Ce interes naţional, ce naţiune, ce ţară, ce suveranitate, ce patriotism? Astea-s bolşevisme, socialisme, comunisme! Capitaliştii înfruptaţi din drogul puterii nu visează decît să facă ţara preş dinaintea intereselor străine şi să ofere servicii complete multinaţionalelor. Fie că e vorba de puterea rusă sau de cea occidentală, şi una, şi alta vor acelaşi lucru: să ne tragă în piept cît mai mult. „Patriotul român modern” oferă ţara în dar marilor puteri, e la modă să fii colonie.
Mai nou, privatizarea Oltchim, cadou pentru nemţii de la PCC. „Preşedintele României este loial pînă la capăt, uneori chiar şi împotriva evidenţelor, calităţii sale de «pion» balcanic al intereselor euroatlantice. Care vor fi beneficiile sau pierderile generate pentru români de această intransigentă poziţie, rămîne de văzut”, constată postul de Radio „Vocea Rusiei“, în baza discursului oficial după reîntoarcerea lui Traian Băsescu la Palatul Cotroceni. Să răspunzi cu imoralitate la imoralitate, nu mi se pare o soluţie, însă nu trebuie să uităm că la nunta mezinei am participat financiar şi eu, şi tu, şi noi, şi voi, fiind martorii unei premiere mondiale: un şef de stat, huiduit şi fluierat la căsătoria fiicei sale, în condiţiile în care ţara fierbe, iar el organiza un astfel de eveniment! Cît de gros trebuie să ai obrazul ca să te expui astfel, crezîndu-te iubit şi adorat de naţiune? Un tractorist are mai multă demnitate decît socrul mic şi decît profesorul de Istorie de la Colegiul Naţional „Iulia Haşdeu”, din Lugoj, care a dedicat elevilor săi o carte cu limbaj pornografic despre experienţele şi rătăcirile sale sexuale. Ajuns director adjunct al liceului, şi-a bătut joc de educaţia unei generaţii. Ar trebui dat afară şi refuzat de toate instituţiile de învăţămînt, ca să îi iasă pornografia din cap. Cînd ziceam că vom respira puţin mai liniştiţi pînă la parlamentare, o ştire de toate jena ne loveşte, în numele unei companii de medicamente: „România este în pericol, virusul West Nile atacă o bătrînă de 87 de ani”. Biata femeie a murit, în mod sigur, de moarte bună. Cred că se încearcă introducerea pe piaţă a altor vaccinuri buclucaşe.
Unele trusturi mass-media, care intoxică societatea cu ştiri false, ar trebui închise, iar patronii şi jurnaliştii care au adus atingere statului şi populaţiei ar trebui trimişi în concediu „la Mititica”. Ajuns senator, şi nu unul oarecare, ci cu apucături mitocăneşti, un individ atacă din nou în termeni duri decizia Guvernului de a acorda ajutoare sociale unor grupuri defavorizate. Oare cine le-a defavorizat? Nu politica antinaţională a unor astfel de exaltaţi? Unde sînt muncitorii, inginerii, tehnicienii cu experienţă în fiecare domeniu? Au fost trimişi acasă după „bombardarea“ întreprinderilor şi înlocuiţi de acoliţii Puterii, pentru care s-au creat sedii de birouri şi filiale cu manageri numiţi politic, la care sînt angajaţi membrii familiilor acestora, executanţi ai fărădelegilor, de fapt nişte clanuri mafiote care inventează, pentru firmele proprii, proiecte şi programe „adăpate“ la robinetul de bani al statului.
Lasă un răspuns