Cum fiecare procent va conta la alegerile din Decembrie, lupta pentru fidelizarea resturilor de formaţiuni de pe eşichierul politic este tot mai acerbă. Şi chiar dacă nu reprezintă poate nici măcar un sfert de procent din electoratul „captiv”, cele două mari poluri, „usliştii” şi „ard(e)iştii”, poluri cârpite la rândul lor din felurite alianţe, au ajuns să tragă şi de resturile pe care până mai ieri nici nu le mai băgau în seamă. În asemenea condiții, până și scheletul ţărănist a (re)devenit prețios, atragerea unor petice din fragmentatul PNŢCD de altădată părând lejeră și justificată și grație neînţelegerilor dintre taberele din „ciorba” nepusă la masa avocatului Parvenescu. În fine, „tabere” doar cu numele, căci, în politică, mărimea chiar contează, acestea fiind mai nişte „bisericuţe” care au tot tras în dungă clopotul reîntregirii formaţiunii de altădată.
Şi, chiar dacă părea că PNL a făcut cea mai bună mişcare pentru captarea celui mai mare dintre peticele disponibile din masa de garsonieră a electoratului ţărănist, prin atragerea lui Ciorbea în barca USL, alegerea este departe de a-i fi convins pe aceștia. Căci, înainte de a fi fost privită ca o sinceră alăturare pentru întărirea forței liberale, intrarea lui Victor Ciorbea în USL a fost asemuită de bătrânii ţărănişti, care nu pot uita acţiunile din anii 90 ale FSN-ului şi PDSR-ului iliescian, unei mizerabile pactizare cu diavolul roşu.
Or, pentru întâia oară, micul avocat Parvenescu ar putea demonstra detractorilor că nu are capul mare chiar degeaba, alegerea de către acesta, pentru el şi celălalt petic de electorat ţărănist, a taberei portocalii mascată sub sigla ARDeiului, putând împinge ţărăniştii dejamăgiţi de trădarea sindicalistului Ciorbea spre o regrupare. Lucru de care este conştient până şi inconsistentul Crin Antonescu, pentru care, după aducerea lui „Jiji” Becali în PNL, alegerea lui Ciorbea ca încercare de mări numărul votanţilor s-ar putea dovedi o a doua mare greşeală. Dacă acceptăm ca fiind vorba de o greşeală şi nu de croirea unr fisuri într-un partid pe care are indicaţia de a-l fărâmiţa.
De aceea, ieşirea la rampă a fostului preşedinte de republică, fie el şi interimar, sub eticheta de monarhist înfocat nu ar trebui să surprindă. Mai ales că vorbim de un personaj a cărui statornicie se măsoară doar prin nivelul constant de ipocrizie. Iar metamorfozarea lui Crin Antonescu, din preşedintele interimar de republică de mai ieri, dar mai ales din postura de candidat al USL-ului la un mandat de șef de stat, într-un fel de agent pentru impunerea unei monarhii constituționale, poate chiar imediată, nu trebuie căutată într-un crez real, abil mascat până acum, ci pur şi simplu într-un mercenariat pus în slujba propriului interes. Iar prin afișarea unei imagini de monarhist hotărât, Crin Antonescu vrea să agaţe două ţinte aparent distincte.
În primul rând, momirea electoratului ţărănist care se distanţează de Victor Ciorbea după intrarea sindicalistului profitor într-o alianţă în care flutură şi steagul roşu hrebo-iliescian, dar şi captarea electoratului liberal ataşat fracţiunii fidele fostului premier Tăriceanu. Care, după aducerea lui Becali în partid, este şi mai îndreptăţit să agite apele pentru pregătirea debarcării actualului preşedinte neliberal al PNL-ului. Dar pentru ca lui Antonescu să îi reuşească această abordare, croită la limita disperării şi probabil una dintre ultimele edificii „politice” de sub mandatul lui, ar trebui ca toţi liberalii să fie doritori de monarhie. Numai că, dincolo de problema dimensiunii reale a aripii promonarhice, oricum captivă fracţiunii fidele lui Călin Popescu Tăriceanu, Crin ignoră că, astăzi, tot mai puţini regaliști mai trec de latura simbolic-emoţională a ceea ce a însemnat monarhia pentru țară.
Lasă un răspuns