Răzvan şi vidra cosmopolită

Dacă tot s-a cosmopolit pe malurile dâmboviţene, trădând dulcele grai moldovenesc pentru limba de lemn a politicii de veşnic „supleant” de centru, trebuia să lase şi el o urmă a prezenţei sale, nu?! Alminteri, cum va putea dovedi vetrei ieşene că a fost, fie și doar preţ de un şejur pe banii statului, în fruntea ţării? Pentru că, doar cu o mapă şi câteva pixuri cu însemne oficiale nu prea pare credibil că a trecut pe acolo.

Apoi, dacă tot a ajuns în fruntea treburilor, nu trebuia să-şi facă şi lui o bucurie? Doar nu era să muncească pentru ţară în vreme ce i se umflau băsicile în palmă şi îi crăpau cutele feţei de acneea guvernării fără să-şi asigure „leacurile” necesare! Aşa că Răzvan („Răzvana”, după unele voci ale târgului bruxelez!) a pus mâna pe telefonul gospodăriei de partid guvernamental şi a comandat. Numai să nu meargă la cumpărături prin mall-urile de pe malurile dâmboviţene, să nu-l vadă carecumva supratalpa ţării cum împinge căruciorul cu portocale şi apă minerală spre logan-ul cu numere de schimb! Ori cum scoate pe furiş listuţa de (la) nevastă în faţa raionului de unguente! Păi’, ce fel de „răzvan(ă)” ar mai fi fost atunci?

Vidra năzdrăvană, cu nume de cod adolescentin „Nik the Dick”, a ajuns dară, cum-necum, în raionul caşcavalului de ţară şi s-a pus pe ambalat şi pentru acasă. Să nu-i scape cumva ditamai ploconul de protocol de stat! Măcar în amintirea vremurilor trecute, când turna în paharele altora în aşteptarea pocalului cel mare. Şi poftea şi el la shopurile de partid. Atunci se mulţumea cu blugi şi ceasuri electronice, astăzi s-a rafinat însă substanţial. Şi nu mai este un „Nick the Dick” cu sticluţe de colonie la subraţ, ci un cosmopolit consumatorist cu pretenţii de occidental picat la masa protocolului de stat. Iar ajuns prim-dezgustător al ţării dintr-o gafă de sinistru portocaliu, s-a şi pus pe băgat pe sub plăsele şi măsele. Ba, se înfrupta atât de zdravăn că nici „Ziua bună!” nu mai avea timp să dea pe culoarele mall-ului de putere unde şi-a tras garderoba la trei ace şi o „liniuţă” distanţă de prenume, devenind chiar o „Răzvană” între costumele armani ale predecesorilor (bine, aceleaşi guri  bruxeleze spun că era oricum doar o chestiune de timp până să-şi pună „fustele” în cap!).

Dar ce să vezi pe lista de achiziții „de stat”?! Nu tu trabucuri, nu tu lăzi cu wischy, nici măcar nişte abonamente la clubul fluturilor de noapte din spatele guvernului, cum ne-am fi aşteptat să comande din vârful fumurile de bărbat în stat, ci, mai mult, pretenţii de muieruşcă ajunsă în dresuri pe aleile centrale. Băuturi şi aperitive pentru doamne, creme şi aluate (asta pentru rima rimelului!). Iar ce a comandat, semnat şi parafat, chiar asta i s-a dat. Numai că s-a şi consemnat, lista „Răzvanei” dovedindu-se astăzi mai „glosy” decât amanta „Rareşului”. De la unguente (probabil în aşteptarea FMI-ului) şi dezinfectante (pentru a se şterge pe mâini după iscălirea actelor pentru „prostime”) la parfumuri, antiperspirante (leneavă mare, năduseala sadea), beţe de urechi, sa audă mai bine ce-i şoptesc argaţii de prin „bisericuţe”, hârtie igienică (folositoare, zău-aşa!), feşe sterile (probabil „de după”), pensete, forfecuţe pentru dulci doamne, iarăşi creme de mâini (de zi, de cu seară?!), noi unguente, alte spray-uri dezinfectante, săpunuri şi şampoane (o fi sperat că aşa scapă de mirosul supleantului de debara!), un pieptene cu dinţi, nu de aur, ci scurţi şi mărunţi pentru propria-i perie capilară, o pereche de papuci, dacă tot se simţea omul ca acasă (şi pe care i-a şi folosit, mai apoi, dar nu pentru a se plimba prin „mall”-ul executiv)… Şi a mai comandat şi câte ceva mâncare, că doar nu era să-l trimită nevasta cu mămăligă la boccea, nişte caviar, jivine la tavă din ţara soarelui răsare pentru un supleant de partid apus, şi atât de multă băutură că pare că aburii rămaşi au apucat să-l troznească la cap şi pe următorul locatar al gospodăriei centrale!

Aşa, cu totul, „nişte prostioare” pentru uzul personal de vreun milion listuţa. Un uzufruct de „regat” clădit pe mormane de caviar şi fleici de vită japoneză într-o penibilă apucătură de fanariot ratat  în propria-i demonstraţie de parvenit ajuns în capul treburilor.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*