„Deşi ne-am aflat în faţa unor cazuri care au impus chiar întocmirea actelor specifice situaţiilor de calamitate, estimăm că plantaţiile pierdute în acest an se vor reface”

afirmă doamna ing. Liliana Badea, șeful Ocolului Silvic Snagov

La începutul unei luni de toamnă pe care probabil nici Bacovia nu ar reuși să o mai cuprindă într-un vers al melancoliei ruginii, ci, mai degrabă, în cel al unui cireşar întârziat, am poposit  pentru un răgaz jurnalistic în cadrul Ocolului Silvic Snagov, în inima pădurii, parte cândva a Codrilor istorici ai Vlăsiei, astăzi trupuri de pădure răzleţ rostogolite epigonic în amintirea măreţiei de altădată a codrului, rămas frate cu românul căruia i-a căzut pradă, ca într-o doină de jale, sub topoare şi, mai târziu, sub drujbele nemiloase și hrăpărețe. Am  avut, astfel, onoarea de a ne fi  gazdă de excepție doamna inginer Liliana Badea, șeful Ocolului Silvic Snagov, distinsa și plăcuta noastră însoţitoare pe firul relatărilor în inedita tentativă de dezlegare a tainelor muncii pe care o depun inginerii silvici și toți pădurarii pentru a menţine frăţia bătrânului codru cu noi ceilalţi… Căci, din fericire, chiar şi aşa, desprinse și împuținate din întregul lor secular, pădurile de azi oferă încă, grație unor profesioniști destoinici precum doamna inginer, încântare ochiului de călător dar, mai ales, necesarul de aer curat pentru Capitală şi împrejurimile sale.

*

A fost o reală surpriză să aflăm în cadrul documentării pentru acest interviu că, într-o meserie ce se credea a fi exclusiv apanajul bărbaților, o femeie delicată dar plină de forță conduce unul dintre cele mai importante ocoluri silvice din țară! Am aflat, stimată doamnă inginer,  că această profesiune este pentru dumneavoastră o tradiție de familie și că, după o scurtă carieră în domeniul didactic, ca profesor de specialitate în cadrul Grupului Școlar Silvic „Th. Pietraru” din Brănești, ați ales Ocolul Silvic Snagov. Am mai aflat, de asemenea, că, după 11 ani în care v-ați ocupat în cadrul acestei unități de problemele legate de refacerea pădurilor și investiții, în această primăvară ați fost numită șef al ocolului. Dați-mi voie să cred că, având lângă noi oameni al căror suflet se leagă de însăși viața pădurilor țării, de ființa Codrilor Vlăsiei, în cazul dumneavoatră, putem fi siguri că pădurile de astăzi vor rămâne întregi, atât de întregi cât au rămas după ştirbirea lor de către unii înaintaşi şi contemporani nesocotiți, pentru a lăsa moştenire acest tezaur al aurului verde  celor ce vor veni după noi. Cu oameni ca dumneavoastră în mod sigur…

– Vă mulțumesc și nu pot decât să-mi doresc ca revista „Națiunea”, un cronicar peste timp aproape la fel de vechi precum primele consemnări ale silviculturii noastre științifice, să ne fie mereu aproape. Căci, pădurea este cu adevărat „cel dintâi templu al omului”. Un templu ale cărui mărginiri se desfășoară, la nivelul Ocolului Silvic Snagov, în zona de câmpie plană din jurul Bucureştiului, întinzându-se din lunca Ialomiţei până la valea râului Cociovaliştea şi de la limita nord-estică a judeţului Ilfov, până în raza judeţului Ialomiţa, într-o suprafaţă totală de 9 609 de hectare fond forestier de stat, la care se adaugă alte 810 de hectare de pă­duri proprietate privată.

