Când Mădălin Voicu ne ironiza, nu cu mulţi ani în urmă, că peste câteva decenii numele ţării se va scrie cu doi de „r”, ne-am mulţumit să-l privim cu dispreţ. Atât! Nu l-am sancţionat pentru ofensa pe care ne-o aducea şi am continuat să-i acceptăm senini „judecăţile” de „gherţoi” azvârlite pe ecranele diverselor televiziuni. Numai că, „politicianul” ştia el ceva, iar vorbele lui nu erau trompetate la întâmplare. Căci, în aceeaşi vreme în care oracolul-lăutar al ţiganilor (sau al nostru?!) se producea prin emisiunile TV, valorile şi identităţile neaoşe ne erau şterpelite în umbra veşnicei noastre indiferenţe, confiscate şi ţiganizate. Era epoca în care muzica populară era furată printr-un pervers proces de manelizare, ca prim pas spre împlinirea unei prorociri de lăutar neepigonic. O confiscare a reperelor unei ţări, întreprinsă pe scară tot mai largă, atât prin „împrumuturi” culturale în favoarea ţiganilor, cât şi prin ţiganizarea ei politică şi socială. Căci un proces l-a mascat pe celălat şi viceversa…
Şi cam tot în vremea în care Mădălin Voicu ne lua peste picior, se înfiinţa încă o asociaţie menită a ne batjocori chiar în vatra noastră. O insultă continuă care avea să testeze elasticul sensibilităţii şi implicării noastre vocale şi care, deşi întins peste limite, nu a plesnit peste frunţile acelor capete încinse ale ţiganilor politico-elitişti, ci a înnodat şi mai abitir procesul de furt identitar.
A apărut atunci o asociaţie a… Vetrei Româneşti! Dar dar nu a aşezământului nostru identitar-strămoşesc, ci a unui cazan de lături minoritare. Scursura unei asociaţii a ţiganilor care a trecut la vremea respectivă neobservată. Pentru că furtul, oricare ar fi el, de la butelii la „împrumutul” identitar şi de filon naţional s-a făcut în linişte, ţiganii „şparlindu-ne” din buzunare nu doar portofelele şi actele, ci identitatea însăşi. O asociaţie care, de la o vreme încoace, a început să „iasă” în lume, afisându-şi la vedere nu doar patalamaua ofensatoare la adresa vetrei noastre strămoşeşti, ci şi toate celălalte hoţii de nume şi tradiţii preluate în „romani”.
În numele unei abuzive discriminării pozitive, ca un bici de care Europa s-a folosit să ne înveţe să fim, fireşte, „europeni”, asta până s-a trezit cu un val de indoeuropeni prin dânsa, a fost creată şi această structură ţigănească cu pretenţii de reprezentare. Asociaţia Caravana Minorităţilor Vatra Românească… Aceasta este una din urmările permisivităţilor de care am dat dovadă. Este mulţumirea pe care o primim pentru că le-am permis să intre în şcoli şi facultăţi pe locuri speciale, că le-am tipărit alfabete şi manuale în „romani”, că am acceptat să-i spunem limbii lor „romani” şi nu ţigănească cum e ea ştiută. Este răsplata pentru cumsecădenia de a-i fi lăsat, plecând de la premiza că sunt cei mai buni interpreţi lăutari, să ne confişte folclorul vers cu vers, că ne-am lăsat umiliţi până acolo încât să ne veghem reciproc, sub ameninţarea a vari asociaţii antidiscriminare, pentru a nu le mai spune carecumva ţigani, ci „rromi”. Şi atât de bine ne vegheam reciproc că, de nu s-ar fi săturat Europa de „rromi” încât să dea cu mofturile apărătorilor lor de pământ, să le zică sadea „ţigani”, pesemne multe amenzi s-ar fi strâns la bugete… Pentru a plăti alte şi alte programe în numele discriminării pozitive. Cât terci am putut înghiţi de dragul de a sta la masa celor mari, a Europei însăşi, avem acum ocazia să constatăm când toate acele structuri jignitoare la adresa fiecăruia dintre noi ies la iveală.
Este evident că totul a fost dirijat cu buna ştiinţă a fiecărei ocârmuiri. De la aurul „lui Iliescu”, foile de tablă din zinc de pe conductele magistralelor devalizate şi furtul de fier din socialismul pe care l-am dat la groapa de gunoi a capitalismului, la cămătăria şi traficul de te miri ce de astăzi. De la mestecatul în cazan a orătăniilor furate din curţile românilor, din sărăcia pe care ţiganul o fură de nu-i rămâne nici numele, la festivalurile „tradiţionale” de astăzi în care ospăţul se taie în felii (de „mămăligă ţigănească” ori „sarmale ţigăneşti”) din tradiţiile noastre furate, confiscate, batjocorite. Identităţi întregi furate, căci, şmenarul de ieri este hoţul de valori, tradiţii şi identităţi de astăzi. Toate furate din vatra în care i-am lăsat să prospere.
Cum a ajuns o asociaţie să primească în numele ei denominaţia „românească” în condiţiile în care de ani buni, firmele şi fundaţiile trebuie să cerşească acest drept de la guvern, cu aprobări speciale pentru a avea dreptul să se identifice cu termeni precum „naţional” sau „românesc”, rămâne o întrebare la care probabil politicienii etniei, dar nu numai, au avut răspunsul din prima clipă în care Mădălin Voicu punea cei doi de „r” în numele ţării. Dar mai suntem şi în faţa unei inconștienţe, desigur, în cel mai fericit caz, a acelui judecător care, dincolo de logica istorică, a consimţit să dea undă verde unei asociaţii având în denumire o alăturare de cuvinte care aduce atingere mileniilor de istorie. Şi oare cât de tulbure la minte trebuie să fi fost acesta, dacă nu un suflet vândut, pentru a permite sacrilegiul alăturării ideii de minorităţi cu „vatra românească”?! Şi cum s-a permis folosirea unei denumiri rezervate, Vatra Românească, de către primul grup de huligani de identităţi care a emis pretenţii asupra acestei denumiri?
Probabil, răspunsul îl găsim, în galbenii rupţi din salbele soioase şi puşi în palma unor trădători de neam şi ţară… Iar de nu vom fi atenţi, vom ajunge să fim batjocoriţi şi prin alte asemenea denumiri abuzive, de la „asociaţia rromilor daci” ori „academia rromă”, la „partidul unităţii naţionale a rromilor” sau chiar scrierea numelui ţării aşa cum „a văzut” oracolul-gherţoi.
Lasă un răspuns