În momentul derulării evenimentelor din 22 decembrie 1989, minoritatea maghiară, majoritară în zonă, ştia foarte bine ce avea de făcut, pe când românii s-au trezit în faţa faptului împlinit. Pentru maghiari, lucrurile erau bine puse la punct. Românii primeau bilete pe sub uşi să plece până nu e prea târziu. Erau sfătuiţi de prietenii maghiari că „va fi o perioadă foarte grea, nu mai putem duce jugul de sub Ceauşescu. Cine ştie ungureşte poate sta, cine nu, nu!”. În primele 24 de ore, după 22 Decembrie 1989, UDMR era organizat până în cele mai mici detalii. Organizaţia revoluţionară a micilor gospodari, filială a UDMR la ţară, s-a îndreptat spre CAP-uri, unde cu virulenţă, „micii gospodari maghiari” au distrus tot sectorul zootehnic, de plâng şi acum oamenii după şeptelul sacrificat atunci. Prin intelectualitate şi preoţi, s-a propagat o puternică atitudine antiromânească. Oamenii de rând sunt paşnici. Dar prin trenuri, românii au fost atacaţi. Un lider UDMR, voia, atunci, să arunce în aer clădirea centrală din Miercurea Ciuc în care se află toate instituţiile reprezentative ale judeţului, prefectură, consiliu etc.
Maghiarii, ca grup etnic, sunt oameni buni, foarte harnici, cinstiţi, de cuvânt. În loc ca aceste trăsături să genereze premise pentru o convieţuire liniştită, toţi trăiesc sub semnul incertitudinii. Nu sunt relaxaţi pentru că îşi propun idealuri irealizabile, adică România să fie stat multinaţional şi ei să fie o componentă naţională alături de români, iar limba maghiară a doua limbă oficială. În Harghita, sunt multe familii de români asimilate de maghiari. În familiile mixte, unii au trecut la maghiari. Copiii, în general, sunt trecuţi la naţionalitatea maghiară.
Un peripliu prin şcolile din judeţul Harghita a dezvăluit că în nici o şcoală nu exista tricolorul românesc. În privinţa limbii române, concluzia a fost că dacă nu se iau măsuri de învăţare a ei ca, limbă oficială sau limbă de stat, limba română va dispare. Maghiarii păstrează câte o profesoară de limba română doar ca s-o arate celor de la Bucureşti când vin în control. Absolvenţii de liceu ştiu să spună numai ”Bună ziua”. Maghiarii vor ca la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj să-i aducă pe ungurii de peste tot, dar să-i finanţeze statul român. La Sovata, statuia lui Nicolae Bălcescu a fost rasă.
Ca grup etnic, maghiarii suferă de boala negaţiei „nu” în toate vremurile. Pe români nu-i acceptă în instituţiile lor. Pe secui nu-i acceptă decât ca maghiari ca să-şi împlinească procentul necesar. Prin tot ce fac înfruntă şi dispreţuiesc autoritatea statului român. Flutură steagul maghiar oriunde şi fac din imnul Ungariei o rugăciune. Au o educaţie naţionalistă. Statutul lor de minoritari este foarte bine conştientizat, ca şi misiunea istorică de organizare şi apărare a graniţei imperiului. Sunt organizaţi pe principii militare ca minoritari şi militari.
În schimb, dacă românii, în puţinătatea lor, îşi afirmă identitatea naţională sunt „extremişti”, „funarişti” şi „vetrişti… Liderii români atrag atenţia guvernanţilor actuali şi viitori că fără cultură românească ne pierdem identitatea naţională şi maghiarii vor face ce vor cu noi, cultura fiind oxigenul care ne păstrează fiinţa naţională şi ne conferă un loc de prestigiu în ierarhia de valori a Europei şi a lumii. Cultura, învăţătura conferă poporului libertate de gândire, putere de discernământ, capacitate creatoare, de aceea dezvoltarea lor trebuie să devină o prioritate naţională în Covasna şi Harghita, zone care au un handicap prin alungarea unei mari părţi a intelectualităţii româneşti în anii 1989-1990. Din păcate, activităţile culturale realizate de români nu au nici un sprijin financiar din partea autorităţilor locale, lor spunându-li-se că nu sunt fonduri, în timp ce pentru maghiari se găsesc.