– Referindu-ne la suprafaţă actuală a ocolului și făcând referire și la experiența dumneavoastră didactică, aș vrea să începem acest dialog prin amintirea unui fapt istoric: există surse documentare care vorbesc, în acești vechi Codri ai Vlăsiei în care ne găsim, despre defrişări nemiloase, asemănătoare celor la care a asistat şi generaţia noastră după 1990, un asemenea „masacru” producându-se, după cronicarii silvici pe o perioadă de numai zece ani, între 1840-1850, când s-a tăiat mare parte a pădurilor Barboşi şi Ghermăneşti…

– Istoriceşte vorbind, ne aflăm în epoca proprietăţilor mânăstireşti şi boiereşti. Astfel, dacă pădurile din zone precum Săftica-Baloteşti, Mecheaua, Moara Săracă, Brânzeasca ori Eliza Soare aparţineau unor cunoscute familii boiereşti, precum Bibescu, Văcărescu, Calimachi ori Lahovary, marea majoritate a pădurilor alcătuind Codrii Vlăsiei aparţineau Mitropoliei din Bucureşti, precum şi mânăstirilor Ţigăneşti, Cotroceni, Căldăruşani, Snagov ori Radu-Vodă. Mai găsim şi trupuri de pădure aparţinând unor entităţi bancare sau caritabile, precum „Banca de Credit” sau „Eforia Spitalelor”, dar, în mare măsură putem vorbi de un fond forestier parte a averilor mânăstireşti. Iar realitatea este că în timpul proprietăţii mânăstirilor asupra pădurilor s-au înregistrat exploatări neorganizate, astfel încât arborii cei mai falnici, precum stejarii seculari ai Vlăsiei, au fost tăiaţi pentru diferite întrebuinţări. Apoi, pe lângă pierderea unor arbori extrem de valoroşi, prin exploatarea iraţională s-a permis şi extinderea speciilor de mai mică valoare, precum teiul şi carpenul. De aceea, în 1863, asistăm la o secularizare a averilor mânăstireşti, părţi din ceea ce a mai rămas din falnicele păduri ale Codrilor Vlăsiei trecând în patrimoniul Statului. Sunt primele momente de reglementare a felului în care trebuie exploatată o pădure pentru a o lăsa moştenire şi generaţiilor următoare. Astfel, după ce pădurile intră în administrarea unui Serviciu silvic din cadrul Ministerului de Finanţe, exploatarea acestora este reglementată prin „Leguirea pentru cruţarea pădurilor de pe moşiile mânăstireşti şi altele”, introdusă mai întâi în Moldova, şi extinsă apoi şi în Ţara Românească prin secularizare.

Poate părea ciudat faptul că la acel sfârșit de secol XIX, toate pădurile să fie preluate spre administrație de Ministerul de Finanţe! Și totuși, atunci au fost introduse  şi primele norme prin care se încerca o „cruţare a pădurilor”, după cum se exprimaseră înaintașii noştri prin prima lege dedicată fiinţei vii a pădurilor. Era însă vorba în mod real de o măsură de protecţie faţă de exploatarea necontrolată sau, pur şi simplu, de o încercare de a transfera resursele valoroase date de exploatarea masei lemnoase în beneficiul imediat al Statului?

– Sunt într-adevăr primele norme de organizare şi amenajare a pădurilor, prin „leguirea” adoptată la 1863 impunându-se ca „pădurile de stejar şi brad de pe fiecare moşie” să nu cuprindă „mai puţin de 80 de parchete”, la celelalte specii numărul minim de parchete fiind de 40. O reglementare care aproxima ca necesitate faptul că „trebuie să se lase un copaciu la fiecare prăjină de loc”, ceea ce echivala cu 56 de rezerve la hectar. Câţiva ani mai târziu, în 1870, Ministerul de Finanţe introduce şi un prim model de statistică şi de amenajament, ca o preocupare de a privi pe termen mai lung exploatarea pădurilor, prin aceste măsuri toate exploatările din pădurile Statului şi ale persoanelor publice trebuind să facă obiectul unor documentaţii, în speţă reglementări de tăieri pe cicluri de 30-40 de ani, cu asigurarea rezervelor la hectar.

O viziune care nu a reuşit să salveze însă pe de-a întregul aceste păduri, dar intervenţia Statului a fost cât se poate de necesară…

– Din nefericire, pădurile rămase în afara patrimoniului de stat sau a Domeniilor Coroanei – căci trebuie să amintim că, în 1884, pădurile Buriaşu şi Scroviştea aveau să treacă în adminstrarea Domeniilor Coroanei – au avut foarte mult de suferit, mai ales din cauza fărâmiţării proprietăţilor prin moşteniri, vânzări sau defrişări în vederea extinderii terenurilor agricole. De aceea, putem spune că a fost o perioadă de căutări şi de tranziţie, care, în cele din urmă, ne-au condus spre primele studii având caracter ştiinţific. Pot să remarc, astfel, întocmirea unui amenajament silvic în 1890, pentru pădurea Barboşi-Ghermăneşti, după care, în 1911, putem vorbi de amenajamentul realizat de către absolvenţii Şcolii de Silvicultură, lucrare completată prin memorii privind „extragerea arborilor vicioşi”. Şi vorbim despre primele studii științifice de îngrijire și curățare a pădurii, care s-au dovedit extrem de necesare începând cu anul 1928, când s-a manifestat un intens fenomen de uscare în masă a ulmului, doi ani mai târziu fiind întocmit un memoriu vizând încercările de regenerare „în ochiuri”.

