea, proiectantul iniţial al clădirii Teatrului Naţional din Bucureşti, a acceptat să se refacă faţada imobilului, spre a se reveni la faţada sa, din 1975, prin care l-a plagiat pe Le Corbusier. Probabil a făcut aceasta faptă ca o recompensă pentru primirea sa în Academia Română. Nu poţi să crezi! Te doare că trebuie să crezi! Generaţiile viitoare nu vor fi aşa de indiferente că actualii conducători ai Statului Român doresc o Românie fără români. Nu este îndepărtată vremea cînd va fi arătată poporului român adevărata valoare a fiecărui individ. Totodată, apelăm la Ambasada Franţei la Bucureşti să solicite Guvernului României să oprească lucrările de remodificare a faţadei Teatrului Naţional, comise spre a se reveni la forma plagiată după Le Corbusier.

În caz de refuz, Franţa ar trebui să intenteze un proces de plagiat şi să ceară daune materiale, pe care să le plătească primarul Sorin Oprescu şi cei din clica ocultă care au manevrat această acţiune dolozivă. Trebuie să remarcaţi că, prin corecturile sale, Nicoale Ceauşescu le ceruse arhitecţilor să se inspire din faţada Teatrului Naţional aşa cum arăta înainte de a fi distrus de bombardamentul anglo-american din 4 aprilie 1944!

De unde are primarul Oprescu bani pentru această nemernicie, dar nu are bani pentru alte lucrări, cu adevărat importante pentru Capitală? Cum de nu are un pumn de euroi să refacă inscripţia BUDAPESTA, de pe Arcul de Triumf, (re)acoperită cu ciment de vreo zece ani, dar are bani pentru enorma lucrare de refacere a plagiatului? Oricum, se vede că plagiatul arhitectului Romeo Belea este recompensat, în loc să fie condamnat, aşa că putem spune că numele său este predestinat, fiindcă este o adevărată belea! Aşa au inversat valorile guvernanţii postdecembrişti.

Cezar Lăzărescu a avut mulţi duşmani în timpul vieţii. Mulţi arhitecti l-au denigrat şi i-au creat o atmosferă defavorabilă. În mod deosebit alogenii conduşi de Horia Maicu şi Damian Ascanio. Ei nu concepeau că un Român este mai valoros decît ei. Campania de denigrare a lui Cezar Lăzărescu continuă şi după moarte. Mai întîi, i s-a furat proiectul care a schimbat înfăţişarea Capitalei. Acum i se fură şi demnitatea ştiinţifică, printr-o gravă acuzaţie de „naţional-comunism“ – o absurditate conceptuală. Or, după arhitectul Ion Mincu (1852-1912), care, spre regretul tuturor românilor, nu este membru al Academiei Române, arhitectul Cezar Lăzărescu va rămîne o personalitate de frunte a arhitecturii şi urbanismului din România. Timpul va rezolva problema şi lui Cezar Lăzărescu, i se vor recunoaşte meritele. Spre glorie şi eternă recunoştinţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*