Vom reda în cele ce urmează câteva date istorice după Ian Hancock, publicate în Nationalities Papers, vol. XIX, number 3, Fall, 1991 (p. 251-269).
Ţiganii par să aibă de la început o moştenire istorică şi lingvistică ce îi defineşte ca pe un amestec sau o populaţie mixtă, complex compusă. Deşi nu mai există îndoială asupra originii indiene a ţiganilor, de peste două secole explicaţiile privind timpul şi circumstanţele exodului din subcontinentul indian sunt diverse şi, adesea, bazate pe insuficiente dovezi (Hancock, 1991, p. 251). Referinţa la lucrarea Shah Nameh a lui Firdausi, mult repetată, este un exemplu. Legătura dintre populaţia descrisă în ea şi ţiganii contemporani este o presupoziţie, dar mărturiile lingvistice nu pot să susţină mişcarea lor din India, din secolul V al erei noastre.
Mărturiile din zilele noastre, bazate pe limba romani şi pe istorie, orientează consistent spre o origine a ţiganilor din populaţia Rajput din nord-vestul Indiei, care exista cu un mileniu în urmă. Rajputii înşişi erau amestecaţi sau compuşi dintr-un număr de diferite populaţii non-aryane din care statul a creat o societate militară ce consta din mai multe familii înrudite. Acest nou statut i-a trecut dintr-o castă inferioară în una superioară şi le-a conferit certificatul de descendenţi din soare şi din lună, asociaţie simbolică ce continuă să fie valabilă şi astăzi printre romii vlax. Războinicii Rajput, împreună cu soldaţii din câmpurile de bătălie, formaţi din Dom, o clasă de oameni din cadrul castei inferioare Sudra, au fost primii animatori sau artişti de stradă, hamali, bucătari etc., care au plecat din India în timpul incursiunilor împotriva ghaznavidsilor, în jurul anului 1000 şi au continuat să se deplaseze spre vest prin Persia, Armenia şi imperiul bizantin, ajungând în Europa pe la 1250 e. n. „Facilitatea de asimilare a străinilor” de către rajputi, la care se referă unii autori, a continuat să fie o caracteristică a populaţiei de romi care a absorbit numeroase populaţii străine (gadzikane – non-gipsy) în timpul migraţiei spre vest. În aceste împrejurări a apărut populaţia cu limba, cultura şi identitatea de ţigani şi copiii rezultaţi din aceste mixturi au fost priviţi ca ţigani.
Dacă asimilarea străinilor constituie un factor de diversificare şi distingere a grupurilor unul de altul, ea totuşi nu a condus la disoluţia ţiganilor ca popor înrudit genetic. Studiile medicale realizate pe ţiganii americani în 1987 au ajuns la concluzia că, după analiza grupelor de sânge şi a fenotipurilor, ţiganii sunt un grup rasial distinct, cu origini în regiunea Punjab din India. În susţinerea acestei ipoteze este limba mondială a ţiganilor – romani – care este destul de similară cu Hindi.
Mai recent, Curtea de Apel din Londra, Anglia, a dat Legea că anti-gipsysmul în această ţară constituie rasism şi că ţiganii constituie un grup rasial distinct care nu şi-a pierdut identitatea pentru că, spre deosebire de saxoni, danezi, ei nu s-au unit în întregime cu populaţiile pe lângă care au trăit, chiar dacă aproape jumătate sau 2/3 dintre ei au abandonat modul de viaţă sălbatic, primitiv iniţial.
În ciuda dovezii că originea ţiganilor, genetic şi istoric, demonstrează clar descendenţa lor din India, publicul, în general, menţine o atitudine ambivalentă faţă de cine sunt şi ce sunt cu adevărat ţiganii. Lucrările de specialitate pe problemă se ocupă cu dualitatea percepţiei lor ca străini şi îi văd fie ca pe o rasă de ţigani nobili, fie ca pe nişte „itineranţi degeneraţi” sau ca pe o populaţie de vagabonzi (muncitori ambulanţi) şi alţi hoinari rătăcitori, deschişi spre oricine, care intenţionează să evite responsabilitatea societăţii civile. Astfel de aprecieri, deşi vechi, există şi astăzi şi sunt susţinute de scriitori, ficţiunea populară şi mass-media.
La aprecierea lui Ian Hancock, noi am adăuga că aceasta este susţinută şi astăzi de oamenii lângă care trăiesc, aşa cum rezultă din cercetările efectuate de noi în oraşe şi sate, datorită comportamentului lor iresponsabil, primitiv, chiar „rudimentar”, recunoscut de ei înşişi. Romii conştienţi şi oneşti cu ei şi cu românii spuneau că romii sunt răi, „dau în cap omului, fură, bat, distrug bunurile publice, trăiesc în murdărie şi promiscuitate”.
Ţiganii oferă însă şi o altă imagine pozitivă, reflectată de aceleaşi cercetări în care ei apar ca oameni care se afirmă prin conştiinciozitate, talent, unitate de grup etnic, dornici de integrare în societate, cu aspiraţia spre o viaţă mai bună şi spre civilizare. Numai menţionarea trăsăturilor pozitive şi negative într-un echilibru real oferă un tablou veridic al fizionomiei acestui grup etnic
Lasă un răspuns