În 2008 se prezenta electoratului într-un pachet propagandistic „garantat Vanghelie”, şocând prin permisivitatea de care a dat dovadă când i s-a asociat imaginea cu primarul agramat. Dar Ecaterina Andronescu a trecut repede peste asta. Doar nu era să-l corecteze pe fostul negustor de cornete, indiferent de timpul de conjugare, că se prindea electoratul şi poate îi tăia o parte din fluturaşul de salariu. Iar din senatorul „două lefuri” ar fi rămas doar cu partea compatibilă de rector.
Astăzi, deşi este iar ministru al Educaţiei, îl lasă pe un alt sinistru al gramaticii să vorbească în numele ei. Pe Liviu Pop, cel care a trecut pe la acelaşi minister dar s-a făcut remarcat doar printr-o singură mare realizare. Tot sub eticheta „garantat” în nume propriu, de data aceasta pentru ştergerea urmelor de plagiator lăsate de şeful lui de partid. „Dottorele” Ponta. Un ex-ministru care vine şi propune, într-o ţară în care elevii abia reusesc să buchiseacă literele, manualele elctronice de tip ebook. Nu ca alternativă la cărţile de învăţătură tipărite, ci principal mijloc de educare. Evident, nu s-a metamorfozat Pop într-un mare reformator, poate doar dacă s-ar urca în plop, să vadă de acolo cum zboară porcii, dar într-un mini promotor de firmă de partid, da! Căci, trebuie şi programul „laptele şi electronul” să subziste în epoca tehnologiilor de ultimă oră, pentru a vărsa mai apoi „caşcavalul” monopolului de ebookuri şcolare în campania lui omăt, nu?!
Dar şi-ar mai lăsa oare Cati-Abramburici orgoliile de senator-rector-ministru „necodoi” călcate în piciore de un alt agramat? Pentru că, deşi actualul „garant” mimează ceva mai multă şcoală decât treptele de la „cinci”, în realitate, Liviu Neharet este mai sărac la vorbe decât primarul de cornete cu mizilic. Probabil nu, dar asta numai dacă nu ar fi fost vorba de ceva mai mult decât propria-i imagine de şofer veşnic începător în ale parcărilor laterale din învăţământ, beneficiile care se ordonează şi se plagiază (sic!, copy-paste!) pentru noua clică politico-economică fiind cu adevărat mai importante.
Pentru că, după ce a venit şi a promovat bacalaureatul „diferenţiat”, un bacalaureat-surogat pentru a masca numărul uriaş de „absolvenţi” ai analfabetismului ştiinţific, ar fi fost cu adevărat ridicol, chiar dacă interesele economice ale partidului o cereau, să se pronunţe tocmai ea, de la volanul concasorului educaţional, pe marginea liposucţiei de partid a proiectelor fanteziste avansate pentru o bandă tot mai franjurită de rulajul generaţiilor de agramaţi.
În fapt, prin aplicarea bacalaureatului diferenţiat-profesional, nu se rezolvă nicidecum problema metodei didactice necesare pentru a creşte nivelul de pregătire a noilor generaţii, ci, pe lângă aparenta îmbunătăţire peste noapte a rezultelor la bacalaureat, prin mascarea retarzilor sub fiţuica examenului de tip „Ga-GA”, se dă o satisfacere imediată nevoii de frunză empirică pentru maşinile de tocat banii părinţilor în facultăţilor de stat din ce în ce mai private în active. La acele univeristăți care au devenit, de fapt, „pe bani” şi jinduiesc la veniturile instituților particulare.
Astfel, prin adoptarea bacalaureatului diferenţiat, ministerul încearcă să reducă substanţial numărul uriaş de picați din bac (!), prin inserarea părţii nedorite a statisticilor într-o subcategorie poleită exact după principiul sub care s-a făcut şi mascarea numărului tot mai mare de cetăţeni fără loc de muncă prin eliminarea din statisticile şomajului a celor ieşiţi din schemele de plată. Şi, aşa cum radierea celor rămaşi fără indemnizaţii nu a redus decât pentru statisticele oficiale ale Europei numărul şomerilor, totalul celor lipsiţi în realitate de un loc de muncă crescând exponenţial, tot aşa şi bacalaureatul lui Cati va furniza doar pentru statistici o cifră convenabilă de absolvenţi ai maturităţii.
Şi mai este o problemă. De data aceasta, chiar naţională. Pentru că bacalureatul diferenţial (de parcă ar fi maşină de cărat tâmpiţi; apropo, ce ne facem cu alde de Pop, Vanghelie, îi lăsam cu bacul normal sau îi reechivalăm cu cel pervers-profesional de tip „gaga”?), acest soi de examen împarte așadar examenul în bacalaureat profesional şi bacalaureat naţional. Or, „bacul” profesional nu este şi el naţional? Sau este o continuare a procesului de enclavizare a învăţământului? Pentru că, evident, maghiarimea va cere în cor bacul profesional, numai să nu fie „naţional”, şi apoi vor cere ca acesta să fie redefinit într-o formulă autonomistă.
Apoi, spre ce forme de educaţie se vor îndrepta absolvenţii bacului profesional în condiţiile în care, de exemplu, s-au desfiinţat şcolile profesionale? Sau aceștia nu mai trebuie să urmeze nimic, pentru că o naţiune luminată, fie şi prin universităţi private, este o naţiune care pune întrebări…
P.S.:
A mai existat o tentativă de „pop”-upială a manualelor prin propunerea de acum câţiva ani de a se furniza fiecărui elev câte un suport informatic de stocare, stick, cu datele necesare. Se identificaseră şi firmele de partid pentru comercializarea unităţilor de stocare dar cineva, mai ager decât Pop şi Cati la un loc, s-a întrebat, firesc, la ce le-ar folosi acestea elevilor de la ţară? Care, în cazul fericit în care au măcar curent electric prin preajmă, este puţin probabil să aibă şi un calculator la îndemână. Apoi, proiectul a fost abandonat în favoarea „laptelui şi cornului”, sursă de venit mult mai lejer de gestionat…
Lasă un răspuns