Doi nuci se șușoteau la poartă

Vasile Lupu și cu Mihail Sfântul s-au căsătorit în aceeași toamnă. Ambii locuiau în mahalaua veche a satului. Vasile s-a întorlocat cu o consăteancă, o fată de a lui Cioric. Mișu l-a căutat pe dracu, i-a abătut să-și ia nevastă din Budești, sat de dincolo de morile de vânt. Flăcăii de acolo îi spuneau că lor nu le pare rău de o s-o ia de mireasă pe Minodora, dar peste bună poamă o să dea. Lui Mișu nici că-i păsa. Pentru prima dată dăduse și el de gustul…dorului. Îi părea că suflet mai bun și mai candid nici că se află în toată împrejurimea. Poate o mai fi vreunul pe la sanatoriile de pe malul Nistrului, din Vadul-lui-Vodă, vreo turistă picată din falnica Rusie, unde femeile sunt sarea și piperul acestei țări. Dar Mișu nu avea timp de pierdut ca să ajungă la Vad. La Minodora se ducea cu tractorul colhozului, dar în Vad te găbjește miliția și nu poți da explicație că te-ai pornit la arat fără de plug.

Pe vremea când s-au însurat ei, președinte al sovietului sătesc, cum s-ar numi astăzi primar, era Traian Bumbu, fost învățător la școala din Colonița. El împărțea loturile pentru locuri de casă. Și le-a dat loc tocmai în Ciocana Veche, în grădina lui Ion al lui Toader Ababii, dezmierdat în stil rusesc—Vaniușa. La început, Liza lui, care zicea că-i din curteni, s-a opus vehement, dar până la urmă a cedat, cu gândul că și ai ei cei șase handralăi și o fată, când se vor căsători, tot prin ogrăzile oamenilor vor fi înghesuiți. Dar nu avea să fie. S-au împrăștiat prin lume.

Acum Mișu Sfântul și cu Vasile Lupu, cum s-au văzut cu autorizația de construcție la mână, s-au înțeles înde ei ca primul lucru pe care îl vor face e să sădească la poartă câte un nuc și când vor crește mari își vor uni coroanele și va fi o frumusețe pentru paseri și pentru vederea oamenilor.

Nici nu și-au înălțat ei bine casele, nici nu au reușit să sape o fântână, că nucii s-au zburătăcit spre cer și au format un tot întreg. Când bătea vântul părea că se sărută. Și era între ei o dragoste nelămurită. Își spuneau dorurile, dar și durerile stăpânilor. Ambii au gogit o săptămână, când a pierit vaca lui Vasile Lupu.

– Dar bine că ei sunt sănătoși , zicea împăciuitor cel din stânga. Adică nucul lui Sfântul.

Pe urmă altă pacoste a dat peste Mișu. Pe când el trăgea cu piciorul la învățătoarea lui de la clasele primare, Elizaveta Profirovna, rămasă biata fată bătrână, în casa lui se aciuase Lixâi, copilul blond al lui moș Vaniușa șa al Lizei ce-și trăgea obârșia din dvoreni. Acesta încă nu făcuse armata dar îi mirosea a neveste ca țapului a cozi bârligate. Și poate că nu ar fi aflat nici nucii, nici Mișu Sfântul, dacă Lixâi nu ar fi avut imprudența să-și lase amprentele cizmelor pe peretele de la capătul patului. Lung prilej de vorbe și de ipoteze, cum ar zice George Topârceanu. Dar nu a fost mare sfădălie. Minodora și-a încărcat zestrea într-o autobasculantă și nu i-a zis lui Mișu Sfântul, măcar din politețe, la revedere, că trăise împreună zece ani și o lună.

Numai nucii foșnind amarnic și plângând cu nuci cât oul de hulub, parcă rosteau, parcă se întrebau:

– Și s-a dus Minodora…

– S-a dus, zicea nucul lui Lupu.

– Îmi pare rău, zicea nucul lui Sfântul.

Pe urmă Sfântul, rămas de unul singur, s-a pus pe băute până ficatul lui s-a făcut pateu și burta s-a umflat de dropică. Inginerul Revu, care credea în farmacia naturistă, i-a recomandat să bea fiertură din rădăcini de papură. Și asta l-a ținut încă vreo trei ani în viață.

După moartea lui Sfântul, surorile i-au vândut casa unui gospodar și acesta a tăiat nucul de la poartă. La scurt timp nucul lui Vasile Lupu s-a uscat.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*