Dacoromânistica – fundament a renaşterii naţiunii

Dacoromânistica este cunoscută ca ştiinţa despre conştiinţa, acţiunile şi inacţiunile naţiunii dacoromâne de la începuturi şi până în viitorii posibili. Mai poate fi denumită ca fiind istoria, cultura şi civilizaţia dacoromânilor (a atlanţilor, pelasgilor, ramanilor, traco-geto-dacilor, sciţilor, goţilor, valahilor etc.) vieţuitori de peste zece milenii în vatra strămoşilor noştri.

În concepţia curentă termenul de dacoromân surprinde în realitatea obiectivă tot ce este românesc, dac, începând de la atlanţi, pelasgi, ramani, traci, geto-daci, sciţi, goţi, valahi cu extensiile lor cunoscute. Consider că şi romanitatea este o extensie a dacoromânităţii, aşa cum este şi latinitatea, ori toate populaţiile străvechi din Balcani şi imediata vecinătate, de la izvoarele Dunării până în nordul Caspicii, Marea Baltică, Marea Mediterană şi Orientul Apropiat şi Mijlociu. Cercetările au fost dintotdeauna sub aspectul identitar, pentru că înaintaşii noştri şi au pus mereu întrebările existenţiale primordiale de genul cine suntem, de unde venim, încotro mergem. Dacoromânistica, aparent, nu a captivat la nivel conceptual prea mult pe românii de ieri, la nivel academic oficial, dar nevoia de identitate naţională în vremuri de criză creşte. Statul român, prin instituţiile sale emblematice este tributar concepţiei latiniste, romaniste. Deschiderile sunt făcute de cercetători independenţi, de unele dintre societăţile culturale ale societăţii civile care au diseminat unele idei care privesc ipoteza culturală dacică pe linia Densuşianu, Hasdeu, Eminescu şi ceilalţi.

Pe axa timpului, dacoromânistica însumează toată istoria, cultura şi civilizaţia naţiunii care apar în istorie în diferite ipostaze, în cazul nostru, cea dacoromână. Consider că naţiunea dacoromână a apărut de îndată ce teritoriul a fost ocupat de populaţia străveche statornică în vatra etnogenezei, vorbitoarea unei singure limbi, cea veche, originară, care a avut conştiinţa proprietăţii sale asupra locului de baştină, că este de aici, şi care s-a organizat politic într-un stat întemeiat pentru apărarea drepturilor istorice la identitate, continuitate, la o viaţă liberă şi independentă. Viaţa economică a fost organizată astfel încât naţiunea primă, matcă,  îşi asigura tot necesarul pentru un trai neîntrerupt pe acelaşi teritoriu, cu resurse proprii din resurse naturale specifice, cu unele obiceiuri şi tradiţii proprii aplicate constant, perrmanent şi de către toate generaţiile succesoare, neîntrerupt trăitoare pe aceste meleaguri. Dacă la alte naţiuni există niponistică, iudaistică, hungaristică, germanistică etc. şi specialişti în domeniu, la români nu pare să captiveze prea mult nici pe contemporani, dacoromânistica la nivel conceptual, formal academic nu apare distinctă. Nu sunt decât finanţări private, în jurul A.D.R. Statul nu încurajează oficial astfel de cercetări, încă. Cercetările trenează, deşi nevoia de identitate naţională în vremurile de criză de azi creşte exponenţial. Puţini cercetători rezistă, unii dintre cei cu care am pornit au trecut în alte tabere.

Obiectul de studiu al ştiinţei dacoromânisticii îl constituie fenomenul dacoromânesc, dacoromânitatea ca realitate socială, relaţiile sociale, politice, cultural-ştiinţifice şi de conducere din sistemele economico-sociale trecute sau prezente folosite pentru promovarea valorilor creatoare româneşti. Tot astfel, descoperirea legităţilor şi principiilor noi după care se călăuzesc aceste relaţii, dezvăluirea şi formularea de noi teorii, metodologii, metode şi tehnologii de conducere pentru prezervarea identităţii naţionale şi europene, de natură să asigure eternizarea valorilor naţionale şi europene, mai ales dacoromâneşti şi europene, perfecţionarea continuă a funcţionării sistemului de conducere al societaţii româneşti şi europene şi a fiecărei naţiuni prin ea însăşi, dar racordate la promontoriile cunoaşterii universale, reprezintă obiective ale cercetătorilor în ştiinţa dacoromânisticii.

