Singur în faţa… morţii

La Adunarea Uniunii Scriitorilor, la ultima sa Adunare, a fost prezent şi regretatul Aureliu Busuioc, scriitor de o rară fineţe şi un mare meseriaş al zeflemelei. Chiar din scaunul cu rotile, el nu înceta a arunca replici sarcastice şi tăioase la adresa unor scriitori, care pronunţau în loc de a „radia un nume din buletinul de vot” îi tot dădeau cu a „iradia”.Nu aduceţi Cernobâlul peste noi!, le reproşa Busuioc.

Scriitoarea Eugenia David, care a muncit mulţi ani în incinta Casei Scriitorilor, la redacţia revistei „Nistru”, a privit galeş spre căruciorul lui Busuioc şi a oftat: „Ah, când mi-i amintesc cum treceau pe aceste coridoare Busuioc, Zadnipru,Istru, Lupan, Roşca, se zdruncinau pereţii. Erau frumoşi ca nişte zei. Şi înalţi, şi talentaţi. Busuioc şi Roşca se întreceau în dueluri epigramatice. Istru scria poeme pentru manualele şcolare, iar Busuioc îl pândea să-i dedice vreo parodie pe care era apt s-o” guste” doar „neamţul” Vasile Coroban, unicul care putea să-i convoace la discuţii despre Schopenhauer şi Nietsche , să le recite din Goethe şi Schiller . Bun prieten cu limba germană era şi poetul Paul Mihnea, dar acesta nu prea venea pe la Uniune. A venit de două ori. O dată când s-a lăudat lui Pavel Boţu că are un cititor în satul Chirianca şi a doua oară când a adus vestea că i-a murit cititorul.

Scriitorul Ion Simuţ face o trecere succintă a biografiei scriitorului. „Dintre seniorii actuali ai literaturii basarabene, Aureliu Busuioc (născut în 1928) e din aceeaşi generaţie cu Vasile Vasilache şi Ion Druţă. În literatura de dincoace de Prut, i-ar fi avut alături, dacă aceştia mai trăiau, pe Ion Lăncrănjan şi Ştefan Bănulescu. Alăturarea e numai de vârstă, căci comunicarea sau sincronizarea dintre literatura din Basarabia şi literatura din România nu a existat. Au funcţionat aceleaşi constrângeri ideologice, relaxarea s-a petrecut cam în aceeaşi perioadă (1965-1970), dar stilistic sau tematic e foarte greu de stabilit corespondenţe sau echivalenţe. Aureliu Busuioc a făcut liceul la Chişinău, iar bacalaureatul îl obţine la Timişoara. Ar fi vrut, împreună cu familia, să se stabilească în România. În 1948 începe şcoala de ofiţeri la Sibiu, dar, odată cu schimbarea regimului, este repatriat. În anii 1951-1952, urmează Institutul Pedagogic “Ion Creangă” din Chişinău. Activitatea pedagogică va avea o reflectare semnificativă în ceea ce va face, profesional sau artistic. A fost redactor-şef la “Tinerimea Moldovei” (un echivalent probabil al “Scânteii tineretului” de la noi) şi la revista satirică “Chipăruş” (un fel de “Urzica”). A debutat în 1955 cu un volum de versuri pentru copii şi a mai publicat altele de acelaşi fel. Cu celelalte volume de poezii (Prafuri amare, 1955, Piatra de încercare, 1958, Dor, 1963, În alb şi negru, 1977) era inevitabil să nu rămână îndatorat clişeelor propagandistice şi satirice ale realismului socialist. Poetul se reabilitează în volumele ulterioare: Îmblânzirea maşinii de scris (1988), Plimbătorul de purici (1992) sau Concert (1993). Antologia de poezie basarabeană realizată de Nicolae Leahu în 2004 la Editura Ştiinţa-Arc îl reţine cu patru poeme, alături de poeţii Valentin Roşca şi Petru Zadnipru, din acelaşi contingent. E notabilă imaginea din poemul Bătrânul poet, ca o autoreflectare a propriei situaţii biografice: “Când trece pe stradă Bătrânul Poet,/ bătrânul, grozav de bătrânul Poet,/ se scurge şi timpul atunci mai încet,/ ei bine, cu mult mai încet” etc. Convinge mai ales răsucirea autoironică a sentimentalismului şi a melancoliei: “Suntem poeţi, în felul nostru, toţi:/ Apucă pana, scrie dacă poţi.// Poftim: păduri. Şi stele. Şi câmpie…/ Nu simţi un început de poezie?// (…) Doar luna râde-n ramă albăstrie:/ un corp ceresc. Şi nici o poezie….

Dintr-o activitate literară foarte bogată şi diversă (peste 20 de volume de poezie, proză, teatru, plus alte 25 de traduceri din rusă, engleză şi franceză), cele mai rezistente s-au dovedit în timp romanele Singur în faţa dragostei (1966) şi Unchiul din Paris (1973), reeditate de mai multe ori împreună. A mai publicat volumele de proză Local ploi de scurtă durată (1986), Lătrând la lună (1997), Pactizând cu diavolul (1999) şi Spune-mi Gioni (2003). Deci, o longevitate încununată de o activitate literară impresionantă. Critica literară basarabeană pare să fie unanimă în a considera romanul Singur în faţa dragostei drept scrierea cea mai reprezentativă a lui Aureliu Busuioc, nu numai pentru sine însuşi ca scriitor, devreme ce figurează printre cele mai importante şapte titluri într-o antologie a romanului basarabean din secolul XX, propusă de Mihai Cimpoi în 2004 la Editura Ştiinţa-Arc, Chişinău”.

Acum patru zile, în holul Uniunii Scriitorilor, m-am apropiat de Aureliu Busuioc şi i-am spus că am inclus în cartea despre Serghei Lunchevici amintirile dumnealui despre acest neîntrecut lăutar şi vânător iscusit.

Aş vrea să văd cartea, mi-a zis. Treci duminică pe la mine că totuna nu am să mă duc la Sărbătoarea Vinului. Vii tu cu un vin de Coloniţa.

Duminică m-am luat cu … Ziua Vinului şi i-am telefonat că am să-l vizitez miercuri. Miercuri era târziu. Foarte târziu. Enorm de târziu.Grozav de târziu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*