În perioada proprietăţii mânăstirilor asupra pădurilor Codrilor Vlăsiei, după cum știm, s-au consemnat pierderi irecuperabile de stejari seculari. Păduri întregi care au fost pierdute pe vecie. Totuși, s-a reușit stoparea acestor defrișări masive? Şi care a fost situaţia în cazul pădurilor intrate în proprietatea Domeniilor Regale?

– În 1897, o comisie a întocmit amenajamentul pădurilor Ciolpani, Hereasca şi Ciogâia. Deși s-a aplicat mai bine de două decenii, s-a constat că stejarul nu se regenerează doar prin măsurile științifice de recoltare, trecându-se la semănări directe cu ghindă. Situația pe care o aveam înainte prin exploatările total necontrolate s-a îmbunătățit semnificativ. Bunăoară, între 1906 şi 1930, în pădurea Snagov, pentru a da numai un exemplu, s-au executat doar tăieri de îngrijire. Mai mult, în 1924 s-au executat în câteva parcele din partea sudică a pădurii tăieri în ochiuri cu 15-20 metri în care s-au practicat semănături cu stejar şi frasin. În ceea ce priveşte pădurile aflate în administraţia Domeniilor Coroanei – ne referim desigur la cele aflate pe actuala aşezare a Ocolului Silvic Snagov – între 1904 şi 1905 s-a întocmit un amenjament pentru pădurile Buriaşu şi Scroviştea, cu regenerări bazate pe însămânţări naturale şi artificiale. Procedura de amenajament a fost revizuită în 1921 şi 1933, menţinându-se în general bazele anterioare, astfel încât putem spune că aceste păduri au beneficiat de un tratament mai favorabil.

Aidoma unui inel de viaţă din trunchiul unui arbore, anul 1948 a schimbat radical situaţia pădurilor… Este vorba de momentul naţionalizării care, referindu-ne strict la specificul tehnic de exploatare a pădurilor, fără a intra în drama acelor momente, a dus la aplicarea primelor măsuri unitare de exploatare la nivelul întregii ţări.

– După naţionalizare, pădurile situate pe teritoriul actualului ocol silvic au făcut obiectul a şase etape de gospodărire. Nu vom intra în detalii tehnice, dar vom aminti câteva etape esenţiale. Astfel, între 1950 şi 1953, parte a primei etape derulate până în 1959, au fost amenajate, după normele tehnice unitare specifice pentru toate pădurile ţării, şi trupurile din sfera actualului ocol. Din păcate, cum la data aceea, pădurile erau degradate sau brăcuite, dar şi afectate de secetele repetate, fiind lovite de fenomenul uscării în masă, soluţiile prevăzute, justificate în cazul unui arboret normal şi sănătos, s-au dovedit nepotrivite. Mai mult, după apariţia unei legiferări în anul 1954, s-au sistat tăierile de produse principale. Acest lucru a intensificat procesul de uscare, în special ca urmare a stopării tăierilor de regenerare, mai exact, extragerea arborilor uscaţi sau atacaţi de dăunători, care aveau să fie recoltaţi mai mult ca produse accidentale. Așadar, în loc să se oprească procesul de uscare care avea să rărească şi mai mult arboretele, a avut loc o intensificare a procesului. Ba, s-a ajuns până acolo încât, în cadrul extragerii de produse accidentale, s-a tăiat pe suprafeţe întinse, cele mai afectate fiind pădurile Snagov Parc şi Barboşi. În a doua etapă, între 1960 şi 1969, s-a urmărit preponderent lichidarea arboretelor degradate, a celor cu uscare puternică, iar prin semănăturile cu ghindă s-a refăcut în mare parte compoziţia anterioară a stejarului în cadrul arboretului. Au fost vizate pădurile Scroviştea şi Hereasca, Buriaşu, Snagov-Parc, Barboşi Ghermăneşti, Vlădiceasca şi Săftica. De remarcat că în zonele cu intensă afluenţă a turiştilor, specifice locației Snagov-Parc, s-a urmărit transformarea arboretelor  într-o structură grădinărită. Etapa a treia s-a întins pe deceniul următor şi s-a remarcat prin faptul că, pentru întâia oară după regenerarea din deceniul anterior, s-a putut vorbi şi despre o recoltare semnificativă de produse principale. Din păcate, tăierile de îngrijire au fost neglijate comparativ cu deceniul anterior, astfel că au apărut evidente tendinţe de invazie a arboretului cu tei şi carpen.

