
În ultimul timp s-au întețit zvonurile despre posibila mea revenire în PLDM. Cică aș ieși aproape zilnic cu plicuri groase din biroul lui Vladimir Pilat. Cică țarul ar avea un plan Barbarosa de recuperare partinică a subsemnatului, iar campania de curtare a fost regizată și implementată TEORETIC, deocamdată, la porunca directă a lui, a țarului semiMoldovei. Cică în scopul cumpărării mele ar fi gata să jertfească din 1,1 miliarde euro, cîte are depozitate în băncile elvețiene Primul dintre mohicani, nici mai mult, nici mai puțin de 100 000, euro, evident plus cîte 100 de euro per material scris contra liderilor PD-ului, PL-ului și PCRM-ului! Cică e vorba de un fleac pentru un partid, al cărui lider mai are și alte sute de milioane de euro stocate în off-shore-urile din Oceania, unde curg, benevol, desigur, donațiile zilnice ale agenților economici mari din gubernia sa. Vecinii mei, care nu sunt străini de Pilat, mă felicită deja. Conform acestora, primul pas a și fost făcut de Vlăduț.
Cică Altețea Sa mi-a și procurat o casă lîngă judele Pleșca, alți șefi din conducerea municipală a partidului sunt mai mult decît convinși că aș locui de cîteva zile într-un castel din strada Grenoble, în imediata apropiere a Ambasadei Poloniei, fapt care m-ar onora, bineînțeles.
În legătură cu aceste informații răspîndite, cred, nu și fără aportul ofițerilor de securitate ai semiMildovei, țin să fac anumite precizări, în viziunea mea, importante. Într-adevăr, de la o vreme sunt curtat de persoane-cheie din PLDM, și din considerentul că acest partid a purces la încorporarea mai tuturor analiștilor, comentatorilor politici și economici, bloggerilor, posturilor tv, radio, ziarelor de orice limbă și profil în campania sa ideologică, de PR pldm-ist și de calomniere a oponenților politici. Gurile rele ale vecinilor mei îmi șoptesc la urechea dinspre Pilat că PLDM e în preajma unei noi revoluții. Și că Primul ar dori cu tot dinadinsul să mă aibă pe post de ofițer înrolat într-o armată permanentă de profesioniști, pe care aș mai și conduce-o, din umbră.
Într-adevăr, sunt curtat, cu insistență, de PLDM, iar cei care mă întîlnesc prin tîrg mă felicită deja cu revenirea ACASĂ, adică la pieptul siliconat al PLDM-ului. Într-adevăr, mi se sugerează periodic prin diferiți transfugi și activiști din echipa PLDM-ului că ar fi bine să mă întorc acolo, de unde nici n-am fost măcar exclus din 2010 pînă azi, deși am depus o cerere în acest sens, ce-i drept, prin intermediul internetului doar. Mi se mai garantează prietenia și tot sprijinul Primului dintre lăpușneni, avion personal și amante cu sacul. Despre avion și ibovnice trebuie să spun că nu mă interesează deloc. Din păcate sau din fericire, sunt imun la aceste hobbi-uri ale înalților demnitari moldoveni de stat.
De prin august, după ce-am publicat un serial foarte citit de poporănime despre un lider și-o televendetă locală sunt, practic, bombardat continuu cu o atenție sporită din partea conducerii PLDM-ului, sunt invitat la ședințele de lucru ale acestui important partid de pe eșichierul politic de centru-stînga-dreapta-de-din-față-de-din urmă etc, sunt propus de un consilier municipal pldm-ist, tot el proaspăt laureat al Premiului Național, pentru fortificarea unui partid ecologist, verde și el, care e pregătit ca și partid de buzunar al PLDM-ului pentru campania electorală de mîine și multe altele.
Săptămîna trecută m-a telefonat un alt important consilier municipal pldm-ist, tot el renumit om de afaceri prosper, care înalță zgîrie-nori prin toată semiMoldova. Adică are la dispoziție case și apartamente de tot felul. El s-a interesat subtil dacă sunt membru la alt partid, iscodindu-mă dacă nu aș dori să mă mai regăsesc o dată în PLDM? Ce-mi rămîne să fac, oameni buni? Să mă-ntorc? Să nu mă-ntorc? I-am promis că o să-mi convoc în ședință memoria, bunul-simț și verticalitatea nezdruncinată de timp și o să adoptăm de comun acord o decizie și am să i-o comunic, oricare ar fi ea.
N-am reușit să-l conving pe trimisul ex-liderului meu iubit despre termenii în care-i voi anunța verdictul care urmează, că un coșcogemite primar comunist dintr-un viitor municipiu de nord mă și adulează astfel: „Domnule Vasilcau, Daca ati tot lasat PLDM-ul, poate veniti in PCRM-ul care va citeste operele. Curind vom reveni la guvernare si atunci o sa vedeti dvs. promovare peste tot.”
Din Everestul cumplitei propuneri, am căzut direct în brațele torențial de parfumate ale Nedumerii, de unde i-am și scris: „Multumesc pentru invitatie, tovarase P… Referitor la propunerea Dvs, promit sa meditez mult si profund, chit ca exista toate sansele ca partidul din care faceti parte sa revina, intr-adevar, intr-o zi la guvernare.” Da, da, foarte exact spus: „Într-o zi”. Și iată că unuia, cu cerere depusă în 2009, i-am rămas dator numai cu un verdict, iar altuia, cu cerere așteptată non-stop, simt că-i voi fi dator c-o viață întreagă. N-am de ales.
Trag adînc aer în piept, îmi prind în jurul gîtului fularul cel verde, rămas din campania electorală a anului 2009, iau o seceră ascuțită în mîna cea dreaptă și cu ea, scriind, vă întreb: „Între PLDM și PCRM pe cine naiba s-aleg? Poate PSRM? Cu Dodon sau cu… Chirtoacă în frunte?”
Lasă un răspuns