Dacoromânisticii este o ştiinţă de largă anvergură, are legături complexe cu ansamblul cunoaşterii şi practicii contemporane pentru că prin aceasta se pun în valoare rezultatele cercetărilor, contribuţia aproape a tuturor ştiinţelor.

 Este o ştiinţă multidisciplinară (deoarece disciplinele care se întrepătrund contribuie la fundamentarea sa teoretică din diferite sectoare şi domenii ale vieţii sociale), dar are şi un caracter integrator (foloseşte integral teorii, metode şi tehnici ale altor ştiinţe şi discipline împreună cu cele proprii), coordonator (deoarece îşi subordonează şi foloseşte în scopuri de fundamentare şi eficacitate, activităţi practice specifice, discipline şi teorii, tehnici şi metode proprii şi ale altor ştiinţe), precum şi un rol cumulativ (adună şi prelucrează, ordonează într-o înlănţuire logică multe cunoştinţe, metode şi tehnici care realizează sinergia în supravieţuirea dacoromnităţii, comunităţii de naţiuni europene), complex, multilateral, multifuncţional, operaţionalizant şi prospectiv.

Despre izvoarele dacoromânisticii şi legăturile ei cu celelalte ştiinţe trebuie spus că pentru a putea fi recunoscut drept izvor al ştiinţei dacoromânisticii, această formă de exprimare trebuie să îndeplinească anumite condiţii cum ar fi: a) să statornicească reguli general-obligatorii pentru viitorul dacoromânităţii: b) să fie atât stabilite, cât şi recunoscute de conducătorii naţiunii şi/sau de către puterea de stat; c) să reflecte dacoromânitatea şi conducerea ei, să se refere la relaţiile de conducere ale dacoromânităţii, la valorile comune acestora; d) să fie scrise ori să reprezinte intuitiv, concret senzorial, simboluri identitare cu relevanţă naţională şi europeană.

Principalele izvoare ale ştiinţei dacoromânisticii pot fi considerate istoria, ştiinţa conducerii, filozofia, economia politică, dreptul, ştiinţele sociale şi politice în general.

Ştiinţele cu care are legături strânse dacoromânistica sunt ştiinţa conducerii, ştiinţele politice, juridice, europenistica, ştiinţele economice, matematica, logica, sociologia, psihologia, lingvistica, arheologia, teoria generală a sistemelor, informatica, ştiinţele tehnice, cibernetica, praxiologia, medicina, birotica, alte ştiinţe. Practic, nu există domeniu al cunoaşterii şi acţiunii cu care să nu aibă legături mai mult sau mai puţin importante ştiinţa dacoromânisticii.

Legăturile dacoromânisticii cu alte ştiinţe, aşa cum au fost ele puse în evidenţă de către izvoarele recunoscute pentru fiecare dintre ele, se menţin şi vor continua să se dezvolte ca urmare a interconexiunilor din cercetările efectuate de-a lungul timpului. Ele se evidenţiază în teoria dacoromânisticii.

Dintre izvoarele de importanţă deosebită se pot remarca: istoria universală, experienţa de supravieţuire în practica politică, militară, administrativă, socială, comunitară a oamenilor politici, de stat, a unor militari, a altor lideri sociali şi comunitară. Această experienţă de prezervare a memoriei naţionale, europene şi universale se fixează prin acte, documente, memorii, corespondenţă, alte înscrisuri.

