Circul Oltchim; a venit şi a plecat…

„Dorel” a dat-o iar în bară… Pentru a-şi încheia mai devreme tura de oracol al pesemismului, s-a grăbit să anunţe descalificarea minimogulului de Caracal cu mai bine de trei ceasuri înaintea orei limite, scurtând abuziv termenul de o(l)tevizare a Oltchim-ului. Astfel, în loc să şadă ascultător pe marginea şanţului de vorbe al canalului media de la guvern, miniDorel, acest copy-paste al propriilor erori, a tras cu de la sine putere apa peste încercările de feudizare în direct ale mogulului. Că premierul nu a vrut să stea peste programul turei de seară de la Palatul Victoria ori că pur şi simplu a încercat să-l zdrobească pe presupusul impostor adjudecator într-un exerciţiu de bărbăţie guvernamentală, cert este că nu a reuşit decât să zorească lucrurile într-o neghiobie fără precedent. Căci, dacă ar fi aşteptat miezul nopţii pentru a înfige pecetea anulării guvernamentale în pieptul închipuirii fanariote a lui Dan Diaconescu, înşelătoria o(l)tevizării Oltchim-ului ar fi trecut dincolo de perdeaua de fum a mascaradei măscăriciului şi ar fi căpătat de drept un număr de procedură penală.

Pe de altă parte, nu e mai puţin adevărat că dacă miniDorelul de la Guvern ar fi aşteptat ca orologiul să bată a miez de noapte, nu s-ar mai fi încadrat în ora de maximă audienţă a televiziunilor. Iar în loc de minutul de aur al notorietăţii s-ar fi ales doar cu 60 de bătăi în masă din partea strigoiului a ceea ce a fost „marea privatizare Oltchim”. Aşa că a ales! A „trompetat” cu mândrie stingerea pe seară a circului OTV, intrând pe maximul de audienţă TV, dar a şi îngropat cu bună ştiinţă eventualele răspunderi penale ale DD-ului. Pentru că, în faţa Justiţiei, minimogulul va avea un argument zdrobitor. În ultimele ceasuri ale discuţiilor, el a adus sub fereastra licitatorului o maşină blindată cu toţi cei şapte săculeţi de bani, nimeni neputând să-l acuze de reacredinţă ori să dovedească faptul că nu a avut cu adevărat banii, ci doar nişte „cărămizi” cu rumeguş de valutist maradonist.

Desigur, întrebarea este: dacă tot au avut răbdare două săpămâni, de ce guvernanţii nu au mai stat trei ore pste program pentru ca procesul de privatizare să fie închis prin dovedirea relei credinţe a adjudecatorului şi nu prin decizia unilaterală a statului de a anula procesul? Pentru că, în acest fel, s-a făcut jocul lui Dan Diaconescu, acestuia neputându-i-se reproşa nimic din moment ce statul a fost cel care a iniţiat, având acest drept, anularea privatizării înainte de termen. Ba, este posibil ca mogulul să-şi recupereze de drept şi „valiza” cu banii depuşi drept garanţie, „arvună” care nu poate fi reţinută decât în cazul dovedirii relei credinţe a adjudecatorului, fie prin nesemnarea contractului, fie prin refuzul achitării obligaţiilor financiare în termenul stabilit. Dar nu şi în situaţia în care statul este cel care decide, unilateral, anularea privatizării în baza unor presupuneri şi zvonuri şi, mai ales, înaintea expirării termenului pe care el însuşi l-a impus (orele 23.59).

De aceea, miniDorelul de la Guvern a greşit! Şi nu ar trebui să îi mai arate el pe alţii cu degetul. Poate că a şi fost tras pe sfoara cortinei de fum a o(l)tevizării, fiind convins să-şi demonstreze bărbăţia politică prin punerea punctului pe circul senzaţionalului. Numai că, în acest fel, s-a risipit partea penală a înşelătoriei lui Dan Diaconescu, acesta putând argumenta că, în spiritul senzaţionalului care îl caracterizează, tocmai în acele trei ore urma să semneze contractul dar să facă și dovada banilor. Argument credibil din moment ce o ţară întreagă îl ştie drept speculantul „minutului de aur”, inclusiv la depunerea dosarului de licitator venind în ultima clipă.

Pe de altă parte, rămâne în discuţie adevăratul motiv al implicării omului de televiziune într-o afacere cu mult dincolo de preocupările sale. Pentru că, deşi s-a vehiculat ca ţintă obţinerea unei notorietăţi electorale la un cost minim, în speţă 120 000 de euro, garanţia pe care ar fi trebuit să o piardă pentru că nu a achitat preţul acţiunilor, totuşi lucrurile nu stau aşa. La nivelul costurilor de publicitate TV, calculele arată că D.D. ar fi trebuit să achite, pentru aceaşi prezenţă „pe sticlă”, o sumă de aproximativ 256 de milioane de euro. La atât l-ar fi dus contractele de publcitate pentru a-şi asigura echivalentul de vizibilitate la televiziuni dacă n-ar fi existat circul Oltchim. Or, prin implicarea în acest scandal, care l-ar putea costa penal, Dan Diaconescu a „economisit” 136 000 de euro.De aceea, întrebarea este: şi-ar fi riscat omul de televiziune libertatea doar pentru atât? (Să nu uităm că numai trei ore şi graba premierului l-au despărţit pe Dan Diaconescu de momentul în care chiar putea fi acuzat de înşelătorie şi escrocherie în acţiunea de licitare).

Aşadar, este greu de crezut că DD a riscat doar de dragul notorietăţii electorale. Şi atunci, nu poţi să excluzi varianta unui blat între el şi miniDorelul de la guvern? Pentru că, dincolo de acuzaţiile de faţadă, întreaga evoluţie postlicitaţie indică aşa ceva, „eşecul” privatizării fiind de fapt o tergirversare nimerit de potrivită. Tot electoral. Pentru că, Oltchim nu se mai privatizează decât după alegeri, în acest fel evitându-se disponibilizările într-o zonă importantă a bazinului electoral (mai ales că, invocând acum necesitatea unei administrări speciale, Statul poate asigura și bani de salarii pentru următoarele trei luni).

Ce a obţinut, dincolo de consolidarea încrederii propriului electorat, Dan Diaconescu? Aici este cheia întregului „senzaţional” al procesului de pseudoprivatizare prin care a trecut Oltchim…

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*