Eroii nu mor niciodată…

– moment comemorativ organizat la Balda-Sărmaș pentru cinstirea eroului pașoptist Alexandru Chioreanu Bătrâneanu –

Duminică 28 octombrie 2012, începând cu ora 12,00, am avut ocazia să asist la un eveniment de excepție, de înaltă ținută, dar și de profundă simțire românească, organizat de Primăria orașului Sărmașu, în parteneriat cu Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul Român de Informații Mureș. La reușita acestui eveniment și-au mai adus contribuția Direcția Județeană de Informații Mureș, precum și unele subunități din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Horea” din Târgu-Mureş, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mureş și Grupării Mobile de Jandarmi Târgu-Mureş. Acest moment, cu adevărat memorabil, a debutat cu o slujbă de pomenire la Biserica Ortodoxă din Balda și apoi cu una de sfințire a monumentului celui care a fost eroul pașoptist Alexandru Chioreanu Bătrâneanu, fost Prefect al Câmpiei în revoluția de la 1848 condusă de Avram Iancu.

Totul este posibil atunci când se acționează unitar, într-un efort conjugat

Momentul de duminică a reprezentat ocazia potrivită și pentru ca în numele Primăriei și al Consiliului local al orașului Sărmașu, gazda evenimentului, ing. Ioan Mocean, primarul localității, să decerneze titlul de ”Cetățean de onoare al orașului Sărmașu” colonelului Simion Cecan, șeful Direcției Județene de Informații Mureș și comisarului șef dr. Șerban Nicolae (fiu al plaiurilor sărmășene), în prezent ofițer în cadrul Ministerului de Interne, pentru aportul adus de domniile lor la ridicarea și întreținerea grupului statuar din Balda, dar și din alte localități ale județului Mureș. Ing. Mocean a mai ținut totodată să mulțumească pentru eforturile depuse în același scop, unor cadre în rezervă sau în retragere din S.R.I., precum col. (rz.) Victor Emilian Moga, col. (rz.) Ioan Rusu, col. (rz.) Mircea Dorin Istrate, ș.a., care au primit Diplome de Onoare din partea Primăriei și a Consiliului local Sărmașu. Șeful Direcției Județene de Informații Mureș, col. Simion Cecan a acordat și domnia sa – în numele instituției pe care o conduce – Diplome de Excelență mai multor mureșeni, pentru modul cum s-au implicat în acțiunea de refacere a grupului statuar din Balda-Sărmașu, dar și pentru promovarea culturii de securitate națională. În cuvinte puține, dar pline de har, preotul ortodox Ilie Bucur, în numele Bisericii ortodoxe din Sărmașu, a ținut la rândul său să mulțumească tuturor celor care s-au implicat activ și necondiționat în reușita manifestării. Pe toată durata comemorării au fost prezenți fostul Prefect al județului Mureș, Alexandru Petru Frătean, precum și Președintele Consiliului Județean Mureș, avocat Ciprian Minodor Dobre. Se mai cuvine menționat faptul că toți cei care au rostit scurte alocuțiuni introductive, au arătat că acolo unde există dorința și voința pentru a se acționa în sensul ridicării unor monumente care să comemoreze faptele înaintașilor, acest lucru este pe deplin realizabil  dacă se acționează unitar, în același scop și într-un efort conjugat, atât al persoanelor particulare, cât și al instituțiilor publice.

„Am primit mai mult decât o distincție….”

Evoluția în timp a unuia dintre cei onorați cu titlul de Cetățean de Onoare, col. Simion Cecan, a fost evocată foarte pe scurt de dascălul de istorie al domniei sale, profesorul care i-a îndrumat primii pașii în școala generală sălăjană, și care prezent fiind la Balda – alături de primarul din satul de origine al colonelului Cecan, precum și de preotul ortodox din aceeași localitate – i-a dat citire și momentului ”laudatio”. Col. Simion Cecan: ”…Cunosc mulți oameni ai zonei, unii îmi sunt colegi și prieteni, iar pe cei din categoria marilor personalități, cum ar fi regretatul și marele actor Ovidiu Iuliu Moldovan, i-am avut drept repere în viață. Cele spuse de dascălul și directorul școlii mele de suflet din satul natal al părinților mei m-au făcut să înțeleg o dată în plus că, în viață, ceea ce rămâne palpabil și măsurabil sunt doar faptele (…) Dacă sunt apreciate de către semenii tăi ca fiind bune și utile în vreun fel, atunci înseamnă că sfaturile părinților, ale dascălilor și ale preoților au rodit cu folos în sufletul și conștiința fiecăruia dintre noi. Astăzi am primit mai mult decât o distincție: am fost primit la masa și în casa sărmășenilor….”

Conservarea și păstrarea patrimoniului local, parte a patrimoniului național

Cuvinte pline de simțire a rostit și comisarul șef dr. Nicolae Șerban, onorat la rându-i cu titlul de Cetățean de Onoare și care, printre alte merite, îl are și pe acela de a fi autor al unei consistente monografii dedicate satului natal, Balda. ”Sunt onorat de primirea acestui titlu și mă bucur că întreaga mea activitate din trecut și prezent s-a ridicat la acel nivel care să merite această distincție (….) Vă asigur că nici pe viitor nu vă voi dezamăgi, dragi sărmășeni….”, a declarat Nicolae Șerban. În alocuțiunea rostită de Primarul localității Sărmașu, ing. Ioan Mocean, acesta a ținut să arate importanța conservării și păstrării patrimoniului local, ca parte a patrimoniului național. ”În ultimii ani, o preocupare importantă – alături de dezvoltarea economico-socială și pe alte planuri a comunității sărmășene – aflată pe agenda de lucru a Consiliului local și a executivului Primăriei Sărmașu, a fost aceea de conservare și păstrare a patrimoniului local în ceea ce privește bisericile și monumentele istorice cuprinse în patrimoniul național….”, a subliniat Ioan Mocean.  Manifestarea de la Balda-Sărmașu s-a încheiat cu un reușit moment cultural-artistic prezentat de elevii Grădiniței și ai Școlii Generale din Balda, urmat apoi de un recital de muzică populară susținut de Ciprian Istrate, precum și de o paradă militară. Așa cum am mai spus, a fost o manifestare foarte reușită, în același timp și una necesară, care poate servi drept exemplu de implicare civică în ceea ce înseamnă opera de conservare și valorificare a patrimoniului cultural-istoric local.

N. B.:

Născut în satul Balda ca fiu al cantorului greco-catolic din localitate, Alexandru Chioreanu Bătrâneanu (1819-1848), a fost un revoluționar implicat activ în evenimentele revoluționare de la 1848 din Transilvania (primul Prefect al Câmpiei în timpul Revoluției). După studii teologice la Blaj și juridice la Cluj – studii finalizate cu mare greutate căci, pentru atitudinea sa vizibil pro-românească va fi eliminat pentru un timp de la studiile urmate la Cluj – Alexandru Chioreanu Bătrâneanu se va afla la momentul izbucnirii revoluției alături de colegii săi de generație în frunte cu Avram Iancu. La cea de-a treia Adunare de la Blaj, din 3/15 septembrie 1848, Alexandru Chioreanu Bătrâneanu a fost investit ca prefect al Câmpiei (zonă ce cuprindea 120 de sate), cu reședința la Luduș. La scurt timp a fost însă arestat de un detașament maghiar înarmat și după o sumară anchetă, acesta a fost spânzurat la marginea dinspre Someșeni a Clujului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*