Şcolile de dacoromânistică. Diferenţiate de fundamente teoretice unice referitoare la conceptele, principiile, metodele, tehnicile şi demersurile practice în acest domeniu al cunoaşterii, mişcările ştiinţifice s-au concretizat în diverse şcoli simultane, ori paralele sau incidente, uneori chiar contrare celor de conducere, care au permis în acelaşi timp unele reflecţii creatoare, utile, cum sunt: cea clasică, a relaţiilor umane, şcoala cantitativă, empirică  sau neoclasică, a sistemelor sociale, şcoala sistemică etc. Sunt de menţionat: şcoala cronicarilor (de la Râm ne tragem, expresie care ar fi  posibil să se refere şi la Roma veche, cetatea ancestrală Roman din Moldova şi nu la Roma, capitala Imperiului Roman), şcoala ardeleană (romanistică) care acceptă oarecum dispariţia aproape completă a dacilor după războaiele romano-dacice şi rădăcinile pur romane ale românilor, şcoala eminesciană (care se centrează pe nobleţea valorilor strămoşeşti şi confirmă superioritatea civilizaţia dacilor: „Totul trebuie dacizat”), linia deschisă de B.P. Haşdeu (după comunicarea de răscruce „Pierit-au dacii?” B.P. Haşdeu a precizat că dacii nu au pierit, dar propaganda papală, papistaşii au lansat minciuna care domină încă în lingvistică: romanizarea dacilor care, de fapt, ar însemna catolicizarea ortodocşilor dacoromâni), şcoala românisticii (după care ar fi avut loc o sinteză daco-romană într-o proporţie discutabilă, prin romanizarea dacilor rezultând românii de azi), şcoala ramanică (M.Vivekananda), după care ne tragem de la legendarul Ram ((B)(h)Ra(h)m), şcoala rumânilor (L.I.Cuejdean, după care rumânii sunt oamenii din Ţara râurilor), şcoala getică a lui Vasile Pârvan (Getica) şi a Societăţii Getica (Gh.Gabriel), şcoala lui  Nicolae  Densuşianu – marcată de capodopera sa, Dacia preistorică, biblia dacoromânilor, şcoala divină (Nicolae Miulescu), după care Dacia este Dakşa – Ţara zeilor, iar dacoromânii sunt descendenţi ai zeilor, şcoala tracică sau tracologică (după I.C.Drăgan – Noi, tracii), şcoala dacisticii (a dacologiei, ca o continuare a problematicii Ligii pentru renaşterea Daciei (N.Copoiu), care evocă periodic cultura vechilor daci), şcoala geţilor (Tudor Diaconu, Ilie Stanciu, privind decodificarea scrierii geţilor, conform căreia geţii sunt întemeietorii scrisului întregii antichităţi), şcoala dacoromană (după care plămădeala naţiunii s-a constituit din daci şi romani, în proporţii egale după „semi-romanizarea” dacilor, care este altceva decât teoria şcolii dacoromâneşti), şcoala tuledaciei getoromâne (geţii fiind elita dacoromânilor, dacii fiind oamenii de rând – de aici numele de geţi dat de greci elitei dacilor, şi numele de dac dat de romani, considerat, se pare, înjositor pentru dacoromâni). Unii datează şi decriptează în mire şi unghiuri înţelepciunea mesajelor transmise dintre precesiile astronomice de pe cosoni de înaintemergătorii dacoromânilor, obiecte care nu ar fi monezi, ci cărţi de aur ale înţelepciunii simbolice, ca şi înscripţiile uriaşe de pe megaliţii din Carpaţi etc. (C.Velcescu). În jurul cercetătorului Constantin Bărbulescu gravitează şcoala atlanţilor în care Dacia este Atlantida – colonia zeilor şi pământul dacilor  (a se vedea lucrarea cu acelaşi nume –Ed. Antet 2006, pornind de a Solon care afla, la 590 î.Chr., de la preoţii egipteni slujitori ai templului din Sais că, pe la 9590 î.Chr., o mare putere venită din altă lume se stabilise într-o insulă din Marea Atlantă situată la intrarea în strâmtoarea numită Coloanele lui Hercules – localizată de C. Bărbulescu la Porţile de Fier, pe Dunărea noastră). Tot aici, în aceeaşi şcoală, independent de iniţiatorii ei,  cercetătorul Costel Eugen Popescu, prin lucrările  Regatul titanilor şi Descoperirea Atlantidei dezvoltă şi aprofundează idei şi argumente originale şi clare. Un filon cu totul aparte îl propune Gheorghe Şerbana, conform căruia, noi, dacoromânii, suntem urmaşii oamenilor uriaşi, ai giganţilor din Lumea Veche (pe care arheologii o cultează la ordin). De menţionat că tot mai multe relicve ale uriaşilor