Senzaţional! „Bulă” e de fapt… „Dorel”

Dacă „senzaţionalul” telenovelistic nu ar ar fi intrat în schema de privatizare a Oltchim, ar mai fi ajuns oare combinatul pe lista de discuţii a CSAT? Probabil, nu… Căci, aşa cum ani şi ani nimeni nu s-a deranjat să descalece apăsarea politică a clicilor înşeunate în spatele „roibului” de provenienţă herghelistico-fesenistă, nici acum nu s-ar fi produs mutaţia genetică a revelaţiei pe care a avut-o premierul copy-paste în faţa şiretleniei vulpescului. Și n-ar fi ajuns „căpuşările” de la Oltchim nici măcar în discuţia publică pre-electorală, darămite în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării! Numai că, vulpoi traseist ori ignorant îmbătat de propria-i imagine, şeful ospiciului de privatizare nu a tras cadenţa în ritmul dorit de actuala putere. Nu a reuşit nici să despăducheze animalul chimic vâlcean, aşa că toată implicarea emoţional vocală a celui ce pare a fi, nu un „bulă”, ci un „copy” după personajul unui etern şi fascinant plai mioritic, era să se ducă pe apa unei vineri negre a licitaţiei pro-politice.

De aici şi prestaţiile penibile ale unui premier intrat în panică. Un bocet de babă politică împănat cu acuze şi antepronunţări. O încercare de a azvârli, nu numai dezastrul actual, ci şi sursa răului politico-chimic în spatele unui personaj care a încercat şi el o mutare peste capul noii „regine” petro-chmice. De parcă DD ar fi vinovat că fiarele de la Vâlcea s-au îmbăcsit cu atâtea căpuşe? Căpăuşe care au început a se umfla pe seama unei preocupări de cândva (ghici în ce mandat?) a statului de a-şi eficienta structurile economice prin externalizarea compartimentelor. Aşa au apărut şi la Oltchim zeci de firme şi firmuliţe care au năpădit platforma vâlceană prestând pe servicii şi producţii „externalizate”, nu ca mijloc de eficientizare, ci direct ca sursă de adăpare pentru partide şi oameni de partid.

PSD reacţionează acum de parcă nu ar fi dat niciodată nas în nas cu efectele directe ale externalizărilor produse prin agenţiile şi instituţiile publice post-Năstase: căpuşarea, de la măturat covoare la alocat fluturaşi de salarii şi consemnat pontaje! Iar premierul se lamentează într-un bocet de îmbătrânit politic care, înainte de a convinge ţara de puritatea gândurilor sale, alungă străinii. Căci, oare cum vor privi de acum înainte investitori România? O ţară în care, deşi îi numeri pe degete pe cei ce ar mai dori, într-un soi de traveling expediţionar autoflagelar, să rişte aventura tragerii unui loz economic necâştigător, şeful guvernului îşi permite să-l ia de guler pe un investitor înainte a acestuia să-i expire termenul de dovedire a bunei credinţe investiţionale. Ce holding va mai decide să vină în România dacă aici, unui investitor, abia câştigător al licitaţiei şi având un număr de zile de dovedire a onestităţii, i se pun etichete publice de „incompetent”, „şmecher” şi chiar „hoţ”?! Iar asta pe banii lui, căci, nu-i aşa?, plata garanţiei care i-a permis intrarea la licitaţie, trebuie să-i ofere acestuia măcar un tratament cu invective din partea Statului.

Să fi aflat premierul ceva de la „servicii” încât şi-a permis o asemenea abordare de talcioc? Aşa ar trebui să credem, mai ales după regizarea sosirii şefului SIE la guvern, de parcă serviciile ar fi identificat deja blatul lui DD cu necuratul, o descălecare publică, pentru audienţă şi prime-time.

În realitate, însă, premierul simte că îi alunecă preşul electoral de sub picioare, eroarea de calcul politic şi economic riscând să arunce partidul cu multe procente în urmă, guvernul PSD fiind ultimul interesat ca la Oltchim chiar să aibă loc o privatizare reală. De interes era un simulacru prin care deciziile dureroase, de restructurare şi reorganizare, să fie tergirversate până după alegerile din decembrie. Pentru că o eventuală privatizare, și nu doar o vânzare de acţiuni, va conduce automat la reorganizarea managementului dar şi a tutoror factorilor care definesc eficientizarea unei investiţii. Inclusiv redesenarea necesarului de forță de muncă, fiind de aşteptat ca un proprietar privat să opereze reduceri drastice de personal, mai ales în cazul unor întreprinderi care au fost supraîncărcate cu personal pentru a compensa tehnologiile vechi.

