Se ştie că după ’90, pe întregul mapamond s-a manifestat o explozie fără precedent a identităţilor etnice şi naţionale, reflectată în tensiuni, conflicte şi chiar războaie, consecinţă a proliferării particularismelor de tot felul în pofida universalismului considerat demodat şi cu tentă iluministă.
Având în vedere că în perioada de tranziţie şi în ţara noastră a apărut evidentă nevoia de expresie etnică, socială, culturală şi, mai ales, politică a minorităţilor naţionale, am considerat necesară cercetarea amplă, multidimensională a acestora pentru a le dezvălui trăsăturile identitare specifice, comportamentul intra-etnic şi societal, modul de comunicare şi integrare în comunităţile de viaţă şi potenţialul de participare la realizarea programelor de dezvoltarea generală acolo unde este armonie sau potenţialul de conflict şi limitarea lui unde sunt tensiuni.
Etniile ca actori ai structurării şi restructurării sociale au generat numeroase studii prin care se încearcă descifrarea problemelor legate de ele, pe plan naţional şi internaţional. Principalele teme pe care noi ne-am axat cercetarea ştiinţifică au vizat identităţile naţionale şi relaţiile interetnice, altfel spus, caracteristicile identitare şi comportamentele specifice minorităţilor naţionale, factorii socio-culturali ai păstrării identităţii etnice şi naţionale, evoluţia fenomenului etnic în perioada de tranziţie, cultura, identitatea naţională şi educaţia în dezvoltarea durabilă a societăţii româneşti, dimensiunea identitar-naţională şi culturală a procesului de integrare a României în Uniunea europeană.
Menţionăm că în perioada de tranziţie de la totalitarism la democraţie în ţările sud est-europene, inclusiv în ţara noastră, problema etniilor şi a relaţiilor lor cu majoritatea a devenit o problemă social-politică majoră ce s-a cerut amplu studiată cu instrumentele cunoaşterii sociologice. Trebuie făcută, însă, o precizare fundamentală, esenţială cu privire la modul de raportare la etnia maghiară. Maghiarii formează un grup uman apreciat, harnic, cinstit, curat, de cuvânt în relaţiile interpersonale etc., cu trăsături corect remarcate de români şi de celelalte grupuri etnice. Aspectele critice pe care le punem în relief se referă nu la maghiari ca grup etnic, ci în mod deosebit la liderii maghiari care fac proiecte de autonomie a Ţinutului Secuiesc, la politica UDMR care nu reflectă interesele maghiarilor interesaţi în convieţuirea normală, armonioasă cu românii şi cu ceilalţi etnici, ci interesele sale de grup privilegiat şi ale celor de orientare revizionistă şi iredentistă. Aşa cum se va vedea în continuare, maghiarii cinstiţi, fie ei din Covasna şi Harghita, fie din celelalte judeţe, gândesc şi se comportă normal, apreciază onest modul de viaţă, drepturile, libertăţile, şcoala, prietenia de care s-au bucurat şi se bucură în România.
Contrariu politicii promovate de liderii UDMR şi ai altor formaţiuni civice maghiare care s-au înmulţit în ultima vreme în efortul de autonomizare şi enclavizare, maghiarii de rând din Braşov, Sibiu, Timiş trăiesc în cel mai autentic multiculturalism şi promovează înţelegerea, buna convieţuire cu românii şi cu toţi cei de alte etnii. Ei au înţeles dreptul la diferenţă, la a te manifesta în felul tău, fără a leza vecinul de lângă tine. La fel, germanii, din aceste judeţe şi liderii lor au înţeles că diferenţa se exprimă în diversitate, iar diversitatea nu trebuie să se transforme în adversitate. De aceea, în aceste judeţe, înţelegerea, respectul reciproc şi armonia, constituie norma de bază şi trăsătura cea mai luminoasă a convieţuirii interetnice.
În studiul relaţiilor interetnice conceptul cheie este identitatea, pentru că în funcţie de ea se deosebesc indivizii, grupurile şi comunităţile. Identitatea se poate defini, fie teoretic, fie empiric, prin descrierea trăsăturilor specifice ale grupurilor cercetate. Teoretic, identitatea este o construcţie, o consecinţă a interacţiunii dintre oameni şi dintre ei şi instituţii în practica lor nemijlocită. De aceea, se vorbeşte de identitatea unui individ, a unui grup, a unei instituţii sau organizaţii. Grupurile cu identitate fixează anumite frontiere sau puncte de referinţă de natură socială, politică, culturală, religioasă etc., la care trebuie să se raporteze ceilalţi când intră în relaţii cu ele.
Este esențial să înțelegem că oamenii îşi făuresc identitatea în procesul de socializare sau educaţie, acțiune ce presupune identificarea sau asemănarea cu un tip uman sau cu un grup prin asimilarea valorilor, trăsăturilor şi modelelor specifice acestuia. Identitatea nu este niciodată finită, se construieşte în timp şi în spaţiu sub imperiul constrângerilor sociale. Este un proces continuu. În orice împrejurare, „identitate”, „identic” se opune la „diferenţă” şi „diferit”. Identitatea forjează unitatea, semnifică omogenitate, asemănare, solidaritate, pe când diferenţa semnifică diversitatea care face din fiecare entitate un unicat
Ceea ce a pus în evidenţă, cu deosebită forţă, perioada post-totalitară a fost dreptul la diferenţă al grupurilor etnice şi al minorităţilor naţionale. Grupurile etnice mai mari sau mai mici care au suferit traumatismul imposibilităţii de a se afirma îşi cer acum, pe drept cuvânt, dreptul la recunoaşterea identităţii lor. De pildă, românii din Banatul Sârbesc care militează de decenii pentru recunoaşterea lor ca „români”, ei fiind numiţi „vlahi” în statisticile oficiale sârbeşti, denumire care nu are un corespondent naţional, abia în anul 2005 reuşesc să se unească între ei într-o singură organizaţie pentru a-şi susţine identitatea de minoritate naţională românească în Serbia.
Și totuși, ca o regulă generală, dreptul la diferenţă al minorităţilor naţionale, oricare ar fi ele, nu trebuie să fie extins până la dezvoltare separată şi segregare totală de ţara în care trăiesc, punând în pericol funcţionarea întregului, a statului naţional.
Lasă un răspuns