sunt descoperite pe teritoriul DacoRomâniei, iar scheletele – probă de uriaşi sunt sustrase pentru a face averi şi a atesta false origini pentru alte naţii care nu sunt descendentele lor, pentru simplu fapt că nu se găsesc pe teritoriul lor, ci în DacoRomânia). Mai adăugăm şcoala papală care susţine că aici, în DacoRomânia, este grădina Maicii Domnului, raiul biblic al lui Adam şi Eva, precum şi şcoala Romei vechi (D. Bălaşa, adevăratul promotor al înţelepciunii zamolsiene în renaşterea credinţei dacoromâneşti, întâul preşedinte de onoare al Academiei DacoRomâne), după care dacoromânitatea şi europenitatea au descendenţa din cetatea înfiinţată pe vatra actuală a oraşului Roman din Moldova (sau Ramidava – cetatea dacică – după Ptolemeu), înfiinţată de Roman şi Vlahata din Veneţia de Sus (Făgăraş), unde câţiva fruntaşi politici ai României Mari au încercat să mute capitala (între Braşov şi Făgăraş). Există alte multe aşa-zise „teorii” vădit antidacoromâneşti, de justificare a pretenţiilor de „descălecători” peste un teritoriu vid, ale unor urmaşi ai unor triburi migratoare, ai căror autori susţin, fără argumente ştiinţifice, pretenţii cum ar fi acelea că dacoromânii sunt formaţi şi apoi reveniţi din sudul Dunării, după ce ei au venit aici (ungurii, neam asiatic), sau că românii sunt urmaşii ţiganilor, de unde şi denumirea ţării România, ţara rromilor, iar limba „romani” a ţiganilor, limba românilor sau că locuitorii de azi sunt urmaşii scursurii Africii din legiunile romane. Roma, capitala Italiei, ar putea fi confundată cu capitala rromilor. Mai apoi, s-a acreditat că românii ar fi născuţi din fanarioţi, balcanici, la sud de Dunăre  migrând apoi în nordul ei şi în Carpaţi, ţiganii Europei etc., fie că, sunt pur şi simplu, au apărut de nu se ştie unde, dar după ce au venit, cum ele însele recunosc, din Asia, şi după ce s-au format popoarele vecine astăzi dacoromânilor.  Ideea de bază a acestor denigratori este că dacoromânii ar fi apărut după alte neamuri, ba chiar după alte naţiuni, falsificând adevărul despre apariţia noastră şi cerşind astfel, nedemn, dreptul primului ocupant pe aceste pământuri a etniei lor, arogându-şi priorităţi pentru valori pe care nu le-au creat şi care nu le aparţin. Aşa sunt răpite sau negate dacoromânilor evidenţa anteriorităţii dacoromânilor originari, autohtonia şi continuitatea acestora pe teritoriul central sud-est european Carpaţi şi Dunăre (Vechea Europă, Atlantida) – Marea Neagră. Lupta de idei cu argumente ştiinţifice a şcolilor dacoromâneşti contra teoriilor antidacoromâneşti, precum sunt cele hungariste, panslaviste, otomane, sârbe, ucrainiene, poloneze, italiene, franceze, germane, ruseşti, bulgăreşti, chiar romane reînviate, din vremea marelui Imperiu Roman continuă de milenii. Multe idei au revenit în mintea unor „europenişti” de aiurea, ca şi ale celor evreieşti, fără de patrie la acea vreme, care susţin că aici ar fi patria de rezervă pentru evrei, pregătind România judaică prin susţinerea prezenţei evreilor aici din vremea dacilor. Tot astfel, există şi ”teorii” ale ţiganilor – sprijiniţi pentru a crea diversiunea ”rrom”, teorii susţinute de cercuri evreieşti, slave, ungare şi anglo-saxone care îi folosesc ca spărgători de naţiuni, folosind aproximativ aceleaşi „documente”. Susţinerile de mai sus nu fac decât să reunească, în esenţă, toate şcolile veritabile contra celor care urmăresc scoaterea dacoromânilor din istoria Europei, negarea drepturilor lor inalienabile, precum şi a contribuţiilor lor remarcabile la cultura europeană şi universală. După anul 1991, când a fost întemeiată Fundaţia Tempus, apoi 1995, când s-a constituit legal Academia DacoRomână, din Institutul naţional pentru românitate şi românistică – INPROROM, azi Fundaţia Academia DacoRomână „Tempus DacoRomânia ComTerra” (prin contopirea celor două, la 9 mai 2008), a apărut şi şcoala dacoromânisticii. După aderarea României la Uniunea Europeană, se dezvoltă concomitent şcoala dacoromânisticii împreună cu cea a europenisticii (şcoala dacoromână a europenisticii).