– Toate aceste date vin ca o reconstituire peste timp pe baza dovezilor vii, a trupurilor de pădure în sine, căci, anul 1989, a însemnat un alt „inel” de necunoscute în evoluţia acestor păduri…

– Într-adevăr, la sfârşitul anului 1989, arhiva Ocolului Silvic Snagov a ars în mare parte. De aceea, constatările noastre se pot rezuma la reliefarea unor aspecte având caracter general. Putem spune, vizitând toate aceste trupuri de pădure, că lucrările de degajări, curăţiri sau de împăduriri s-au aplicat calitativ corect, dar se poate intui un proces de regenerare care s-a situat cu mult sub nivelul necesităţilor. Oricum, trebuie menţionat că Ocolul Silvic Snagov a trecut în deceniul 2000-2009, în urma aplicării legii fondului funciar şi a altor acte legale specifice, printr-o serie de schimbări, suprafaţa păduroasă diminuându-se cu peste 650 de hectare, circa trei la sută, iar suprafaţa în producţie a scăzut cu 346 de hectare, aproximativ patru la sută din fond. Astăzi, ca urmare a unor măsuri specifice, ne putem mândri cu faptul că indicele de împădurire este de 95,4 la sută, ceea ce dovedeşte o utilizare corespunzătoare a terenurilor.

– Activitatea de regenerare pe teritoriul Ocolului Silvic Snagov este remarcabilă şi merită o detaliere pe măsura eforturilor pe care le-aţi întreprins şi le întreprindeţi an de an…

– Procesele de regenerare a pădurilor sunt esenţiale pentru menţinerea vegetaţiei forestiere, asigurarea continuităţii producţiei de lemn şi consolidarea ecologică. Este vorba de un proces ce se realizează treptat, pe măsură ce pădurea ajunsă la vârsta exploatării dispare şi este înlocuită de o nouă generaţie. În general, vorbim de regenerarea cu aceleaşi tipuri de specii, dar nu este obligatoriu. De exemplu, în primăvara acestui an, am avut şase hectare de împădurire, în mare parte folosind aceleaşi specii. Pe trei hectare, după exploatarea arboretului matur şi pregătirea terenului cu utilaje grele, am plantat stejar pedunculat în amestec cu frasin şi specii de ajutor, iar pe celelate trei am optat pentru împăduriri integrale, tot cu stejar pedunculat, în special pentru împădurirea terenurilor reprezentate de poieni şi goluri. Specia principală a fost reprezentată de stejarul pedunculat, acesta fiind mai rezistent la conditiile specifice ecosistemului, dar am apelat şi la alte specii valoroase precum frasinul, paltinul şi cireşul.

Nu putem ignora condiţiile climatice deosebite din acest an. Perioadele de secetă au fost extreme de lungi, peste 50 de zile consecutive, şi, în mod cert, pierderile pe ansamblul ocolului silvic nu sunt de neglijat. Putem vorbi despre pierderi între limitele posbilităţii de refacere, sau situaţia este cu mult mai gravă decât putem anticipa străbătând aceste păduri?

