Anicuţa citeşte Coehlo, dar îl preferă pe Neagu; Fănuș Neagu

S-a prăpădit în preajma zilei sale de naştere. După chinuri sisifice. A stat 13 ani ţintuită la pat. Şi cu aceste cuvinte aş putea încheia biografia roabei lui Dumnezeu, Anicuţa. Dar o viaţă de om nu începe şi nu sfârşeşte cu anul naşterii şi al morţii. În acest interval, fie mare sau mic, mai încape ceva de scris sau de nedescris. Eu aş avea dreptul a spune mai multe despre  această fiinţă osândită. Mai întâi, pentru că mi-a fost colegă de clasă. Printr-a treia nu a mai fost promovată şi nu am mai avut ştire despre ea. Pe urmă ne-am întâlnit, pe când casele noastre s-au pomenit hat în hat. Despre anii ei de şcoală ea făcea haz de necaz: „Ştiu şi eu oleacă de carte, poate că eram azi vreo profesoară, dacă nu ardea şcoala când trebuia să trec în clasa a şaptea…

Ca să păşeşti cu dreptul în viaţă aveai de ales vreo şcoală în capitală. De rămâneai în sat ţi se deschideau mai multe orizonturi: fermele de cabaline, ovine, porcine şi bovine. Dar şi brigăzile de tractorişti, viticultori, pomicultori, legumicultori. Cei cu zece clase nu prea aveau mare trecere, pentru că profesiile „uşoare” de şef de echipă, de brigadier sau „socotitor” erau de mult ocupate de cei cu patru clase româneşti. Anicuţa nu a avut mult de ales. Fratele ei, Victor, era şeful fermei de lapte-marfă şi ea a venit pe post de mulgătoare. Muncă grea. Trebuia să fii la fermă pe la ora 5 dimineaţa şi să pleci seara târziu.

De aici i s-au tras şi toate bolile. Cizmele de gumă şi apa rece cu care spăla bidoanele, i-au jucat festa. A căpătat reumatism, apoi i s-au obrintit picioarele, i s-a secătuit inima. Şi a căzut secerată la pat. Dar mai înainte de asta reuşise să înfieze o copilă de a unei nepoate, care pusese coada pe spinare şi plecase să-şi ogoiască căldurile în ţara turcilor. Copiliţa era mică, neînţărcată încă. Şi Anicuţa a crescut-o ca şi pe copilul ei.

La un banchet copios, dat cu un prilej fără ocazie, l-am întrebat pe un ministru destul de dolofan , ce mai citeşte că de scris văd că-i scrie cineva pe la Literatura şi Arta. Frate Ioane, a zis dom” ministru, parcă mai am timp pentru citit, când pe capul meu sunt toate treburile statului?! Mai că i-aş fi dat dreptate, dacă nu aş fi ştiut potenţialul unui cititor, care cu toate că i-a ars şcoala, a reuşit să citească mai mult decât însuşi marele plagiator Victor Ponta. Este vorba de Anicuţa, care aproape mi-a devorat peste mia de cărţi din bibliotecă. La început timidă, fără a face vreo selecţie, citea tot ce-i propuneam. De la un timp, inspirată de emisiunile lui Dan Mihăiescu de la PRO TV, îl solicita pe Andrei Platonov şi Paulo Coelho. Pe Platonov îl mai aveam în bibliotecă în câteva volume şi chiar o traducere în română de către o editură de la noi, dar de Coehlo cel în vogă aveam numai Alchimistul, pe care l-am surghiunit în biblioteca din garaj.

Am fost curios să aflu părerea Anicuţei despre cartea celebrului brazilian, care era de seama ei. Şi răspunsul ei m-a frapat: „Scrie binişor, dar se putea şi mai bine. Are ceva demonic, de om bolnav mintal. Să-mi aduci ceva de Fănuş Neagu. Am auzit că a murit. Dar eu i-am citit numai „Îngerul a strigat”. Are şi el vrăjitoriile lui, dar îs de ale noastre, de la Dunăre.”

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*