Şcoala dacoromână de europenistică are drept fundamente următoarele teze şi idei de bază: – europenitatea şi valorile ei spirituale (credinţa zamolsiană, limba, scrisul, artele, filosofia, măsurarea timpului, şcolile academice de înţelepciune), probe materiale (despre primele construcţii, tehnici şi tehnologii agricole şi meşteşugăreşti, primele unelte de pescuit şi minerit, precum  şi primele arme) au apărut  cu  mult  înainte  de 10 000 de ani în Europa Veche, spaţiul carpato-danubiano-balcano-pontic şi constituie expresia unitară şi neîntreruptă a existenţei creatoare a strămoşilor autohtoni, a pelasgo-atlanto-ramano-daco-geto-traco-vlaho-dacoromânilor din centrul şi sud-estul european (vechea Europă), denumită pe scurt „europenitate”; roirile europenităţii, în fapt, ale dacoromânităţii pelasgico-ramanice, au dat naştere etruscilor, indienilor, persanilor, sumerienilor, egiptenilor, hitiţilor, caucazienilor, latinilor, sciţilor, macedonenilor, romanilor, bizantinilor, unei însemnate părţi a popoarelor migratoare din răsărit care au ocupat Europa şi teritoriul mediteraneean, nord-african, din Orientul Mijlociu şi Apropiat, iar ulterior, prin extensie, a imperiilor europene în Americi, Australia, Oceania, Asia până în Filipine, China şi Japonia.