– Temperaturile caniculare şi seceta din perioada iulie-august au determinat anumite pierderi în plantaţiile de puieţi. Deificitul de apă din sol a atins cote îngrijorătoare, iar pierderile la nivelul plantaţiilor cu vârsta de unu-doi ani s-au cifrat la circa 15 hectare. Deşi ne-am aflat în faţa unor cazuri care au impus întocmirea actelor specifice situaţiilor de calamitate, estimăm că plantaţiile pierdute se vor reface procentual începând chiar din această toamnă, mai ales că vizăm o masivă acţiune de împădurire pe o suprafaţă de 22 hectare. Oricum, faptul că am înființat în fiecare an pepiniere, ajungând în prezent la un total de 107 ari pentru puieţi forestieri şi 14 ari pentru puieţi ornamentali, putem spune că suntem pregătiţi. Cu toate pierderile, putem vorbi de peste 204 000 bucăţi puieţi apţi de plantat. De altfel, în primăvară au fost execuatate semănături în câmp pe 30 ari, din care 24 ari salcâm, iar suprafeţele au fost astfel dimensionate pentru a putea pune le dispoziţia primăriilor locale şi populaţiei din zonă puieţii necesari. Din păcate, primăriile nu s-au grăbit să înainteze o situatie a necesarului. Totuşi, din experienţa anilor trecuţi, ne aşteptăm la solicitări de diverse sortimente de puieţi. Nu putem neglija, e drept,  faptul că înregistrăm încă un deficit la puieţii de stejar pedunculat, deși am produs în pepinierele proprii peste 28 000 de asemenea puieţi, iar asta în special ca urmare a faptului că stejarul este în declin în ceea ce priveşte fructificaţia, dar am prevăzut ca în această toamnă să recoltăm ghindă de stejar pedunculat pentru înfiinţarea de noi pepiniere şi asigurarea de semănări. Pe de altă parte, am înfiinţat şi pepiniere cu specii de răşinoase ornamentale, pentru înfrumuseţarea spaţiilor verzi.

– Chiar dacă nu sunt, încă, de un interes deosebit, neputând vorbi de organizarea unor partide de vânătoare de interes internaţional, ori de psoibilitatea recoltării unor trofee, nu putem neglija potenţialul cinegetic al fondurilor de vânătoare de pe cuprinsul Ocolului Silvic Snagov…

– Pe cuprinsul celor 11 fonduri de vănătoare de pe suprafaţa Ocolului Silvic Snagov, trei arondate ocolului, restul altor proprietari, se întâlneşte ca vânat principal mistreţul, iar secundar căpriorul şi iepurele, fiind de amintit şi alte specii precum fazanul, potârnichea, prepeliţa, vulpea, viezurele şi jderul. Nu vorbim despre fonduri de vânătoare având ca specific imediat recoltarea de trofee, pentru că obiectivul nostru este acum sporirea efectivelor de vânat până la atingerea unei densităţi optime. Astfel, măsurile cingetice aplicate urmăresc protecţia, îngrijirea şi recoltarea de vânat în sopul realizării unui efectiv de reproducţie. În plus, trebuie să ţinem cont şi de faptul că obiectivul principal al pădurilor din Ocolul Silvic Snagov îl reprezintă producerea de lemn, iar structura pădurii va fi menţinută în acest scop. De aceea, măsurile de natură să crească potenţialul cingetic sunt oarecum limitate. Noi putem asigura o ameliorare a condiţiilor de viaţă ale vânatului prin asigurarea hranei, adăpostului şi protecţiei. Hrana naturală şi artificală o procurăm din culturile forestiere şi agricole, precum şi din ogoarele înfinţare în acest scop. Ea este preparată şi adusă în hrănitori în raport de efectivul de vânat şi numărul de zile în care acesta trebuie hrănit. O problemă de optimizare o reprezintă asigurarea adăposturilor, acestea având un rol esenţial în a apăra vânatul de dăunători. Condiţiile cele mai bune le oferă în acest sens vegetaţia mixtă constituită din arbori şi arbuşti.

– În finalul acestui plăcut dialog, să amintim și faptul că, deşi suntem într-o zonă de câmpie, potenţialul Ocolului Silvic Snagov, dincolo de producţia de masă lemnoasă, este surprinzător de mare…

– Da, vorbim despre recolte de fructe de pădure, precum măceşe, coarne, porumbe, fructe de păducel, care au condiţii excelente de dezvoltare, recoltări anuale semnificative de ciuperci comestibile, de la hribi şi ghebe la bureţi iuţi, dar şi numeroase plante medicinale. Amintim florile de tei, soc, muşeţel, mentă, frunzele de mentă şi urzică, dar şi sunătoarea, păpădia şi coada şoricelului. Iar cum teiul ocupă prin cele aproape 1800 de hectare o suprafaţă semnificativă, resursele melifere sunt şi ele de importanţă.

– Vă mulţumesc şi promitem că vom reveni la momentul demarării acţiunilor de împădurire din primăvara anului viitor!

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*