Mario Ceroli, un mare artist al Italiei și al lumii

Născut lângă Chieti, în  ziua de 17 mai 1938, marele sculptor și scenograf italian Mario Ceroli a studiat  artele plastice la Academia di Belle Arti din Roma, începându-și cariera artistică lângă  celebrii profesori Ettore Colla, Fazzini si Leoncillo. Mario Ceroli  obține primul premiu remarcabil în 1958, în „Concorso a Premi d’incoraggiamento ad Artisti 1960 del Ministero Pubblica Istruzione”, Galleria Nazionale d’Arte Moderna din Roma. Urmează un alt premiu întâi la Biennale di Venezia 1966, expunând  lucrarea Cassa Sistina care aparține în prezent Muzeului Pompidou.

Formele controlate de limita geometrică, începând de la materialele alese în ambiente „străine”, „externe” artei și inventate într-o manieră originală, reprezintă o manifestare unică a identității revoluționare artistice. Materialele  de lucru sunt lemnul, ceramica, sticla, gheața, cenușa, fierul, marmura. Lucrările de referință ale marelui artist plastic sunt: Un anno d’amore, Cassa Sistina, Mister Muscolo, La Cina,Piper, Il sesto senso, L’uomo di Leonardo, L’Albero della Vita, Discorsi Platonici sulla Geometria, Il Maestrale. Definit  drept unul dintre exponenții de bază ai artei Pop, maestrul Ceroli nu se limitează la stereotipul plastic și, ca remarcabil scenograf, colaborează cu mari regizori de teatru, operă și film.

Sfidând canoanele rutinei, maestrul Ceroli construiește în Sardegna, la Porto Rotondo, teatrul care îi poartă numele, folosind o arhitectură impecabilă într-un context mirific. Alături se înalță cu semeție și candoare biserica San Lorenzo, un edificiu ce se deschide între două coloane de piatră cu două intrări. Sacrul și profanul se îmbină perfect în transfigurările personajelor ilustrate. La sfârșitul anilor ’80, împreuna cu arhitectul Pierluigi Spadolini, maestrul Ceroli este solcitat la „decorarea” a încă unei biserici, Santa Maria Madre del Redentore din Roma, la fel și  în 1990 la Napoli biserica San Carlo Borromeo. În 1992 realizează capodopera Capella e Sacrario la Institutul Superior de Politzie din Roma.

Creațiile scenografice ale  celebrului artist strălucesc în toate colțurile lumii, căpătând viață pe foarte multe scene, prin spectacole monumentale, începând cu Riccardo III, regizat de către Luca Ronconi, interpretat de Vittorio Gassman, reluat apoi de inegalabilul Al Pacino care, vorbind despre  arta scenografică a marelui maestro Ceroli, o descrie drept „sinergia memorabilă a unui sculptor care transformă scena într-un loc privilegiat de expoziție scenică sculpturală”. Ca o confirmare a genialității sale de scenograf, în 1969 se joacă Orlando Furiosul, apoi Il Candelaio , scris de Giordano Bruno, într-un decor conceput de către maestru ca un labirint tenebros, grotesc, specific mediului metropolitan napolitan din anii 1500.

În 1968, într-un context „fierbinte” din punct de vedere politic si  social, se toarnă filmul  Orgia, prima tragedie a lui Pier Paolo  Pasolini, scenografia aparținându-i maestrului  Mario Ceroli pe coloana sonoră a lui Ennio Morricone. În Addio Fratello Crudele, regizat de Patroni Griffi, în lumina feerică a unui  premiu Oscar, cu Vittorio Storaro, maestrul Ceroli este scenograful care dă viață epocii renascentine: crudă, fantastică, violentă, aproape neverosimilă și parcă ireală, așa cum apare în scenele filmului, avându-i protagoniști pe Fabio Testi și Charlotte Rampling. A urmat scenografia abstractă a filmului Identikit, protagonistă fiind însăși Liz Taylor, film în care a apărut în câteva secvențe și Andy Warhol.

Altă realizare a marelui artist plastic și scenograf care a contribuit la ridicarea  operei lirice la cotele superlativului, a fost Norma, în 1972, regia Mauro Bolognini, cu răsunet și succes la Moscova, la Teatrul Bolsoj, interpretată ca debut de Montserrat Caballé.

De asemenea, în stagiunea teatrală 1977-78, Mario Ceroli este prezent cu scenografia  în Confesiune Scandaloasă a dramaturgei americane Ruth Wolff, apoi în Aida, Sancta Susanna,’75, La Fanciulla del West, ’80, Girotondo de Schnitzler regizat de Gian Maria Volontè, Assassinio nella cattedrale, ’84, il Trovatore de Verdi la Arena di Verona, Don Carlos’91-’92. Sculpturile celebrului artist Mario Ceroli au devenit simboluri naționale și ale epocii, artistul fiind prezent prin capodoperele sale în cele mai importante colecții ale marilor muzee ale lumii.

Patrimoniul artistic cerolian  atinge circa 1000 de sculpturi si în jur de 6000 de desene, având locația în decorul citadin unic al Romei, metropola în care artistul trăiește si crează.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*