– naţiunea dacoromână este naţiune primordială europenă, cu spiritualitate proprie încă din vremea lui Zamolse – întâiul unificator spiritual al valorilor precreştine dacoromâneşti de pe continentul european, întâiul Iisus al dacoromânilor, iar  statul naţional unitar centralizat, suveran şi independent, în forma sa clasică s-a constituit în perioada marelui rege Burebista – întâiul întregitor de ţară, care a reunit marea majoritate a statelor dacoromâneşti din ultimul secol al mileniului precreştin, al optulea mileniu dacoromânesc şi european.

– influenţa romană, după ocuparea sub 10% din teritoriul Daciei, a fost  minoră, atât din punct de vedere lingvistic şi cultural, cât şi spiritual. Singurele efecte materiale majore au fost cele economico-financiare, prin jefuirea sistematică a Daciei de bogăţiile ei şi, în special, a tezaurului dacic folosit de romani pentru a salva o vreme Imperiul Roman falimentar de la colapsul economic şi financiar din cauza căruia s-a şi prăbuşit, şi militar. În fapt Roma a fost fondată de troieni, urmaşii celor de la gurile Dunării; etruscii au roit din vechea Dacie, iar Troia a fost întemeiată de către autohtonii dacoromâni. Aşadar, romanii sunt nepoţii târzii ai vechilor daci. Limba dacoromână este limba primordială cu care au plecat de aici cei care au populat Europa. Din limba ancestrală pelasgo-dacă populară (scrisă cu ideograme-hieroglife originale, ulterior cu alfabet propriu) s-au dezvoltat celelalte limbi vechi (sanscrita, avestica etc.), îndeosebi după potopul biblic (aprox. 7500 î.Chr. declanşat prin revărsarea apelor mediteraneene în Marea Neagră ca urmare a încălzirii Terrei şi a topirii gheţarilor, respectiv vărsarea apelor Dunării prin Coloanele lui Hercule spre Marea Neagră, după schimbarea cursului dinspre Marea Adriatică). Cea mai cunoscută fiind latina europeană cultă care a dominat Evul Mediu ca şi azi, devenind limba ştiinţifică a Terrei. Limba pe care o vorbesc oamenii de la ţară de azi este limba veche evoluată timp de zece milenii în forma limbii române vii, vorbite în România de azi. Din punct de vedere ştiinţific, denumirea limbii române de azi este limba dacoromână, limbă europeană a celei de-a şaptea puteri europene. În fond, dacoromânii sunt strămoşii tuturor popoarelor latine, ai euroindienilor, latinitatea, romanitatea fiind derivate ale dacităţii. Războinicii Daciei libere au atacat legiunile romane din Dacia ocupată până le-au determinat să se retragă după 164 de ani. Soldaţii romani au rămas în tabere răspândite în Dacia pe o suprafaţă de aprox. 10% din teritoriul Daciei (care la vremea aceea se întindea din nord, de la Baltica, la graniţele Imperiului Roman, Egeea şi Grecia, la sud, de la vest lacul Constanţa-Elveţia, Adriatica şi până la est, dincolo de pragurile Niprului), adică în zona de unde se exploata aurul dacic, Banat, Munţii Apuseni şi teritoriul strict de apărare a minelor. Când sub Traian (Dio Casius: “să nu uităm ca Traian a fost un trac veritabil”) romanii au cucerit pe daci la Sarmisegetusa n-au trebuit tălmaci (Nicolae Densuşianu), pentru că dacii şi romanii vorbeau aceeaşi limbă. Nu demult, s-a publicat teoria evoluţiei speciei umane pe baza vechimii cromozomiale şi s-a tras concluzia că prima femeie ar fi apărut în sud-estul Africii. Egiptul, urmând ţărmul Mediteranei, pe vremea când Asia Mică era legată de Peninsula Balcanică, este foarte aproape de Europa. Prof. V. Gordon Childe (Universitatea din Oxford, Anglia), a delimitat pe o hartă leagănul arienilor în spaţiul carpato-dunărean în “The History of Civilization”, “The Aryans” încă din anul 1993. Cercetătoarea americană Marija Gimbutas (Universitatea din Los Angeles, California), descrie spaţiul carpato-dunărean ca vatră a vechii Europe, de unde s-a născut Europa. Mai mult, prof. Leon E. Stover şi Bruce Kraig delimitează vechea Europă a mileniului V î.Chr., cu centrul în România (a se vedea “The Indo-European heritage” – Nelson-Hall Inc., Publishers, pag.25). Se demonstrează întâietatea şi vechimea dacoromânilor în Europa şi prin cercetările la nivel cromozomial, în mitocondrie, conform teoriei genomului în acest spaţiu carpato-dunărean, cu aprox. 44 000 de ani au apărut primele 3 femei-Eve şi primul bărbat-Adam. Tot mai mulţi istorici confirmă faptul că roata, plugul, jugul, undiţa, căruţa (care a devenit simbolul ţăranului dacoromân), cu două, trei şi patru roţi apar pentru prima oară în istorie pe acelaşi teritoriu dacoromânesc, caii fiind nelipsiţi la muncă, dar şi la luptă. Primul mesaj scris din istoria omenirii este de la Tărtăria. Primele ferme agricole din Europa sunt tot aici localizate de pe la 6.500 î.Chr. (J. North, ”A new interpretation of prehistoric man and the cosmos”, 1996). Naţiunea dacoromână este naţiunea matcă a Europei de azi, iar pelasgo-ramanii sunt strămoşii popoarelor latine. Codex Rohonczy, cronică dacoromânească, care prezintă scene laice şi religioase scrise de la dreapta la stânga şi de jos în sus este un document al continuităţii. Tăbliţele de la Sinaia, de sub Cogaion, sunt documente-cronici cu imagini, scene şi scrise pe tăbliţe de aur ale înţelepciunii zamolsiene, fragmente din Testamentul Zamolsian Dacoromân şi cronici ale Codului lui Zamolse. În bisericile vechi, cultul ortodox se săvârşea în limba latină vulgară până prin secolele XII-XIII, când s-a trecut la oficierea cultului în limbile greacă şi slavonă, limbi culte, artificiale ale vremii.

