Nae Ionescu şi fenomenul legionar

Într-o societate românească interbelică marcată de înfăptuirea Marii Uniri de la 1918, Nae Ionescu, întors în anul 1919 din Germania după o şedere de câţiva ani în lagăr, nu s-a amestecat iniţial în politică. Primele preocupări politice datează din anul 1927. Se ştie că Nae Ionescu nu a avut relaţii cordiale cu Brătienii, fiind anti-liberal. Simpatiza cu ţărăniştii, dar nu era de acord cu teoriile lui Virgil Madgearu. Într-o societate aflată în rapidă transformare, Nae Ionescu nu putea rămâne totuşi departe mult timp de politica activă. Amestecul său în politică a avut loc în anul 1928, an în care a devenit director şi proprietar al ziarului Cuvântul. Momentul era de maximă importanţă în istoria noastră: cu un an înainte a murit Ionel I. C. Brătianu şi Regele Ferdinand, ţara era condusă de o regenţă, iar Prinţul Carol se afla în străinătate. Se apropia cu paşi repezi criza economică, care a permis dezvoltarea mişcărilor de extremă dreapta pe plan european, inclusiv în România.

Nae Ionescu se decide acum pentru apropierea de ţărănişti. Relaţiile dintre Iuliu Maniu şi Rege l-au decepţionat însă şi aici este momentul din care Nae Ionescu va începe să se desprindă de Iuliu Maniu. Profesorul va asimila acum ideea Restauraţiei lui Carol al II-lea. Nae Ionescu a pregătit cu dibăcie opinia publică pentru întoarcerea Prinţului Carol. În anul 1930, când Prinţul Carol devine Rege, Profesorul, aflat în graţiile regale, este considerat de contemporani un om forte al regimului. Constituirea Camarilei regale însă va duce la îndepărtarea lui Nae Ionescu. Din prieten, el va deveni ostil Regelui Carol al II-lea şi regimului instituit de acesta. Din această perioadă datează şi polemica sa cu Patriarhul Miron Cristea. Dacă Profesorul îl încondeia în ziar pe Patriarh cât se poate de des, la rândul său, Patriarhul, a pus să se zugrăvească în Biserica Sfintei Patriarhii, în scena Judecăţii de Apoi, un diavol mare negru având chipul Profesorului.

O problemă spinoasă a constituit-o cea a raporturilor dintre Nae Ionescu şi Garda de Fier. Acest episod al vieţii sale este învăluit de o aureolă de mister, ca şi moartea Profesorului (15 martie 1940) la locuinţa sa din Băneasa. Este clar şi limpede că Nae Ionescu a avut legături cu Garda de Fier, că a fost închis în lagăr împreună cu legionarii, că a fost suspendat din învăţământ şi urmărit ca îndrumător politic şi spiritual al lor fără a se delimita de aceştia în urma acestor prigoane. Unii dintre legionari – ca şi din observatorii neutri sau dintre adversari – l-au considerat ideologul mişcării. Totuşi, cert lucru, Profesorul nu a îmbrăcat niciodată cămaşa verde. Desigur, nu-l putem limita pe Nae Ionescu la calitatea de ideolog al unei mişcări, fie ea şi naţională, căci Profesorul a influenţat cu mult mai mult şi într-un câmp mult mai larg generaţia sa. De altfel, însuşi stilul său se opunea din răsputeri oricărei înregimentări. Nae Ionescu era un om liber în adevăratul sens al cuvântului; gândirii sale el nu-i punea nici o oprelişte. Această libertate de gândire se reflectă în scrisul său abrupt, limpede şi realist. Ca şi Ion Luca Caragiale, cu care a fost uneori comparat, Nae Ionescu reflecta realitatea nudă. Şi apoi nu putea fi considerat neaparat de dreapta un om care avea idei sociale, care condamna sclavajul şi colonialismul. Este drept totuşi că unele dintre ideile sale îl apropiau de Garda de Fier şi în primul rând ideile anti-democratice. Unele dintre aceste idei au fost expuse în cele patru conferinţe ţinute în faţa legionarilor din lagărul de la Miercurea-Ciuc în luna mai a anului 1938. Conferinţele, ţinute sub titlul “Fenomenul Legionar”, au fost publicate în Buletinul Informativ, de uz intern al legionarilor, din anul 1940. În primăvara anului 1940 trecea la cele veşnice Profesorul Nae Ionescu, personalitate controversată, atât în timpul vieţii cât şi după moarte. Profesorul, după cum l-au denumit discipolii săi, rămâne o personalitate marcantă a culturii româneşti. Mai mult decât acţiunile şi gândirea sa politica ceea ce rămâne peren la Nae Ionescu este metoda cursurilor sale şi activitatea sa de publicist, subscrise personalităţii sale debordante şi stilului său original.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*