Astfel, nici privatizarea combinatului nu va ieşi, la momentul producerii ei, din tabloul general al vânzărilor din România, un scenariu la indigo în care, orice s-ar fi angajat noul proprietar, în final reorganizare viza şi tăierea masivă de personal. Iar în cazul Oltchim nu este vorba doar de cei ce muncesc în combinat, ci şi de familiile acestora, precum şi de mii de oameni din industria orizontală. Ceea ce ar însemna, social, o diminuare a forţei active angajate (dar nu asta îi sperie pe guvernanţi!), iar pentru actuala putere o reducere a forţei electorale pe care s-ar mai putea baza social-democrații.

De aceea, guvernul a încercat să fenteze FMI printr-o vânzare a pachetului principal de acţiuni, neavând interesul să pună în scenă o privatizare reală, ci un simulacru prin care să nu rişte compromitarea şanselor electorale. Cel puţin până în decembrie… Şi nu pare deloc improbabil ca dosarul de licitaţie a lui DD chiar să fi fost acceptat în afara termenului legal, omul de televiziune fiind cel mai susceptibil „investitior” de a cădea în plasa unei simple oferte publice de acţiuni (vânzare de către stat a pachetului de acţiuni, şi nu prezenţa lui DD la licitație, după cum bocea premierul, fiind de altfel şi motivul retragerii unor investitori strategici, explicând în plus şi ofertele penibil de mici a celor care au licitat alături de DD). Existența unui asemenea scenariu premeditat ar explica şi termenul lung de negociere a contractului acordat de guvernanți după „privatizare”, undeva dincolo de luna februare a anului viitor. Numai că, deşi iniţial a marjat dând impresia unui novice pus în faţa unui castel de acţiuni din care să-şi construiască visul de mogul industrial, DD a ştiut să joace rolul naivului până la un punct. Iar surpriza a venit în clipa în care el a fost cel ce a cerut semnarea contractului cât mai repede, nefiind dispus să se joace de-a negocierea cu paragrafee şi clauze până la calandele dorite de guvern. Adică, după alegeri, guvernanţi fiind convinşi că DD nu are banii, iar subscripţia publică prin care a dat iniţial de înţeles că va procura banii ar fi durat, lejer, până prin primăvara anului viitor.

Guvernul Ponta a jucat din nou greşit. Pentru a doua oară, dar acum nu doar în plan politic, ci şi în cel economic. S-a bazat pe naivitatea „mogulului”, ignorând echipa de consilieri din spatele omului de televiziune. Consilieri care au şi alte calităţi decât cele de vorbitori la OTV! Iar dacă guvernanţi s-au bazat pe faptul că într-adevăr DD va strânge banii printr-o subscripţie publică, aceasta urmând să se întindă, firesc, pe luni bune, cel puţin pe perioada pe care se bazau guvernanţi să o evite într-o aplicare reală a privatizării, „mogulul” a schimbat şi el jocul, condiționând semnarea contractului și livrarea banilor de o privatizare reală care vizează inclusiv creanţele Electrica şi AVAS (creanțe prin care statul s-ar putea întoarce la un moment dat împotriva lui). Pentru că proprietarul acestor creanţe, dacă va avea şi pachetul majoritar de acţiuni, va trasa cu adevărat destinele Oltchim-ului, lăsând interesele clicilor din preajma guvernanţilor fără substanţă. Adică, pe dinafară!

În concluzie, prin această mascaradă numită privatizare, guvernul fie a încercat să păstreze pe mai departe combinatul în sfera statului (prin creanţele Electrica şi AVAS, ce pot fi convertite în acţiuni), lucru lăudabil dar puţin probabil, fie a încercat să amâne adevărata privatizare pentru a nu periclita integritatea eşalonului electoral afiliat zonei vâlcene. Electorat pe care, cu primii angajaţi disponibilizaţi, îl va pierde.

Este motivul pentru care Victor Ponta este atât de nervos şi încearcă să şteargă urmele cacealmalei numită privatizarea Oltchim aidoma, vorba lui Videanu, unui personaj gen „bulă”. Am spune noi, „micul bulă” şi nu ar trebui să se simtă ofensat pentru că, măcar aşa, prin readucerea din teascul istoriei în comedia naţională a unui personaj ce părea a ne fi părăsit în ultimele două decenii, va rămâne şi el în istoria recentă a ţării. Ca un „bulă” pe plan politic, dar un adevărat „dorel” al strategiilor financiar-economice.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*