– identitatea eurodacoromână exprimă în mod ştiinţific etnogeneza, dacoromânizarea, denumirea limbii contemporane, iar denumirea României şi Moldovei, după reîntregirea ţării în graniţele ei fireşti, ar trebui să fie DACOROMÂNIA, denumire nemuritoare ca şi spiritul ei viu, de zece ori milenar. În acest sens, a fost redactat şi expediat un set de adrese către Naţiunea Română, Preşedintele României, Parlamentul şi Guvernul României, Academia Română şi Institutul Cultural Român. Au fost puse pe Internet, preluate de unele publicaţii, tipărite în Revistele  Dacoromânităţii.  În ceea ce ne priveşte, în ultimul sfert al veacului trecut s-au constituit şi amplificat unele preocupări reunite în şcoala dacoromână de comterristică care are drept fundamente teze-idei expuse mai jos. Terra este un sistem geo-bio-uman de o complexitate maximă, iar  valorile lui spirituale (credinţa, limba, scrisul, artele, filosofia, calendarele, hărţile, tehnica, şcolile de înţelepciune), probe materiale (despre măsurarea Terrei, sistemele de calcul folosite de diferite naţiuni prin construcţii, tehnici şi tehnologii, agricole şi meşteşugăreşti, primele unelte de pescuit şi minerit, precum şi primele arme care sunt, în felul lor, repere spaţio-temporale de referinţă) au  apărut  cu mult înainte de două milioane de ani şi constituie expresia unitară şi neîntreruptă a existenţei şi percepţiei temporal-spaţial comterriste a strămoşilor autohtoni din centrul şi sud–estul european (Vechea Europă), denumită pe scurt «începutul umanităţii, adică dacoromânitatea». Roirile umanităţii cum este roirea atlanto-pelasgo-ramano-traco-dacoromână au dat naştere umanităţii care este unitară în diversitatea ei pe Terra (definită comunitar ca fiind a etruscilor, indienilor, persanilor, sumerienilor, egiptenilor, hitiţilor, caucazienilor, latinilor, sciţilor, macedonenilor, romanilor, bizantinilor, unei însemnate părţi a popoarelor migratoare din răsărit care au ocupat Europa şi teritoriul mediteraneean, nord-african, din Orientul Mijlociu şi Apropiat, iar ulterior, prin extensie, a imperiilor europene în Americi, Australia, Asia până în Filipine şi ChinoJaponia. Conceptul COMTERRA în percepţia dacoromânilor s-a format spiritual încă din vremea lui Zamolse – întâiul unificator spiritual al valorilor temporale ancestrale precreştine dacoromâneşti, întâiul Iisus al dacoromânilor, întâiul comandor de timp, iar statul naţional unitar centralizat, suveran şi independent, în forma sa antică s-a constituit de-a lungul Dunării şi munţiilor din dreapta şi din stânga ei, până la Marea Neagră şi în jurul acesteia, în perioada marelui rege Burebista-întâiul reîntregitor de ţară (din dinastia Yo a Ionilor), reuneşte spiritual marea majoritate a statelor dacoromâneşti din ultimul secol al mileniului precreştin, al optulea mileniu dacoromânesc. Calendarul dacoromânesc este, în fond, cea mai importantă creaţie temporală a umanităţii. Din acest unghi de vedere, se consideră că Troia a fost întemeiată de către autohtonii dacoromâni ai lui Tros, iar  influenţa greacă alături de cea romană au fost minore, atât din punct de vedere temporal, lingvistic şi cultural, militar, cât