Surprinzător ori nu, pentru un fost director SIE, în speţă Cătălin Harnagea, reţinerea unui cetăţean rus pe Aeroportul Otopeni în timp ce acesta încerca să părăsească România având asupra lui hărţi geologice şi diverse documente ce vizau rezervele de cupru de la Moldova Nouă nu reprezintă o situaţie alarmantă. Ba, acţiunea procurorilor DIICOT şi a agenţilor SRI ne-ar putea pune, chipurile, în această lume globalizată în care sateliţii „văd” în adâncurile pământului, într-o postură penibilă. Vorba aceea, de ce ne-a sărit tocmai acum muştarul de multicolonie și ne-am trezit hodoronc-tronc să facem ditamai tărăboiul mediatic pe seama unei banale reţineri a unui banal individ care avea şi el, pe post de suvenir, câteva hărţi din albumul needitat al fascinantei şi fabuloasei noastre ţărişoare? Probabil, după concepţia strategică a fostului director al serviciului de informaţii externe, ar fi fost mai de bun simţ să facem noi singuri nişte broşuri geologice de informare pe care să le punem în infochioşcurile din aeroporturi şi gări! Şi nu poţi să nu te întrebi, privind în urmă, oare câte hârţi geologice şi, mai ales, vizând ce fel de zăcăminte au fost scoase din România chiar în timpul mandatului acestui director SIE dacă acesta îşi permite să fie atât de indiferent în faţa „banalei” situaţii de acum care a vizat „doar” nişte biete resurse de cupru?!
De altfel, fostul director şi-a permis chiar să sugereze că ar fi fost mai alarmat dacă era vorba de hărţi cu altfel de zăcăminte, încercând să ducă în derizoriu situaţia gravă în care a ajuns România. O ţară devenită ciuca bătăii de joc a tot felul de multinaţionale, multiglobale şi multiple servicii secrete. O ţară în care spionii îşi fac mâna, în care FMI ne aplică experimente economice, iar Comisia Europeană ne umileşte aplicându-ne „corecţii financiare” de parcă am fi retardaţii Europei.
O ţară în care un fost şef de servicii secrete afirmă public că furtul hărţilor geologice nu reprezintă o situaţie alarmantă! Pentru că, în cele din urmă, este vorba doar de documente privind zăcămintele de cupru şi nu pe cele de aur, argint ori uraniu. Ale căror hărți au fost oricum sustrase din ţară cu mulţi ani în urmă, în perioada de început a anilor 90 când graniţele ţării erau lăsate fără apărare la indicaţia expresă a detractorului avuţiei noastre economice, părintele dezagregării industriale a combinatelor şi fabricilor care ar fi reprezentat doar simple „mormane de fiare”. Am uitat oare de treburile de fesenist ale aceluia care încearcă să reintre astăzi în scenă drept liberal?!
Atunci se scoteau din ţară hărţi și prospecțiuni vizând zăcămintele de la Roşia Montana… Şi ce întâmplare, astăzi, când fostul premier încearcă să se dea drept liberal în partidul unui lider a cărui consoartă europarlamentară face lobby pentru demararea exploatării de la Roșia Montana, din aceeași țară, sub același fel de ocârmuitori, se încearcă sustragerea prospecțiunilor vizând ultimele zăcăminte nearvunite. Azi cupru, mâine sarea… Resurse atât de „banale” încât un fost director SIE și-a permis să ne bată obrazul pentru neobrăzarea unor procurori şi ofițeri SRI care și-au permis să facă atât zgomot pentru gestul cetăţeanului rus. Numai că nu trebuie să cădem în capcana subaprecierii resurselor pe care le mai avem, vânzătorii şi trădătorii de ţară încercând să ne ascundă faptul că valoarea acestor resurse a crescut exponenţial.
Şi nu poţi să desprinzi faptele de o anumită „etichetă”. Pentru că, un fost director SIE ne dă de înţeles că prea exagerăm cu îngrijorarea, iar sub mandatul de premier tot al unui fost director de servicii secrete, celebru pentru loțiunile și cremele de demnitar filfizon, s-a încercat privatizarea unor exploatări similare de cupru. Mai mult, nu poţi să nu te întrebi dacă nu cumva fiecare privatizare „strategică” din România nu a fost de fapt precedată de acţiuni similare de spionaj industrial? Pentru că, în mod cert, prinderea unui spion în timp ce acesta încerca să scoată din ţară hărţile cu resursele de cupru de la Moldova Nouă se leagă de o viitoare privatizare de care doar noi nu avem habar.
Or, fie şi dacă doar enumerăm marile privatizări „strategice” din ultimii 20 de ani avem o imagine a felului în care România a fost cutreierată de feluriţii spioni industriali şi agenţii de influenţă. Pentru că nici un investitor străin nu ar fi intrat la o privatizare doar în baza datelor din caietele de licitaţie, unde nu se spun oricum prea multe, ci numai după o documentare mergând chiar și până la atingerea secretelor de stat. Și, totuși, oricât de eficienți ar fi fost aceştia ca spioni, fără sprijinul unor trădători de țară, de aici, de pe pământurile noastre, tot nu ar fi reuşit să obțină prea multe informații.
Dar poate și mai dramatic e faptul că, în vreme ce noi facem circ mediatic din numărarea spăgilor din buzunarele naşilor (deşi, în condiţiile în care trenurile au ajuns să aibă şi numai două vagoane, te întrebi dacă din bacșișul blatiştilor conductorii mai strâng de o cafea la capăt de linie), adevăraţii „naşi” ai României ies din ţară pe sub nasul autorităţilor. Acum am prins unul, poate chiar lăsat la înaintare pe post de momeală (şi poate că aici bate fostul director Harnagea când ne sugerează că ne ambalăm prea mult), în vreme ce adevăraţii spioni îşi numără deja recompensele.
P.S.:
Un recent accident rutier în care a fost implicat un angajat al ambasadei ruse a „defectat” posibilitatea că un biet de secretar de ambasadă să fi coordonat aici o întreagă reţea de spionaj, acesta fiind şi motivul pentru care numele lui nu figura pe lista oficială a Ministerului Afacerilor Externe, personajul fiind scos rapid din ţară. Or, deși s-a pus batista pe țambal în privința calității acestuia de demnitar rus, poate că incidentul respectiv a determinat și destructurarea de urgenţă a reţelei de care răspundea angajatul (în condiţiile în care ţara noastră a fost pusă pe tavă spionilor, nefiind de mirare să aflăm că până şi femeia de serviciu de la ambasadă coordonează o reţea de spioni!), iar reţinerea personajului pe Otopeni s-a datorat pur și simplu grabei de a retrage anumiţi pioni, cu tot cu datele pe care au apucat să le strângă.
Lasă un răspuns