În deprinderea lor de secole de apărare a graniţelor, maghiarii se organizează şi se mobilizează rapid. Specific comportamentului lor este că în relaţiile individuale sunt rezonabili, dar în stradă, ca gloată, îşi pierd echilibrul, devin agresivi şi de nerecunoscut. La aceste stări nu trebuie să se ajungă că atunci situaţia scapă de sub control, cum s-a întâmplat de atâtea ori în istoria nefastă a românilor, deveniţi cel mai adesea victime.
Maghiarii au un program de obiective pe etape: consolidarea învăţământului, bisericii şi administraţiei; utilizarea strategiei: întâi acţionează şi apoi legiferează (prin ea românii sunt puşi în faţa faptului împlinit şi, apoi, se cere legalizarea acelui fapt, strategie care la guvernanţii români fără fermitate şi care se tem de reacţiile Occidentului a dat rezultate); puternica implicare politică a bisericii în realizarea programului etnocentric, care le ordonă enoriaşilor inclusiv pe cine să voteze; amplasarea de inscripţii bilingve prin hotărâri ale Consiliilor Local; autonomie extinsă, termen confuz, prin care semnifică: autoguvernare, autodeterminare, rupere, desprindere, autonomie individuală, autonomie colectivă etc.; elaborarea unei constituţii proprii în care Art. 1. că România este stat naţional suveran şi independent, unitar şi indivizibil este reformulat; dezvoltarea pe bază regională cu armată proprie, cu două limbi oficiale, drapel etc.
Românii nu au nimic comun cu extremismul, sunt de acord cu drepturile maghiarilor, dar vor să aibă şi ei drepturi, ca toţi românii din ţară. Toleranţa lor nu-i ajută întotdeauna, devine povara bunătăţii noastre. Deşi este o calitate a supravieţuirii, toleranţa se soldează pentru ei şi cu pierderi. Oamenii îşi pierd identitatea de români. Copiii, după patru clase, învaţă în limba maghiară pentru că nu sunt şcoli. Problemele şcolii româneşti sunt umilitoare, sunt ignorate, iar prin ignorare se ajunge la izolarea românilor de fraţii lor români din ţară. Maghiarii susţin că s-au născut aici şi de aceea sunt stăpâni. Cartea românească pătrunde tot mai greu, pe când Budapesta vinde în Harghita de cinci ori mai multe cărţi decât în Ungaria. În ceea ce priveşte presa centrală, nuanţele sunt foarte importante. Presa centrală nu reflectă nici nuanţat, nici suficient problematica relaţiilor interetnice. Presa maghiară profită de greşelile din presa centrală şi îşi vinde propriile ziare şi interese.
Din fericire, românii au alături Biserica. Așa cum subliniază și sociologul Ioan Lăcătuşu există o fericită simbioză dintre biserică şi idealul naţional cu profunde rădăcini în istorie. Mai mult ca în orice parte a ţării, în Sud-Estul Transilvaniei, spune autorul amintit – biserica ortodoxă a identificat idealul ei creştin cu cel naţional, lucru uşor de observat în conştiinţa publică şi în relaţiile interpersonale din satele cu populaţie etnic mixtă în care biserica „ortodoxă” însemna biserica „românească”, iar o seamă de termeni primesc atributul de „românesc” precum, „religie românească” sau „valahă”, „cimitir românesc” sau „preot român” etc. Iar românii, lipsiţi de statute sociale, averi sau alte bunuri materiale îşi păstrează cu străşnicie singura lor bogăţie: lăcaşurile de cult.
Așadar, poporul român are o mare calitate: toleranţa. El trăieşte însă o mare dramă: este minoritar în propria-i ţară, în centrul ei, iar cei ce o conduc, guvernanţii, politicienii în general, nu-l înţeleg. Adesea, nici măcar nu-l ascultă…
Lasă un răspuns