şi spiritual. Desigur, romanii au avut o formidabilă maşină de război, dar cavaleria tracă – arma ei de şoc- era tracodacă. Singurele efecte temporal-spaţiale de stăpânire materială majoră au fost cele economico-financiare, prin jefuirea sistematică a Daciei de bogăţiile ei şi, în special, a aurului şi tezaurului dacic folosit de romani pentru a salva o vreme Imperiul Roman – spaţiul de cucerire propriu, de la colapsul economic şi financiar din cauza căruia s-a şi prăbuşit ulterior. În fapt temporal, Roma a fost fondată de troieni; etruscii au roit din vechea Dacie, iar Alaric, autohton din Dobrogea dacoromână a răzbunat pe Decebal şi Sarmisegetuza prin jefuirea şi umilirea Romei la 410 d.Chr. Aşadar, romanii sunt nepoţii târzii ai vechilor daci. Limba pelasgo-dacoromână este limba primordială cu care au plecat de aici cei care au populat Europa; din limba (scrisă cu ideograme-hieroglife originale, ulterior cu alfabet propriu) ancestrală pelasgo-dacă populară s-au dezvoltat celelalte limbi vechi (sanscrita, avestica etc.) îndeosebi după potopul biblic (aprox. 7 500 î.Chr. declanşat prin năvălirea apelor mediteraneene în Marea Neagră, ca urmare a încălzirii Terrei şi a topirii gheţarilor).  Cea mai cunoscută limbă a lumii, latina europeană cultă este derivată din limba pelasgo-dacă veche. Latina a dominat Evul Mediu şi domină şi azi ca limbă ştiinţifică a Terrei. Limba pe care o vorbesc oamenii de la ţară de azi este limba veche evoluată timp de zece milenii în forma limbii dacoromâne vii, vorbite în România şi Moldova de azi. Ştiinţific şi temporal vorbind, denumirea limbii române de azi este limba dacoromână, iar celelalte limbi ale gintei latine sunt derivate ale acesteia. După apariţia teoriei originii şi evoluţiei speciilor lansate de Charles Darwin care a pus în evidenţă comunitatea sistemică de regn şi evoluţia în timp a comunităţilor şi influenţa intercomunitară de tip intergen animal şi om, intercondiţionările geografice şi biologice au fost dezvăluite raţional. Spaţiul pentru lanţul trofic apare evident oare şi în materia organizării colectivităţilor umane? Sclavagismul, (dacii nu au cunoscut sclavia până nu au apărut romanii, cei care au supus în sclavie, prin foc şi sabie, aproape o lume întreagă sub militărosul lor imperiu), colonialismul, neocolonialismul contemporan etc. sunt forme de interferenţă ale proprietăţii fizice în spaţiul biologic-uman. Identitatea comterristă unică exprimă, în mod ştiinţific, etnogeneza, comterrizarea, denumirea proprie a actualei mondializări-globalizări, iar denumirea temporal-comterristă a României şi Moldovei trebuie să fie DACOROMÂNIA. Prin unitate şi continuitate spirituală, de limbă şi conştiinţă temporală, Europa este, de fapt, EURODACOROMÂNIA sau DACOROMÂNIA MARE.  Lumea în ansamblul ei ca lume este formată din comunitatea de naţiuni de pe Terra ca suport geografic al ei. Terra ar trebui definită ştiinţific COMTERRA, Terra comună pentru toate naţiuni, pentru toţi oamenii care vieţuiesc pe ea, pentru cei care au fost, pentru toţi cei care sunt, precum şi pentru toţi cei care vor veni.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*